Trinitatea: Dovezile Noului Testament despre Trinitate.

    Pentru a  vedea dovezile Vechiului Testament despre Trinitate, faceţi Click aici.

     Voi remarca de la început, că nu vom prezenta toate dovezile, ci doar o mică parte din acestea, pentru că în Noul Testament sunt foarte multe dovezi referitor la Trinitate şi am putea scrie o carte întreagă pe această temă. Dar vom analiza doar unele texte care vor fi suficiente. 

     Înainte de a începe, să concretizăm un simplu lucru: Trinitatea NU ESTE trei Persoane intr-o singura Persoana; Trinitatea NU ESTE trei Dumnezei intr-un singur Dumnezeu; Trinitatea ESTE trei Persoane intr-un singur Dumnezeu. Noi ne închinăm unui singur Dumnezeu în Trinitate.

1. Există doar un singur Dumnezeu!
   1. Deuteronom  6:4 Asculta, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.
      
   2. Isaia  43:10-11 „Voi sunteti martorii Mei „zice Domnul, voi si Robul Meu pe care L-am ales, ca sa stiti, ca sa Ma credeti si sa intelegeti ca Eu sunt: inainte de Mine n-a fost facut nici un Dumnezeu, si dupa Mine nu va fi, Eu, Eu sunt Domnul, si afara de Mine nu este nici un Mantuitor!   ( Trebuie să remarcăm că martorii pretind prin acest verset că aici se vorbeşte anume de ei… Vom discuta ce înseamnă să fii Martor a lui Dumnezeu, pentru că Martorii lui Iehova este o organizaţie, iar toţi copii lui Dumnezeu sunt cei ce vorbesc despre El, sunt martorii lui, sunt cei ce Îl mărturisesc).
   3. Isa 44:6 „Asa vorbeste Domnul, Imparatul lui Israel si Rascumparatorul lui, Domnul ostirilor: „Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma, si afara de Mine, nu este alt Dumnezeu.

      Biblia ne vorbeşte clar că există doar un singur Dumnezeu, şi noi nu punem la îndoială acest lucru. Şi tot Biblia ne descoperă pe acest Dumnezeu şi vorbeşte despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
      

2. Tatăl este Dumnezeu. 
   
   1. 1 Petru  1:17 Si daca chemaţi ca Tata pe Cel ce judeca fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 
   2. Ioan  5:18-23 Tocmai de aceea căutau si mai mult Iudeii sa-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, si Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.  Isus a luat din nou cuvântul, si le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, ca, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; si tot ce face Tatăl, face si Fiul întocmai. Caci Tatăl iubeşte pe Fiul, si-I arată tot ce face; si-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi sa vă minunaţi. In adevăr, după cum Tatăl învie morţii, si le dă viaţa, tot aşa şi Fiul dă viaţa cui vrea.  Tatăl nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.  
      (Trebuie să remarcăm că, până la venirea lui Isus, Dumnezeu S-a descoperit oamenilor sub diferite nume, printre care şi Iahve. Când a venit Isus, a mărturisit despre Dumnezeu ca despre Tată, spunând că Fiul este deopotrivă cu Tatăl. Ştiind că nu sunt dubii că Tatăl este Dumnezeu, vom merge mai departe).
3. Fiul Este Dumnezeu!   (Pentru a vedea mai multe dovezi CLICK AICI)
   
1. Matei 1.23 – „Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, si-i vor pune numele Emanuel“, care, talmacit, inseamna: „Dumnezeu este cu noi“.
   
2. Ioan 1:1-2 La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu.
3. Ioan 5:18-23: Tocmai de aceea căutau si mai mult Iudeii sa-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, si Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.  Isus a luat din nou cuvântul, si le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, ca, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; si tot ce face Tatăl, face si Fiul întocmai. Caci Tatăl iubeşte pe Fiul, si-I arată tot ce face; si-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi sa vă minunaţi. In adevăr, după cum Tatăl învie morţii, si le dă viaţa, tot aşa şi Fiul dă viaţa cui vrea.  Tatăl nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.  

   Să observăm câteva lucruri: Isus este Deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl, Face tot ce face Tatăl, Dă viaţă  cui vrea ca şi Tatăl, Toată judecata este a Fiului  (Isus), Toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. CINE NU CINSTEŞTE PE FIUL, NU CINSTEŞTE PE TATĂL!
   

4. Ioan 8:53-58  Doar n-ai fi Tu mai mare decat parintele nostru Avraam, care a murit? Si decat proorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu ca esti?“ Isus a raspuns: „Daca Ma slavesc Eu insumi, slava Mea nu este nimic; Tatal Meu Ma slaveste, El, despre care voi ziceti ca este Dumnezeul vostru;  si totusi nu-L cunoasteti. Eu Il cunosc bine; si daca as zice ca nu-L cunosc, as fi si Eu un mincinos ca voi. Dar il cunosc si pazesc Cuvantul Lui.  Tatal vostru Avraam a saltat de bucurie ca are sa vada ziua Mea: a vazut-o si s-a bucurat.“  „N-ai nici cincizeci ce ani“, I-au zis Iudeii, „si ai vazut pe Avraam!“  Isus le-a zis: „Adevarat, adevarat, va spun ca, mai inainte ca sa se nasca Avraam, sunt Eu.“  (Comparaţi cu Exod 3.1-15. Isus zice despre sine exacte ce spune Dumnezeu despre sine)
   
5. Ioan 10:28-33 Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.  Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.  Eu si Tatal una suntem.“  Atunci Iudeii iarasi au luat pietre ca sa-L ucida. Isus le-a zis: „V-am aratat multe lucrari bune, care vin de la Tatal Meu: pentru care din aceste lucrari aruncati cu pietre in Mine?“  Iudeii I-au raspuns: „Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula, si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.“
   (Să remarcăm că unii răstălmăcesc acest verset zicând că Isus nu se face deopotrivă aici cu Dumnezeu, dar de aceea am citat până la sfârşit versetele să vedem nu numai ce a spus Isus, ci şi ceea ce au înţeles oamenii din jur, iudeii, care tocmai aceasta şi au înţeles, vrând să Îl omoare pentru că se făcea DUMNEZEU!)
   
6. Ioan 20.28 -  Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!“
   (Isus este numit Dumnezeu)
   
7. Romani 9.5 – patriarhii, si din ei a iesit, dupa trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin!
   
8. Coloseni 2.8-9 – Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos.  Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii.
   
9. Evrei 1:8 pe cand Fiului I-a zis: „Scaunul Tau de domnie, Dumnezeule, este in veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:
4. Duhul Sfânt este Dumnezeu.
   
1. Fapte 5.3-4 – Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant, si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? Daca n-o vindeai, nu ramanea ea a ta? Si, dupa ce ai vandut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gand in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.“
   A-l minţi pe Duhul sfânt, este echivalent cu a-L minţi pe Dumnezeu. Ca să fii minţit, trebuie să fii personalitate.  Deci Duhul Sfânt este personalitate, Duhul Sfânt este Dumnezeu!
   
2. 1Corinteni  2:10-11  Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu.  In adevar, cine dintre oameni cunoaste lucrurile omului, afara de duhul omului, care este in el? Tot asa: nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu.
     Duhul lui Dumnezeu este atotştiitor. El cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, el cercetează totul .
   
3. Psalmul 139.7 – Psa 139:7 Unde ma voi duce departe de Duhul Tau, si unde voi fugi departe de Fata Ta?
   Duhul Sfânt a lui Dumnezeu este atotprezent. O calitate ce o are doar Dumnezeu.
   
4. Evrei 9:14 cu cat mai mult sangele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curati cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului cel viu!
   Duhul Sfânt este veşnic, etern.
   
5. Efeseni 4:30 Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.  (Duhul Sfânt poate fi întristat, deci nu este doar o putere, este personalitate).

Concluzie: Aşadar, Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul Sfânt este Dumnezeu. Totuşi Există doar un singur Dumnezeu. Nu trei Dumnezei,  ci un singur Dumnezeu. Un Dumnezeu în trei persoane.

Trinitatea: Dovezile Vechiului Testament despre Trinitate

     Tot mai mult şi mai mult este lovită credinţa creştină de ereziile lumii acestea, aşa încât aceste erezii deja pun la îndoială veridicitatea Trinităţii. Pentru a înţelege de ce adevărul despre Trinitate este unul important, şi de ce atât martorii lui Iehova lovesc crunt în acest adevăr creştin, cât şi alte religii păgâne, vom privi la dovezile Vechiului Testament şi a celor din Noul Testament care demonstrează trinitatea.

Scurt Istoric despre termenul Trinităţii.
Cel mai lesne este sa răspunzi obiecţiunii  că  termenul “trinitate” nu se afla în Biblie. Nu se află ca atare, căci a fost inventat prima oara de Teofil, care a trăit din 116 pana în 181 era creştină, tocmai pentru a exprima învăţătura biblica despre trei Persoane (de unde si prefixul "tri) într-un singur Dumnezeu (deci unitate). Nici termenii mileniu, teocraţie sau răpire nu se afla in Scriptura, dar aceasta nu-i împiedica să creadă în doctrinele lor specifice, referitoare la aceste subiecte, atât pe Martori cât şi alte culte ce sunt sceptice referitor la Trinitate.  Deci, odată ce oamenii au început să studieze Scriptura, au înţeles că există trei persoane într-un Singur Dumnezeu. Toate trei persoane sunt Una.  De aici şi termenul Trinitate – Tri-Unitate.

Dovezile Vechiului Testament.

1.    Să privim chiar în prima carte a Bibliei, Genesa. Încă din primul capitol, în versetul 26 Biblia vorbeşte: “Sa-l facem pe om după chipul Nostru.”  Martorii lui Iehova susţin că Dumnezeu se adresează adesea Cuvântului (Isus sau Arhanghelul Mihail în doctrina lor) când afirmă: “Sa facem”, dar să citim Genesa 5:1 pentru a înţelege clar după al cui Chip a făcut Dumnezeu pe om: “În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.”  Lasă să se înţeleagă ca avem de-a face cu un singur chip, acela al Lui Dumnezeu! Trebuie remarcat aici si faptul ca termenul “chip” este la singular. Însă substantivul ar fi trebuit sa fie la plural, dacă Dumnezeu s-ar fi adresat unui înger, deoarece despre ei nu se afirma niciodată că, ar fi după chipul lui Dumnezeu.
2.     În Isaia 6 găsim una dintre cele mai fascinante dovezi din Vechiul Testament, ale existentei Trinităţii. Versetul 1 spune aşa:

    “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” 

   Cine este “Domnul” pe care l-a văzut Isaia? Versetul 5 ne răspunde la întrebare:

   “am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor”.  

   Fapt foarte semnificativ, deoarece in Ioan 1:18 se spune că:

   “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu (adică pe Tatăl); singurul Lui Fiu, care este in sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”.

   Care să fie atunci semnificaţia acestui text in relaţie cu Trinitatea? Când corelezi această trimitere cu Ioan 12:34-41, reiese clar ca Domnul, pe care l-a văzut Isaia nu a fost altul decât Isus!

    Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie sa fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?“ Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme in mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric, nu ştie unde merge.  Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca sa fiţi fii ai luminii.“ Isus le-a spus aceste lucruri: apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.  Măcar că  făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,  ca sa se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperita puterea braţului Domnului?“  De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii, si le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, sa nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.“  Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui, si a vorbit despre El.
   

3. Să privim mai departe în acest text, pentru a găsi mai multe dovezi. In versetul 8, Isaia spune ca a auzit

   “glasul Domnului întrebând: “Pe cine sa trimit, şi cine va merge pentru Noi?” 

   Iarăşi este folosită persoana întâi plural. In versetul 9, Isaia citează “glasul Domnului”:

   El a zis atunci: “Du-te si spune poporului acestuia: “Întruna veţi auzi şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea si nu veţi pricepe.” Cine este atunci acest “glas al Domnului?” Comparaţi acest text cu cel din Fapte 28:25-27 unde se spune:

   ”Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri, când a zis “Veţi auzi cu urechile voastre, si nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, si nu veţi vedea”.
   
   Este glasul Duhului lui Dumnezeu! Asupra acestui pasaj mai trebuie să facem doua remarci: 1)Duhul Sfânt este o Persoana, deoarece poartă o conversaţie personala, are atributele proprii unei personalităţi si 2) Duhul Sfânt este Dumnezeu, deoarece, potrivit textul din Isaia 6:8 este glasul lui Dumnezeu. Prin urmare este normal ca întrebarea sa se pună la plural: “cine va merge pentru Noi?” Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt.

   ”Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!? (vers.3) Oare de ce se repetă mereu Sfânt de trei ori? …

4. Isaia 40.3 “Un glas striga: „Pregatiti in pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”

   Să comparăm acest verset cu Matei  3:3 “Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cand zice: „Iata glasul celui ce striga in pustie: „Pregatiti calea Domnului, neteziţi-I cărările.“

   Este evident că Isaia vorbeşte despre Isus ca şi Dumnezeu!
   Isaia continuă în v. 9 a cap 40 – “ Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea buna; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea buna; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!” Este evident că Isaia prooroceşte despre Isus, despre Dumnezeul care trebuie să Îl vadă tot Ierusalimul şi Iuda, tot poporul Domnului!
   Dar descrierea lui Dumnezeu nu se opreşte aici. Isaia continuă să Îl descrie pe Dumnezeu, şi continuă cu Duhul Sfânt în versetele 12-13:
   „Cine a măsurat apele cu mana lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, si a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsura? Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile cu cumpăna?  Cine a cercetat Duhul Domnului, si cine L-a luminat cu sfaturile lui?”

   Martorii spun că Duhul lui Dumnezeu este doar o putere, dar aici clar se vede că Duhul Sfânt este persoană distinctă, pe care nimeni nu îndrăzneşte să Îl lumineze cu sfaturile lui. Sunt multe versete care demonstrează Dumnezeirea Duhului Sfânt, voi reveni în alt articol cu aceste dovezi.

5. Zaharia 2.8-9 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor, zice Domnul si ele vor fi prada celor ce le erau supuşi, ca sa ştiţi că Domnul oştirilor m-a trimis.  Striga de veselie si bucura-te, fiica Sionului! Caci iată, Eu vin, şi voi locui in mijlocul tău, zice Domnul.“

   Deci, Domnul (orig. IEHOVA) trimite pe Domnul (orig. IEHOVA) şi tot Domnul (IEHOVA) va locui în mijlocul oamenilor!
   

Sunt încă multe dovezi ale Trinităţii în V.T. ,  dar cred că dovezile prezentate în prezentul articol, sunt suficiente. Pentru mai multe întrebări, scrie-ţi întrebările dvs în comentarii.

Pentru a vedea articolul cu Dovezile N.T. Despre Trinitate, click aici.

Iadul este real! Cum se înşeală Martorii lui Iehova cu privire la Iad

Întrebare :  “Dumnezeu,care ESTE IUBIRE, îi va chinui veşnic pe cei rai ?! …ca altfel (conform standardelor lor omeneşti,fireşti) nu ar fi corect…”

    Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca un Dumnezeu al Dragostei, – “1Ioan 4:8 Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste.”  Iată de ce Dumnezeu a trimis Singurul lui Fiu pentru ca El să moară pentru păcatele oamenilor. “Ioan3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, să nu piară, ci sa aibă viaţă veşnica.”  Dumnezeu a făcut totul pentru salvarea omului, doar că omul  are libera alegere şi are de ales între salvare şi pierzare.

   Biblia ne arată clar ce va fi după moartea fizică: Pentru Creştini (Cei ce au primit chemarea lui Dumnezeu) vor merge în Împărăţia Cerurilor, iar cei ce nu au primit chemarea lui Dumnezeu vor merge în chinul veşnic.

Apocalipsa 20:15 Oricine n-a fost găsit scris in cartea vieţii, a fost aruncat in iazul de foc.

Ce este iazul de foc?

Apocalipsa  19:20 Si fiara a fost prinsa. Si împreuna cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse inaintea ei semnele, cu care amagise pe cei ce primisera semnul fiarei, si se inchinasera icoanei ei. Amandoi acestia au fost aruncati de vii in iazul de foc, care arde cu pucioasa.

Apocalipsa 20:10 Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor.

Apocalipsa 20:14 Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

Apocalipsa 20:15 Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc.

Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stanga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!

Marcu 9.43-44 Daca mana ta te face sa cazi in pacat, taie-o; este mai bine pentru tine sa intri ciung in viata, decat sa ai doua maini, si sa mergi in gheena, in focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, si focul nu se stinge.

Luca 12:5 Am sa va arat de cine sa va temeti. Temeti-va de Acela care, dupa ce a ucis, are puterea sa arunce in gheena; da, va spun, de El sa va temeti.

Iazul de foc nu este o metaforă. Este ceva real, o pedeapsă pregătită pentru diavol şi îngerii lui, dar pentru că omul a căzut în neascultare, oricine nu primeşte salvarea, va fi aruncat şi el în gheenă, focul veşnic, chinul veşnic.  După cum vedem, moartea nu este cel mai straşnic lucru. Luca 12.5 spune: după ce a ucis ! este aruncat în gheenă. Martorii lui Iehova spun că iazul de foc este încă o moarte veşnică (va muri sufletul). Nu. Se vede clar, după ce vei muri, vei merge în chin veşnic. Sunt două lucruri diferite.

De ce în Apocalipsa 20.15 se spune că Iazul de foc este moartea a 2-a? Să privim puţin în contextul Bibliei ca să înţelegem cum mai este folosit cuvântul Moarte. Dacă moartea va fi aruncată şi ea în iazul de foc, nu pot fi 2 morţi. Deci merge vorba despre o expresie folosită în Biblie, şi anume:

Efeseni 2:1 Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre,
Efeseni 2:2 in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii.
Efeseni 2:3 Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre, si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti.
Efeseni  2:4 Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
Efeseni 2:5 macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos

Col 2:13 Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile.

   Odată ce a căzut în păcat, omul a murit spiritual, a fost despărţit de Dumnezeu, era mort în greşelile şi păcatele lui, cum spune Biblia.  Cei ce nu au primit salvarea oferită de Dumnezeu, vor fi veşnic despărţiţi de Dumnezeu, veşnic vor fi chinuiţi în iazul de foc, împreună cu diavol şi îngerii  lui.

   Odată ce primeşti salvarea, eşti readus la viaţă, trăieşti pentru Dumnezeu.

Ce alegi, viaţă veşnică, ori chin veşnic?

Creştinismul nu se transmite ereditar!

     Avem un pericol mare în societatea contemporană: gândirea eronată despre creştinism. Dacă discuţi cu oamenii din jur, observi că se comportă aşa de parcă au moştenit ereditar creştinismul. Poţi oare să te numeşti creştin doar prin simplu fapt că TE-AI NĂSCUT ÎNTR-O FAMILIE CREŞTINĂ? Ascultă puţin părerile oamenilor din jur, care mereu pretind că au credinţa adevărată din moşi strămoşi. EU SUNT CREŞTIN DIN TALPĂ! Explicaţi-mi şi mie ce înseamnă aceasta, că nu am găsit nicăieri în Biblie ce înseamnă să fii creştin din talpă. Nu am găsit nicăieri în Biblie unde se vorbeşte despre o credinţă din moşi strămoşi. Mi-a plăcut o ilustraţie hazlie: “Dacă iapa naşte un mânz pe aerodrom, mânzul nici într-un chip nu va fi avion…” NU TE POŢI NUMI CREŞTIN PRIN SIMPLU FAPT CĂ TE-AI NĂSCUT ÎNTR-O FAMILIE CREŞTINĂ.

Ce te face creştin?

1. Drept raspuns, Isus i-a zis: „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.“ (Biblia, Ioan 3.3)

   A fi creştin, înseamnă a te naşte din nou. A te pocăi de păcatele tale, a-ţi cere iertare de la Dumnezeu de toate relele care le-ai făcut până acum şi să nu mai trăieşti în păcat, ci pentru Dumnezeu.

2. Nu orisicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!“ va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. (Biblia, Matei 7.21)

   A fi creştin, nu înseamnă doar să zici că eşti creştin. Nu doar să îl numeşti Domn pe Isus. A fi creştin, înseamnă a trăi creştineşte. A face voia Tatălui care este în ceruri. Faptele tale arată credinţa ta.

3. Vrei dar sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica? (Biblia, Iacov 2.20)
   Dupa cum trupul fara duh este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta. (Biblia, Iacov 2.26)

   A fi creştin, înseamnă a avea o credinţă vie, care este arătată prin fapte. Faptele tale, sunt un indicator al credinţei tale.

Ce fapte ai tu? Ce fel de roade ai? Eşti tu creştin? Ce te face creştin?

În India pledează pentru Schimbarea Constituţiei ca să le interzică creştinilor să vorbească despre Dumnezeu

Opoziţia partidului hindus naţionalist «Baratiya Janata Party» (BJP),  continuă să  răspândească zvonuri despre Biserica Catolică şi creştinii din India, acuzându-i de "adresări în masă ilegale ".
Reprezentantul  Bisericii Catolice din Madhya Pradesh şi Chhattisgarh, două state din India, în care nu se opreşte violenţa împotriva comunităţilor creştine, a descris un incident care a provocat îngrijorare printre creştini.
Liderul  «Partidului BJP», membru al Parlamentului Sri Raynat Singh, vorbind la o întâlnire publică recentă  în g.Bhopal (capitala Madhya Pradesh), la care au participat liderii diferitor religii, a condamnat "adresările în  masă  care în mod ilegal sunt efectuate de creştini în India, în special în partea de nord-est ", care, spune el, “S-ar estima la  30% din populaţia tribală de Chhattisgarh şi Jharkhand. În opinia sa, acest lucru trebuie să împiedicat prin orice modalitate, chiar dacă acest lucru ar necesita o modificare a Constituţiei. Toate mijloacele sunt bune pentru a opri "utilizarea sistematică a metodelor ilegale pentru adresare în masă".

Vezi mai multă informaţie aici.

Pericolul Tradiţiei Creştine

Impactul tradiţiei asupra credinţei aduce consecinţe distrugătoare. Încă cu 2000 de ani în urmă Isus condamna datinile şi tradiţiile omeneşti şi îi făcea făţarnici pe cei ce ţineau aceste datini. Care este pericolul tradiţiei şi ce efecte distrugătoare aduc aceste datini stramoşeşti?  Să privim la însăşi învăţătura lui Isus pentru a înţelege aceasta, să nu ne limităm la păreri omeneşti.

Fariseii si cativa carturari, veniti din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au vazut pe unii din ucenicii Lui pranzind cu mainile necurate, adica nespalate. – Fariseii, insa, si toti Iudeii nu mananca fara sa-si spele cu mare bagare de seama mainile, dupa datina batranilor.  Si cand se intorc din piata, nu mananca decat dupa ce s-au scaldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei sa le tina, precum: spalarea paharelor, a ulcioarelor, a caldarilor si a paturilor. –  Si Fariseii si carturarii L-au intrebat: „Pentru ce nu se tin ucenicii Tai de datina batranilor, ci pranzesc cu mainile nespalate?“ Isus le-a raspuns: „Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: „Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.  Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.“ Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spalarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea.“ El le-a mai zis: „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra.
(Biblia, Evanghelia după Marcu 7.1-9)

Cine sunt Fariseii? Ca să înţelegem mai bine acest text, trebuie să înţelegem cine erau fariseii.  Fariseii erau, conform Bibliei, o grupare de oameni care se socoteau religioşi, înălţau rugăciuni lui Dumnezeu, posteau şi învăţau norodul Legea lui Dumnezeu. Ei credeau în duhuri şi în înviere (în contrast cu ei erau Saducheii care nu credeau în duhuri şi în înviere). S-ar părea că sunt nişte exemple de urmat. Ei făceau ucenici şi căutau neprihănirea. Totuşi, a apărut o problemă printre ei care o condamna Isus.

Problema Fariseilor. Din Textul Biblic, citat mai sus, observăm o gravă problemă a Fariseilor. Şi anume, datina bătrânilor.  Ei aveau, pe lângă Legea lui Dumnezeu, tot felul de tradiţii şi datini, “precum: spalarea paharelor, a ulcioarelor, a caldarilor si a paturilor. “ (Le menţionăm doar pe cele din textul citat, deşi în Biblie sunt menţionate o mulţime de obiceiuri şi datini care le ţineau ei).  Anume pentru aceste datini şi obiceiuri au fost mustraţi ei chiar de însuşi Fiul lui Dumnezeu

Problema Tradiţiei (obiceiurilor şi datinilor). De ce tradiţiile erau o problemă a fariseilor? Să privim în text, ce spune Isus despre tradiţie şi datini:

1. Tradiţia  te face făţarnic (aşa i-a acuzat pe farisei Isus). Tradiţiile îţi dau o formă a religiozităţii, şi nu te fac creştin. “Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” Tradiţiile te îndepărtează cu inima de la Dumnezeu. Nu e suficient să ai un set de reguli şi obiceiuri, nu aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi. El aşteaptă să îl cinstim nu cu buzele, ci să fim aproape de El cu inima.
2. Tradiţia sunt nişte învăţături omeneşti. Sursa tradiţiei sunt părerile oamenilor şi gândurile lor. Oamenii au întocmit tot felul de obiceiuri şi tradiţii, care sunt doar nişte învăţături omeneşti. “Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.”
3. Tradiţia te îndepărtează de la porunca lui Dumnezeu. E mai uşor să ţii un set de reguli omeneşti, crezând că astfel eşti plăcut lui Dumnezeu. Dar aceste reguli te face să laşi porunca lui Dumnezeu şi să îndeplineşti părerile oamenilor.  “Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni”.
4. Tradiţia desfiinţează “frumos” porunca lui Dumnezeu. De multe ori, oamenii au născocit nişte obiceiuri şi datini, pentru că nu le era la îndemână să respecte învăţătura lui Dumnezeu. Care era soluţia, rezolvarea problemei, dacă nu doreai să împlineşti ceva din Cuvântul Domnului? Să răstălmăceşti acea poruncă şi să faci din ea o poruncă omenească. Un exemplu de “desfiinţare frumoasă” a poruncii lui Dumnezeu de către farisei, o dă, în acelaşi text chiar Isus. Şi anume:

Caci Moise a zis: „Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta“; si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, sa fie pedepsit cu moartea.“ Voi, dimpotriva, ziceti: „Daca un om va spune tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta, este „Corban“, adica dat lui Dumnezeu, face bine;  si nu-l mai lasati sa faca nimic pentru tatal sau pentru mama sa.  Si asa, ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu, prin datina voastra. Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!“  (Biblia, Evanghelia după Marcu 7.10-13)

Părinţii erau o povară pentru farisei, şi deoarece Dumnezeu învăţa să îţi cinsteşti părinţii, ei au răstălmăcit această poruncă modificând înţelesul după placul lor. Şi făceau mult alte lucruri de felul acesta…

Cum îl Cinsteşti tu pe Dumnezeu? Ţii tradiţia? Sau te apropii cu inima de El? Ce are prioritate în viaţa ta? Tradiţia sau Cuvântul lui Dumnezeu? Am auzit expresia că “Tradiţia este cheia de a înţelege Sfânta scriptură “. Este aceasta adevărat conform învăţăturilor lui Isus? Sau este doar o datină omenească? Nu cumva eşti prins în lanţul făţărniciei? Eşti Fariseu, sau Creştin? Cretinul îl urmează pe Hristos şi Îi urmează învăţăturile, iar fariseu, deja a devenit sinonimul făţărniciei…

Cel mai important lucru pe care parinţii ar trebui sa-l facă pentru copiii lor

Când a fost întrebata de un reporter al unui mare cotidian : care este lucrul cel mai important pe care parintii ar trebui sa-l faca pentru copiii lor, Maica Teresa a raspuns: este foarte important ca parintii sa-i învete pe copiii lor cum sa se roage, si sa petreaca mult timp în rugaciune împreuna cu ei!

“La fel de important,” a continuat ea, “este ca parintii sa-i ajute pe copiii lor sa se încreada în Dumnezeu.”

Sunt multe motivatii care ne îndeamna sa ne încredem în Dumnezeu. Cea mai mare dintre acestea o gasim atunci când privim la cruce, pentru ca uitându-ne la jertfa lui Hristos, întelegem cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Daca atunci când nu-L cunosteam, Dumnezeu ne-a iubit asa de mult încât L-a dat pe Fiul Sau sa moara pentru noi, cu cât mai mult acum când am ajuns sa credem în El, Dumnezeu ne va da toate lucrurile.

Scriptura ne arata de fapt ca pentru noi, Hristos este: Pâinea care se pogoara din cer, Adevarata Lumina, Calea Adevarul si Viata, si Alfa si Omega tuturor lucrurilor. Prin El avem iertarea pacatelor, împacarea cu Dumnezeu, mântuirea sufletului, sfintirea vietii si mostenirea Slavei.

“Am vazut în misiunea mea,” spunea Maica Teresa, “adesea, familii a caror suferinta nu putea fi descrisa în cuvinte. Când au venit la Hristos, viata le-a fost schimbata. Chiar daca în cele mai multe cazuri, au continuat având aceleasi lipsuri si dureri, în mijlocul acestor necazuri, au ajuns sa se bucure cu adevarat, pentru ca au gasit mângaierea si binecuvântarea pe care numai Dumnezeu le poate oferi.”

Nu cumva ai ajuns momente în care ti se pare ca nu-ti mai poti purta crucea? Daca esti descurajat si nu mai ai pe nimeni care sa-ti vina în ajutor, marturiseste-I în rugaciune lui Hristos toata durerea sufletului tau si povara pe care o porti îti va fi mult mai usoara, si-o vei purta cu bucurie.

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; îti multumesc ca L-ai trimis pe Fiul Tau sa-mi ia povara vinovatiei, platind în locul meu pretul pentru iertarea pacatelor pe care le-am savârsit. Ajuta-ma ca sa ma încred în Tine si sa-Ti marturisesc orice durere, pentru ca sa pot gasi o eliberare deplina. Amin.

Semnul Fiarei – 666 – Micro Chip – Începe promovarea şi implantarea în practică

VeriChip Corporation activează în doua afaceri distincte. VeriMed său sistem Healf Link rapid şi precis identifică persoanele care sosesc de urgenţă la spital şi nu sunt în măsură de a comunica. Filiala sa    de energie VeriGreen se concentrează pe oportunităţile de investiţii în sectorul energiei curate şi alternative.

VeriMed Health Link
Health Link este legătura dintre tine şi starea ta personală de sănătate. Health Link utilizeaza un minuscul, microcip pasiv ( primul şi singurul microcip autorizat pentru identificarea pacienţilor de FDA), precum şi o bază de date online, despre starea ta  personală de sănătate.

VeriGreen Energy Corporation
VeriGreen Energy Corporation a fost înfiiţată în martie 2009, pentru a investi în sectorul energiei curate şi alternative. Compania este în căutarea de a investi în companii cu operaţiunile existente şi a infrastructurii.

Pentru a afla mai multe despre această corporaţie, faceţi click aici!

Mai jos puteţi privi şi un mic Video ca publicitate a acestui Micro Chip “Minunat”.

Să ne aducem aminte ce spune Biblia despre aceasta:

Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel, si vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toata puterea fiarei dintai inaintea ei; si facea ca pamantul si locuitorii lui sa se inchine fiarei dintai, a carei rana de moarte fusese vindecata.  Savarsea semne mari, pana acolo ca facea chiar sa se pogoare foc din cer pe pamant, in fata oamenilor. Si amagea pe locuitorii pamantului prin semnele, pe care i se daduse sa le faca in fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o icoana fiarei, care avea rana de sabie si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca, si sa faca sa fie omorati toti cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei. Si a facut ca toti: mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei, sau numarul numelui ei. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere, sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este: sase sute saizeci si sase.  Apoc.  13:11-18

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea VI – Cuvântul într-o şcoală de fete)

Voi încheia cu o frumoasă dovadă despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Am fost rugat să dau lecţii de religie într-o şcoală, unde erau mai multe fete de la ţară. La început, nu voiam, fiindcă mă temeam să nu-mi pierd vremea vorbindu-le. Mai pe urmă, am acceptat, în pri­mele luni, a fost extrem de greu. Bietele fete n-aveau nici o idee de Cuvântul lui Dumnezeu şi erau pline de credinţe deşarte. Am dat fiecăreia un Nou Testament şi le-am rugat să citească în fiecare zi. Apoi am început să citesc si eu cu ele, căutând să le lămuresc un verset pe săptămâ­nă prin întrebări si răspunsuri. Se înţelege că, în toate aceste lecţii, căutam să le pun înainte cât se poate de lămurit calea mântuirii. După câte­va luni, totul părea în zadar. Dar, la urmă, a în­ceput să se vadă ceva rod şi multe din ele s-au hotărât pentru Isus. Clipele cele mai frumoase au fost la examenul de la sfârşitul anului. Nu-mi plăcea să fac un examen, dar regula şcolii îl cerea. Trebuia ca ele să înveţe în fiecare săptămână versetul pe care li-1 lămuream când făceam lec­ţia. Aşa că acum ştiau multe versete pe dinafară. Pentru examen, le-am spus să pregătească fiecare câte un verset, ca apoi să văd ce au înţeles din el. în ziua examenului, am rămas mirat, cât de mult ştiau aceste fete simple despre calea mân­tuirii. De pildă una din ele mi-a spus versetul 28 din Matei 11: „ Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă." „Ce înseamnă asta?" am întrebat-o eu. „Ce înseamnă Veniţi la Mine? „Ei", a răspuns ea, „înseamnă ce spune. Dumneavoastră staţi acolo şi eu aici. Dacă îmi spuneţi să vin la dumneavoastră, por­nesc îndată si vin la dumneavoastră". „Bine dar cum poţi să vii la Domnul Isus în felul acesta?" „La fel, Domnul Isus este aici, chiar dacă nu-L vedem cu ochii trupului. Aşa că n-avem nevoie să mergem cu picioarele ca să venim la El. fiindcă El este aici. Doar îi pot spune că vin la El acum". „Dar ce înseamnă să fii împovărat?" „Vedeţi dumneavoastră, noi de multe ori lucrăm din greu aici. Şi câteodată avem de purtat lucruri cam grele. Am vrea aşa de mult atunci să ne odihnim puţin. La fel e si cu păcatele. Noi suntem împovăraţi din pricina păcatului. Vina păcatului e foarte grea. Aşa că, venind la Isus cu păcatele noastre, El ne iartă şi ne dă odihnă". „Dar tu ai venit la Isus?" „Da!" „Când şi cum?" „în cutare zi, când vorbeaţi despre versetul acesta, eu am făcut întocmai ce ne-aţi spus. Am văzut că eram vinovată din pricina păcatului. Şi am zis Dom­nului: «Acum, Doamne, sunt împovărată. Vin la Tine şi Te rog să-mi ierţi păcatele». Şi El mi le-a iertat". „De unde ştii?" „Aşa a spus El". „A fost vreo schimbare în viaţa ta de atunci?", Da. înainte spuneam minciuni, dar acum nu mai mint, înainte mă mâniam, acum nu mă mai supăr, etc." „Cum poţi să faci aşa ceva?" „Cer putere de la Domnul. El mi-o dă, eu o iau şi aşa birui". „Adevărat?", am întrebat eu pe directoare, care era de faţă la examen.„Da, da", a răspuns dânsa, cu lacrimi în ochi. „Eu am băgat de seamă că de la o vreme fetele mele erau cu totul schimbate, dar n-am ştiut până azi că această schimbare s-a făcut prin lecţia de religie".

Ce bucurie a fost când am văzut că 20 de fete din 30 câte erau în clasă erau hotărâte pentru Domnul Hristos. Într-adevăr, Evanghelia este vestită săracilor" şi e o „putere a lui Dumnezeu pentru oricine crede".

* * *

Mă opresc aici. Cred că am scris destul ca să arăt că Domnul e acelaşi şi puterea Duhului este aceeaşi azi ca si în paginile Noului Testament. Lăudat să fie Numele Lui în veci! S ă ne încredem tot mai mult în El. El este vrednic de încredere.

Şi acum, dragul meu cititor, te întreb: ce ţi-au spus şi ce ţi-au adus ţie aceste rânduri? Dacă eşti întors la Dumnezeu, hotărât că vei fi îmbărbă­tat văzând cât de minunat lucrează Domnul. Şi nu mă îndoiesc că te vei ruga pentru această lucrare începută de El.

Dar dacă nu eşti mântuit, de ce n-ai vrea să fii tu mântuit acum, prietene dragă, după citirea acestor rânduri? Mântuitorul e acelaşi şi tu ai nevoie de El, cum am avut şi eu. El te iubeşte şi te aşteaptă să vii la El. Vrei tu să-L primeşti acum si aici? Să facă Domnul ca acesta să fie rodul citirii acestei „istorii adevărate"!

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea V – Întoarcerea unui preot şi lucrarea Sa)

Cam pe vremea aceea a trebuit să mă duc la Bucureşti ca să-mi tipăresc traducerea. Acolo aveam un prieten preot. Era văduv. După moar­tea soţiei sale, îl frământa mult gândul să aducă suflete la Domnul Hristos. Dar nu ştia cum. El auzise despre întoarcerea mea şi despre lucrarea începută. Eram în corespondenţă. I-am scris câte ceva, dar n-a înţeles nimic. Când am venit la Bucureşti, l-am văzut si am început să stăm de vorbă asupra Evangheliei. Nu putea pricepe că el, preot cum se cade şi dintre cei mai buni, era un păcătos si nu putea să creadă că el trebuie să se întoarcă la Dumnezeu: era prea bun pentru aşa ceva! După multă vorbă şi supărare din par­tea lui, a spus că vrea să mă audă predicând în biserica lui şi că, dacă mai multă lume o să se întoarcă la Dumnezeu, „are să vadă". După ce am predicat de câteva ori, mi-a spus că vrea să înceapă să predice si el, despre „întoarcerea la Dumnezeu". ,Bun", i-am răspuns eu, „dar tre­buie să fii întâi tu întors la Domnul". „N-are a face", a zis el, „am să predic altora". A început să predice.

Într-o duminică, pe când predica şi zugrăvea grozăvia păcatului, a sfârşit prin a vedea grozăvia propriului său păcat si s-a întors la Dumnezeu prin propria sa predică, în timp ce căuta să în­toarcă pe alţii la Dumnezeu. De atunci a început să predice prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Venea lume din toate părţile. Biserica era plină, dar nu se vedea nici un rod. „Ce va să zică asta?" mă întreba el într-o zi. „Sunt întors la Dumnezeu, predic Evanghelia, dar nimeni nu se întoarce la Dumnezeu". Eu i-am zis: „Vezi că unii din ascul­tători sunt foarte atenţi la predică. Cheamă pe câţiva dintre ei la tine acasă marţi seara să vor­bim cu ei despre sufletul lor".

Pentru prima dată ne-am adunat cinci per­soane. După ce am vorbit mai mult asupra Evan­gheliei, urmarea a fost lămurirea unui suflet. Acesta a fost începutul. Apoi au venit alţii şi, în curând, odăiţa preotului a fost plină. La început lucram numai pentru bărbaţi. Pe femei nu le lă­sam să vină. Ele auzeau însă acasă de la bărbaţii lor şi ne-au cerut voie să vină şi ele. Le-am spus să mai aştepte. Au aşteptat, până când într-o seară au venit acolo fără să ne mai ceară voie. Aşa că a trebuit să le vestim Evanghelia şi lor. Dar, în curând, odaia devenise neîncăpătoare şi a trebuit să luăm sala unei şcoli. Acolo predicam amân­doi, o dată pe săptămână, si venea multă lume să asculte Evanghelia. Mulţi s-au întors pe atunci la Dumnezeu.

În acelaşi timp mi-am tipărit traducerea Bi­bliei, apoi mai multe tractate şi cărţi pentru înaintarea în viaţa creştină, precum si publicaţia „Adevărul Creştin" pentru evanghelizare. Mulţi şi-au pus pentru prima oară întrebarea dacă sunt sau nu mântuiţi, si unii dintre ei s-au întors la Dumnezeu prin citirea tractatelor, cărţilor sau a publicaţiei.

Se înţelege că o asemenea lucrare hotărâtă după Evanghelie nu putea să fie lăsată în pace de marele vrăjmaş al sufletelor: Satana. El nu poate fi mulţumit şi nici n-a fost. Ba încă a fost foarte furios şi a stârnit o mare împotrivire. Dom­nul a biruit, măcar că prietenul meu a fost dat afară.

Mulţi dintre cei întorşi la Dumnezeu au fost o dovadă minunată despre lucrarea Duhului în sufletele lor. Unii din ei au învăţat carte numai ca să poată citi Noul Testament.

Iată acum si o pildă despre felul cum lucra Duhul în suflete. Noi obişnuiam să învăţăm pe cei întorşi la Domnul că, îndată ce s-au hotărât pentru Hristos, Satana are să vină să-i încerce din nou, fiindcă nu-i place niciodată să urmăm pe Mântuitorul. „Când faci ceva care ţine de omul cel vechi", ziceam noi, „Satana se bucură, dar Mântuitorul e foarte trist". O femeie întoarsă la Domnul a luat aceste cuvinte pentru ea. într-o zi, pe când mătura casa si voia să pună nişte perdele, iată că ele au căzut, înainte de întoar­cerea ei, femeia se supăra foc când i se întâmpla aşa ceva şi drăcuia şi blestema. Acum însă şi-a adus minte că „lucrurile vechi au trecut" şi că era „o făptură nouă în Hristos". S-a uitat împrejur şi, ca şi când Satana ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut, i-a zis: „Nu zic, mă, nu zic! Degeaba vrei să mă faci să zic vorbe rele". Apoi a încercat din nou să pună perdele. Dar iar au căzut. Atunci iar s-a întors într-o parte şi a zis:,,Nu zic, mă, nu zic! Să faci tu ce ai vrea, nu zic!" Iar a încercat să pu­nă perdele. Dar înainte de a încerca, s-a uitat la Domnul şi a zis în inima ei: „Acum, Doamne, e rândul Tău! El a încercat de două ori! Ajută-mi Tu". Şi când a încercat din nou, perdelele nu au mai căzut, iar femeia a lăudat pe Domnul pentru biruinţa câştigată.

Şi câte astfel de pilde s-ar putea înşira!

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea IV – Lucrul la o şcoala normală)

Când s-a terminat războiul, doi dintre cei întorşi la Dumnezeu datorită întâlnirilor noastre duminicale au fost nevoiţi să se ducă la şcoala normală de la B. să-şi finalizeze studiile ca să se facă învăţători. Simţeau că trebuie să facă şi acolo ceva pentru Domnul, dar nu vedeau ce. Nu puteau nici să predice, nici să vorbească prea mult cu colegii lor despre Domnul Isus. Erau într-o mare încurcătură.

Puteau însă să se roage. S-au hotărât să se ducă pe malul râului, în pădure, si să se roage. Au spus Domnului cam aşa: „Doamne, Tu ştii că noi nu putem să predicăm şi nu putem vorbi prea mult colegilor despre Tine. Dar Tu cunoşti sufletele din şcoala aceasta şi nevoia lor de un Mântuitor. Te rugăm să faci pe cei ce sunt fră­mântaţi de gândul mântuirii să vină la adunarea noastră . Noi nu vrem să vorbim nimănui si nu chemăm pe nimeni". Aşa au şi făcut. După patru zile, a venit la ei un coleg şi le-a zis: „Am băgat de seamă că în fiecare seară voi vă duceţi în pădure. Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce faceţi acolo?" Cei doi au rămas cam încurcaţi, dar au spus: „Ce facem noi poate nu ţi-o plăcea". „Ce anume?" a întrebat el. „Ei, ne rugăm şi noi". „Tocmai de asta am nevoie şi eu", a zis el. „Cam bănuiam eu aşa ceva. Vreţi să mă lăsaţi să vin şi eu cu voi?" „Cu siguranţă!" a fost răspunsul celorlalţi. Ce bucurie a fost pe ei când au văzut că rugăciunea lor fusese ascultată aşa de curând. Acesta a fost începutul. Apoi au venit şi alţii, aşa că, după o vreme, erau destul de mulţi cei care se duceau frecvent si se rugau.

Mulţi dintre ei s-au întors la Domnul numai venind la această adunare de rugăciune. Fără îndoială, n-au mai putut rămâne ascunşi acum. Colegii lor au auzit. Unora le-a plăcut, altora nu. Se înţelege, nu prea le plăcea să se lase de păcat. Aşa că a început, ca de obicei, o mică prigonire.

Câţiva colegi neântorşi la Domnul s-au ho­tărât într-o seară să se ducă după ei la aduna­rea de rugăciune si să arunce cu pietre în ei. Credincioşii au auzit, dar au luat hotărârea să se ducă fără teamă, ca de obicei. S-au dus si au început să se roage. Apoi au venit cei neântorşi la Domnul cu pietre în mâini. Cel ce se ruga i-a văzut venind si a început să spună în rugăciunea lui: „Şi acum, Doamne, ai milă de cei ce vin cu gânduri rele împotriva noastră şi atinge-le ini­ma". Deodată cel care era în fruntea cetei a aruncat şapca şi pietrele jos, şi a îngenuncheat şi el, mişcat de cuvintele rugăciunii pe care o auzise. Toţi ceilalţi au făcut la fel. Astfel i-a izbă­vit Domnul şi au avut o foarte bună adunare de rugăciune în seara aceea. După două luni, au isprăvit şcoala şi a trebuit să plece. S-au despărţit la gară, după o foarte frumoasă adunare de rugă­ciune pe care au avut-o pe marginea râului pe o lună frumoasă, înainte de venirea trenului, trenul care avea să-i împrăştie în lungul si în latul ţării.

Iată încă o întâmplare din viaţa lor. Unul din­tre aceştia, necredinciosul de care am vorbit la început, care era un bun creştin acum, era foarte sărac pentru că războiul abia se terminase, înainte de izbucnirea războiului, unul dintre prietenii lui i-a lăsat ca moştenire, în caz de moarte, un cufăr cu cămăşi pe care le-a dat spre păstrare unui alt prieten care locuia prin apropiere. Proprietarul cămăşilor murise, iar tânărul era acum stăpân pe ele. Gândul la aceste cămăşi a pus aşa de mult stăpânire pe el, încât nu putea să mai vadă sau să se mai gândească la altceva decât la cămăşi. Se gândea bietul om ce bine are să fie când are să pună mâna pe ele! Dar în curând şi-a dat seama că gândul la cămăşi era gata să ia locul Mân­tuitorului. Atunci a luat o hotărâre bărbătească. S-a dus la prietenul lui, a luat cufărul cu toate cămăşile acelea frumoase şi a venit pe marginea râului. A desfăcut cufărul şi a început să arunce în apă toate cămăşile una câte una, numai ca să scape de gândul grozav care pusese stăpânire pe el. „Şi astfel", zicea el, „am fost slobod. Mi-am căpătat iar pacea tulburată de cămăşi. Era mai bine să fiu slobod şi cu Mântuitorul decât cu cămăşile şi fără Mântuitorul. Din clipa aceea viaţa mea a fost plină de bucurie şi putere. Mai târziu Domnul mi-a dat alte cămăşi în locul celor pe care le pierdusem pentru El".

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea III – O întărire şi un început)

Acum greutatea era că eram singura persoană care începuse o viaţă nouă în felul acesta. Citisem si alte cărţi care întăreau cele de mai sus. Dar erau… cărţi. Aşa că am început să mă gândesc: „viaţa asta e foarte frumoasă, dar cine ştie dacă nu e numai o închipuire a mea, fiindcă am că­pătat-o numai prin citirea şi cercetarea Bibliei!” Dar acum fiecare verset mi se înfăţişa într-o lumină nouă. Şi versetul acesta din Filipeni 4 mi-a venit în minte: „In orice lucru aduceţi cere­rile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri”. „Doamne”, am zis eu, „nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu ştiu dacă sunt pe calea cea bună. însă dacă îmi dai prilej să văd un alt suflet venind la Tine, în acelaşi fel, voi fi deplin încredinţat că sunt pe calea cea bună.”

M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineaţă, cu doi tineri de la Şcoala Militară din Botoşani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiţi pentru moarte. „Fiindcă”, ziceau ei, „trebuie să plecăm în curând pe front şi cine ştie dacă nu vom muri! Şi trebuie să spunem adevărul că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să ştiţi cum poate fi cineva pregătit pentru moarte”,,Da”, am zis eu, „bine că aţi venit acum, fiindcă dacă aţi fi venit acum trei luni, n-aş fi putut să vă răspund la această întrebare. Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre şi, dacă luaţi pentru voi acest fapt şi vă daţi viaţa şi inima în mâna Lui, aveţi iertarea păcatelor chiar în această clipă. Iar dacă vă duceţi pe front si muriţi

Mântuitorul vă aş­teaptă să vă primească la El. Dar dacă vă veţi întoarce, veţi avea de făcut ceva pentru el şi anume să spuneţi şi altora cum pot fi pregătiţi pentru moarte”. S-au bucurat de această veste. Au primit-o îndată şi s-au întors la cazarmă, spunând celor­lalţi că sunt mântuiţi şi că păcatele le sunt iertate. Unii i-au luat în râs, alţii doreau să mai audă despre aşa ceva. Duminica următoare, au mai venit cu alţii si le-am spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât pentru Domnul şi, după câtăva vreme, era un număr destul de mare de suflete, cu care petreceam fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.

Aveam mult timp la dispoziţie, aşa că am simţit nevoia unei schimbări. Fiindcă toţi eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu ştiam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creştineşti nu aveam nici una. Dar, printre cărţile pe care le comandasem, la început, era şi o carte de cântări. M-am uitat prin ea şi am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în româneşte.

Acum însă obişnuiam să mă duc la Mântui­torul cu toate problemele şi i-am zis: „Mântui­torule, vezi în ce greutate mă aflu. Eu nu sunt un mare muzicant, dar Tu poţi să-mi dai putere să traduc câteva cântări”. M-am rugat astfel mai multă vreme, apoi am încercat, şi, după multă trudă, am tradus o cântare şi apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înno­iască în viaţa cea nouă, chiar şi cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a plăcut foarte mult şi, la ultima strofă, au început toţi să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au învăţat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la cazarmă si au cântat-o şi acolo. Mulţi din camarazii lor au început să zică: .Asta-i frumos, aceştia se duc şi petrec cu muzică dumi­nica. Trebuie să ne ducem si noi la petrecere”. Au venit să petreacă şi mulţi dintre ei s-au hotărât pentru Domnul. Aşa a fost începutul.

Câteva fapte izbitoare au făcut să se întindă mişcarea.

Una dintre ele a fost întoarcerea la Dumnezeu a unui necredincios. Era un tânăr cult, dar care nu credea în nimic. Prietenii noştri, la început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă Evan­ghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit. Docto­rul i-a spus să mănânce miere, dar miere nu se găsea în oraş în timpul războiului. El şi-a adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A rugat pe prietenul lui necredincios să vină la mine şi să-i aducă puţină miere. Necredinciosul nu voia să vină, căci zicea: „Omul acela îşi are părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să mă cert cu el”. Dar prietenul lui i-a zis: „Dacă tu n-aduci vorba de credinţă, el nu începe”. „A, dacă e aşa”, a zis el în cele din urmă, „am să mă duc”.

A venit, şi a mai luat un alt prieten cu el. „Fiindcă” zicea el, „cine ştie, poate că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul”. Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc., dar nici vorbă despre credinţă. Prietenul lui, care nu ştia nimic despre hotărârea camaradului său, şi-a zis: „Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puţin şi despre credinţă, chiar dacă nu credem”. Şi a început să spună că „acum lumea nu mai crede în nimic”. Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Necredinciosul s-a supărat foc. A început să-mi spună o mulţime de lucruri neplăcute.

Eu am aşteptat până s-a liniştit şi apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniştit şi, la urmă, a zis doar atât: „De ce nu ni se spun astfel de lucruri la şcoală?” „Pentru că”, am zis eu, „n-au trecut prin ele şi nu le au”. Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte şi l-am rugat să vină duminica viitoare şi să-mi spună dacă i-a plăcut.

în duminica viitoare, când a venit, l-am între­bat despre carte. A spus că i-a plăcut foarte mult şi că tot ce a găsit în ea era foarte adevărat. „Dacă e adevărat”, i-am zis eu „trebuie să iei o hotă­râre”. „Am şi luat-o”, a răspuns el. „Ce hotărâre?” l-am întrebat eu nerăbdător. „M-am hotărât pentru Domnul Hristos”. Ce bucurie pe noi, mai ales că el avea oarecare trecere printre tovară­şii lui, ca unul care era citit. El, prin pilda lui, a adus şi pe alţii.

Aveam si un foarte bun muzician, care a pregătit un cor. într-o zi, el era la carceră si citea o carte despre rugăciune. Un prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el. Apoi, a zis:„Dacă este adevărat că prin rugăciune se poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora şase să-mi dea drumul din carceră şi să mă duc la Iaşi. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul”. Muzicianul şi-a zis: De ce n-ar putea face Dum­nezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui”. Apoi a zis prietenului său:„Dorinţa ţi se va împlini”. Apoi s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colţ şi a început să citească mai departe.

Spre marea mirare a celorlalţi, pe la şase sea­ra, a venit un soldat si a zis: „L. e liber si are or­din să plece îndată la Iaşi”. Ce răsunet a avut aceas­tă întâmplare în cazarmă! Fiecare a ştiut de ea. Duminica viitoare, si mai mulţi au venit să audă vestea Evangheliei. Aşa a început mişcarea

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea II – Întoarcerea mea)

Pe când lucram la traducerea Noului Tes­tament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dum­nezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:

-    Ce este păcat?
I-aş fi răspuns:

-    Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.

-    Cine e un păcătos?

-    Ucigaşul e un păcătos si locul lui este la închisoare.

Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii" (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe. Când am ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au păcătuit", nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos". N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe. 

        Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…" m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot crede", mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care face binele», când eu văd că este cel puţin unul… sunt eu însumi." N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea", am zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o capătă?" Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua moarte", adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de foc". Si, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20.8), mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoşi". Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii.

„Cum" mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pe­deapsă ca uciderea? Doar orice om spune min­ciuni în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună." Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică si îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului".

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu foc. Am cer­cetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela     din epistola către Romani, care spune că: „toţi    sunt socotiţi neprihăniţi fără plată", am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care e deosebirea?" Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era şi e o deosebire.

Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată", dar prin credinţa în sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate. „A", mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?" învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2). Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi", mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume". Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dum­nezeu: „Doamne, eu nu cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cu­vântul Tău." Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor.

Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Si acum e un Mântuitor viu. ,,Bun", mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi". Dar cea mai mare bu­curie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.

Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descope­rit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noş­tri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „dacă aposto­lul Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob." Si aşa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn si Stăpân minunat e El, căci te poţi încrede deplin în El.

Aşa m-am întors la Dumnezeu. Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dum­nezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „Tradu­cerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă tra­ducere făcută de omul cel nou. Am început tra­ducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea I – Spre traducerea Bibliei)

Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.

Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărţi creştine, întrucât pe vremea aceea, la noi în ţară, erau foarte puţine.

Am început să comand aceste cărţi şi să le ci­tesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă". Dar cum?

Nu m-am mulţumit să aştept până mă fac preot. Am început încă din seminar să traduc câteva capitole din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele. Dar viaţa nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc câteva din aceste capitole si chiar cărţi si tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.

Mă miram si ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?" Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic şi să citesc cărţile cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spune că fiecare trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină". Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar – după câteva zile – Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.

,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!"

Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare, în acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi. Cineva a trimis acest calen­dar doamnei C., care era la Geneva. Era ceva nou la noi în ţară. Dânsa mi-a scris apoi cu privire la el. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu", mi-a răspuns dânsa.

Avea o sumă de bani, pe care o consacrase Domnului tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în ţară.

Aşa că s-a bucurat când a văzut că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tiparul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.

Argumente raţionale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu

Argumentele rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sunt dovezi elaborate pe cale rationala despre existenta unei Fiinte supreme. Ele se bazeaza exclusiv pe ratiune pentru a argumenta ca notiunea de Dumnezeu nu e un produs al imaginatiei, ci ii corespunde o REALITATE. Prin ele se inceraca a se dovedi ca Dumnezeu exista, dar aceste argumente nu dau informatii despre El. Cunostiinte mai bogate despre Dumnezeu primim din Revelatie, adica din felul in care Dumnezeu Insusi ni S-a descoperit in diverse moduri de-a lungul timpului.

In principiu, aceste argumente nu sunt necesare nici celor credinciosi, nici celor care nu cred. Credinta este o relatie cu totul libera intre doua personae. Cei ce cred nu au nevoie de aceste argumente, credinta presupunand tocmai lipsa dovezilor rationale. Pentru cei care nu cred in Dumnezeu, pe de alta parte, orice fel de argumentare rationala nu are forta necesara spre a-i face sa creada.Cu toate acestea, astfel de argumente rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu au fost discutate de catre filosofi in cadrul marii teme filosofice despre Dumnezeu. Ele arata ca existenta lui Dumnezeu poate fi demonstrata intr-o oarecare masura prin argumente rationale.

Aceste argumente au primit abia in epoca moderna o forma logica adecvata, pe care i-au dat-o filosofi ca : Descartes, Leibniz, Kant, Voltaire etc. Fragmentar, argumentele se intalnesc si la filosofii antici (Socrate, Aristotel, Cicero, Seneca), Sfintii Parinti (Sf.Vasile cel Mare, Sf. Ioan Damaschin) si teologii moderni (I.G.Savin).

Argumentele sunt in numar de cinci :

1. Argumentul isoric

Argumentul istoric arata existenta lui Dumnezeu prin universalitatea ideii de Dumnezeu. Daca ideea de Dumnezeu a existat si exista la toate popoarele, atunci aceste idei trebuie sa ii corespunda si o fiinta care exista in realitate.

2. Argumentul cosmologic

Argumentul cosmologic isi intemeiaza demonstratia pe observatiile stiintifice despre lumea fizica si legile ei. Principiul folosit este cel al cauzalitatii. El are mai multe variante, in functie de procedeul aplicat.

•     Argumentul cauzalitatii pleaca de la observatia ca existenta este o continua intrepatrundere de cauze si efecte. Orice efect presupune o cauza, prin urmare rezulta ca si lumea, ca intreg, trebuie sa aiba o cauza prima, absoluta, nedeterminata de altceva. Aceasta cauza nu poate fi decat Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu este Cauza prima.
•     Argumentul contingentei afirma ca in lume exista lucruri care pot sa fie sau care pot sa nu fie. Ele au un inceput si un sfarsit, deci si o perioada de neexistenta. Din faptul ca intr-un timp dat ele nu existau rezulta ca ar fi putut sa nu existe niciodata. Dar, dupa cum vedem, ele exista, prin urmare trebuie sa admitem existenta unei fiinte necontingente care le-a creat. Aceasta fiinta este Dumnezeu.

•     Argumentul miscarii . In lume exista miscare. Si pentru ca orice lucru miscat presupune o cauza care il misca, pe temeiul aceluiasi principiu al cauzalitatii, rezulta in cele din urma un prim impuls dat de un prim miscator nemiscat (Aristotel). Acest prim miscator este Insusi Dumnezeu.
•     Argumentul entropologic pleaca de la principiile termodinamicii, principii care demonstreaza faptul ca miscarea universului va avea un sfarsit. Legea cauzalitatii insa, ne spune ca ceea ce are un sfarsit trebuie sa fi avut si un inceput. Legea conservarii energiei arata ca in univers nimic nu se pierde, ci totul se transforma in energie. Legea entropiei (a deprecierii energiei) afirma ca un sistem evolueaza catre un grad din ce in ce mai sporit de dezordine (energia care organiza sistemul netranformandu-se toata in timpul unui proces, ci o parte din ea pierzandu-se).
• Argumentul entropologic se bazeaza deci pe incetarea oricaror procese de miscare si tranformare din univers, ceea ce inseamna ca el are ca ipoteza faptul ca energia din univers va avea un sfarsit. Daca va avea un sfarsit, inseamna ca trebuie sa fi avut si un inceput. Dar de unde provine aceasta energie, daca ea a avut un inceput ? E clar ca de la ceva diferit de lume, in afara ei, ceva fara inceput si sfarsit. Si acest ceva nu poate fi decat Dumnezeu.

3. Argumentul teleologic (sau fizico-teologic)

„De ce”-ul oamenilor din toate timpurile are doua directii: 1. care este cauza a ceea ce se intampla ? (adica se intreaba despre inceputul lumii) si 2. in ce scop se intampla ? (adica se intreaba despre scopul/finalitatea lumii).

Daca argumentele de pana acum vorbeau despre cauza care a produs universul, argumentul teleologic are in vedere scopul (teleos=scop, finalitate) catre care tinde universul. Acesta postuleaza existenta lui Dumnezeu plecand de la ordinea, armonia si finalitatea care exista in cosmos. Toate lucrurile din univers functioneaza perfect si se ajuta in implinirea scopului lor , astfel incat e imposibil ca in spatele acestei functionari perfecte sa nu existe o fiinta inteligenta, atotperfecta, care a organizat si randuit toate spre care tind lucrurile.

4. Argumentul moral

Argumentul moral a fost formulat de Kant. El afirma ca legea morala si constiinta morala fac parte din structura intima a tuturor oamenilor (fie ei credinciosi sau nu). Acestea, fiind prezente in om inainte de orice experienta binelui si a raului, demonstreaza existent unei Fiinte care a pus in lume si in om aceasta ordine morala.

5. Argumentul ontologic

In argumentul ontologic se deduce existenta lui Dumnezeu din insusi conceptul de Dumnezeu prezent in mintea noastra.

Daca ideile de perfectiune si absolut sunt atat de proprii fiintei mele, inseamna ca lor trebuie sa le corespunda cu necesitate o REALITATE perfecta si absoluta, Dumnezeu.

Iata logica argumentului elaborat de Anselm, arhiepiscop de Canterbury (1033-1109) :

„In mintea mea exista ideea unei fiinte atotperfecte, fata de care nu poate fi cugetata o alta fiinta mai perfecta, mai desavarsita. Dar pe langa toate insusirile pe care le are ca fiinta atotperfecta, trebuie sa aiba si insusirea existentei reale, pentru ca daca ea nu ar exista in realitate, ar insemna ca e lipsita de una din insusirile care ii determina perfectiunea, ceea ce inseamna ca atunci poate fi cugetata o fiinta mai perfecta decat ea, ceea ce ar fi un nonsens. Asadar, pentru ca fiinta cugetata in mintea mea sa fie atotperfecta, existenta ei reala, si nu numai in minte, este conditia absolut necesara in acst scop. Deci fiinta suprema a carei idee exista in mintea mea, pentru a fi atotperfecta, trebuie sa existe in realitate.”

Mic dicţionar de cuvinte:

CONTINGENT care poate sa fie sau san u fie, sa se intample sau san u se intample; intamplator, accidental

ENTROPIE masura care indica gradul de dezordine al unui sistem

LEGE MORALA ansamblu de reguli nescrise sau scrie lasate de Dumnezeu, care determina un anume mod de convietuire al oamenilor

CONSTIINTA MORALA capacitatea sufletului omenesc de a-si analiza faptele, raportandu-le la legea morala pusa de Dumnezeu in om

ONTOLOGIC care tine de fiinta. De la grecescul on- ceea ce este, fiinta.

Daca doriţi mai multe dovezi raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu, nu aveţi decât să intraţi pe referat.ro şi veţi găsi multă informaţie la această temă.

Dumnezeu face lucruri incredibile

Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede în Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. Ioan 5:24

Acum câtiva ani de zile, într-o publicatie a unei asociatii medicale canadiene, a fost prezentat cazul unui veteran de razboi numit Jack Trainor, care a luptat ca infanterist în primul razboi mondial.

În timp ce înainta prin transee, Jack a fost împuscat, iar glontul i-a afectat nervii si tendoanele de la mâna dreapta. Pentru ca a pierdut si mult sânge, i-a fost afectat si creierul. De aceea, dupa acest incident, Jack a început sa aiba şi crize de epilepsie.

Datorita acestor afectiuni, medicii militari i-au prescris un sfârsit apropiat, iar casa de asigurari sociale, l-a pensionat pe viata, pentru disabilitate.

Acest fapt s-a petrecut în anul 1920. Însa într-o dimineata a anului 1923, Jack s-a dat singur jos din pat, a mers la baie unde s-a barberit si s-a îmbracat, si a iesit în curte, fara sa fie ajutat de cineva.

Dupa câteva luni, când s-a prezentat în fata medicilor care îl examinase, acestia n-au crezut ca Jack este soldatul caruia i-au prescris acel diagnostic. De aceea n-au vrut sa-l modifice.

Desi în anii care au urmat, Jack si-a înfiintat propria firma, s-a casatorit si-a avut doi copii si a trait o viata normala, casa de asigurari i-a mai trimis pensia de invaliditate si dupa 20 de ani, pentru ca înca nu puteau sa creada ca cineva aflat în situatia în care a fost Jack, se poate face bine.

Dumnezeu face lucruri incredibile; nu-i asa? El poate sa aduca vindecare pentru ranile fizice, dar în aceeasi masura si pe cele spirituale. Jack a avut sansa sa înceapa o noua viata si sa traiasca ca un renascut din punct de vedere fizic. Dumnezeu îti ofera însa sansa sa traiesti ca nou nascut, din punct de vedere spiritual.

Daca pentru pentru unii oameni acest lucru este considerat imposibil, la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta. N-ai vrea sa traiesti începând o viata noua chiar din aceasta zi?

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; daruieste-mi si mie aceasta viata noua, prin Hristos. Amin.

Voia lui Dumnezeu pentru Viaţa ta sau “Bobocul de trandafir”

(autor necunoscut)
Un tânar predicator se plimba odata alaturi de un predicator mai în vârsta printr-o gradina cu trandafiri, marturisindu-i acestuia din urma ca nu prea stie care este voia lui Dumnezeu pentru viata lui, ce anume ar vrea Dumnezeu ca el sa faca în viata. Predicatorul cu experienta s-a îndreptat spre un tufis de trandafiri, a rupt un boboc si i l-a dat tânarului, rugându-l sa-l desfaca, fara a rupe însa nici o petala! Neîntelegând ce legatura poate sa existe între un boboc de trandafir si voia lui Dumnezeu pentru viata lui, tânarul l-a privit întrebator, dar din respect fata de colegul sau, a încercat sa desfaca bobocul. Zadarnica si trista încercare! Foarte curând si-a dat seama ca nu are cum sa "înfloreasca" trandafirul fara a-i distruge petalele catifelate.
Predicatorul mai în vârsta i-a spus atunci cu blândete în glas: "Daca nici macar un boboc de trandafir nu putem desface cu mâinile noastre fara a-i nimici frumusetea, cum ne putem închipui ca am avea întelepciunea de a ne întelege de la bun început întreaga viata? Dumnezeu a creat floarea si tot El o face sa înfloreasca. În mâinile mele trandafirul moare. Ma voi încrede, asadar, în calauzirea Lui în fiecare clipa din zi, pentru fiecare pas din calatoria pribegiei mele pe acest pamânt. Singur Tatal ceresc stie si cunoaste calea ce-mi sta înainte. Ma voi încrede în El, în întelepciunea Lui de a depana momentele din viata mea, unul câte unul, la fel cum desface petalele trandafirului, una câte una."

A-L urma pe Hristos – a sluji altora

Isus S-a întors; si când i-a văzut ca merg dupa El, le-a zis :Ce cautati ? Ei I-au raspuns:Rabi (care talmacit însemneaza Învatatorule), unde locuiesti ? Veniti de vedeti, le-a zis El. S-au dus si au vazut unde locuia; si în ziua aceea au ramas la El…Ioan 1:38-39

Într-o zi în care Domnul Isus a observat ca doi dintre ucenicii lui Ioan îl urmaresc îndeaproape, i-a întrebat:Ce cautati? Ca sa dea un răspuns întrebarii ce le-a fost adresata, si curiozitatii din inima lor, acestia au raspuns cu o noua întrebare . Învatatorule am vrea sa stim unde locuiesti?

Veniti de vedeti, le-a raspuns Domnul ! Dupa momentele petrecute cu Domnul în acea zi, cei doi ucenici au fost asa de impresionati, încât au hotarât sa-I devina ucenici.

Tuturor celor ce doresc sa-L cunoasca mai îndeaproape, Domnul Isus adreseaza si astazi aceeasi învitatie.Veniti de vedeti! Vor ajunge însa sa-L urmeze pe Domnul, numai cei ce raspund acestei chemari, cautând sa se convinga personal.

Cu doua luni înainte ca sa fie asasinat, Dr.Martin Luter King. Jr, a vorbit în biserica sa Eben Ezer din Atlanta, despre momentul mortii sale. El a anticipat acel moment cu declaratia: Chiar în aceste momente îmi întrezaresc sfârsitul vietii si ma gândesc la modul cum se vor desfasura funerariile.

Daca veti fi prezenti la acea ocazie, sa nu-mi tineti o slujba lunga. Daca cineva va începe cu elogiile, asigurati-va ca nu va vorbi mult. Sa-i spuneti sa nu mentioneze ca am fost câstigatorul Premiului Nobel, pentru ca acest fapt nu-i asa de important pentru mine. Nu-i important nici ca am primit 300-400 alte premii, de la institutii si organizatii interne si internationale.

De aceea la serviciul meu de înmormântare, as dori sa se poata spune, ca Martin Luther King si-a dat viata pentru a-i sluji pe altii, ca i-a iubit pe toti în aceeasi masura si a luptat pentru a reda libertatea celor înrobiti, a-i îmbraca pe cei goi, a-i hrani pe cei flamânzi si a-i vizita pe cei întemnitati.

As dori apoi ca la serviciul meu de înmormântare sa se poata spune ca Martin Luther King, a trait si-a murit slujind umanitatea. Sa nu întrebati de conturile mele, pentru ca nu veti gasi nici un ban în ele. Tot ce am adunat, am împartit deja saracilor. Pentru ca nu am nici proprietati sau lucruri extravagante, pe care sa le las în urma mea, tot ceea ce doresc sa ramâna dupa trecerea mea din viata, este amintirea ca am trait o viata dedicata altora.

Dr.Martin Luther King.Jr, a lasat ca mostenire exemplul unei vieti traite în dedicare deplina, pentru ca aceasta a fost masura predarii lui în slujire, chiar din momentul când a fost ales ca pastor. Desi în acea vreme King, era un tânar entuziast, cu convingeri ferme, si echipat pentru a fi un bun predicator, de parintele sau spiritual, atunci când a fost atins de Duhul lui Dumnezeu, a înteles că pentru el chemarea lui Dumnezeu este sa traiasca pentru altii.

Când a raspuns acestei chemari:Vino si vezi, Dr.Martin Luther King, nu numai ca a devenit un urmas al Domnului, ci a facut-o printr-o dedicare deplina .

Care este masura predarii tale ?

Rugaciune. Doamne Isuse; ajuta-ma sa raspund invitatiei dragostei Tale si sa ma conving personal de prezenta Ta, pentru ca sa Te pot urma cu dedicare. Amin

De acum înainte voi trăi altfel… Dar tu?

Eu nu-L cunosteam; dar Celce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis:Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se si oprindu-Se, este Cel ce boteaza cu Duhul Sfânt. Ioan 1:33

O femeie care lucra într-un orasel din America Latina, a ajuns într-un moment de mare disperare. Pentru ca nu se mai întelegea cu sotul ei, si avea mari probleme în familie, a ajuns la multe conflicte si cu patronii pentru care lucra.

Într-o zi când a mers la servici, mai tensionata ca oricând, în momentul în care era gata sa explodeze de mânie si sa-si arate nemultumirea fata de toti cei ce o înconjurau, asa din senin, a început un cutremur.

În acele momente, uitând de situatia în care se afla, a început sa alerge împreuna cu toti ceilalti colegi, spre locul de adapost situat într-o cladire din centrul parcului. Alergând printre moloz si darâmaturi, când a ajuns în locul de adapost acea femeie a început sa plânga.

Întrebata fiind de cei din jur, daca nu cumva este ranita, ea a raspuns: Nu sunt ranita fizic, dar pentru ca eram adânc ranita spiritual, Dumnezeu a trimis acest cutremur pentru mine!

Eu am fost cea care am provocat atâtea dureri celor din familia mea si colegilor de munca, pentru ca în inima mea era mereu furtuna!

Pentru ca am înteles ca viata îmi poate fi curmata oricând, de acum înainte voi trai altfel!

În acel moment când pamântul s-a cutremurat, în viata acelei femei s-a facut liniste. De atunci, ea a început sa se poarte cu mare gingasie cu sotul ei, si cu multa dragoste si apreciere pentru toti colegii. Când era întrebata ce a determinat-o pentru aceasta schimbare, ea raspundea întotdeauna: Dumnezeu mi-a vorbit în modul cel mai dramatic si a cutremurat pamântul, pentru a ma trezi înainte de-a fi prea târziu!

Si lui Ioan Botezatorul, Dumnezeu i-a dat un semn care atunci când s-a întâmplat, i-a schimbat radical viata. Dumnezeu îi descoperise ca Cel peste care va vedea Duhul Sfânt coborându-se în chip de porumbel, este Mesia!

Când Ioan Botezatorul, a vazut acest semn împlinindu-se fata de Isus, a crezut si a marturisit: Acesta este Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii!

Nu cumva din cauza situatiilor prin care treci, esti gata sa explodezi de furie? Nu astepta însa ca Dumnezeu sa trimita cutremurul, sau pe Duhul Sfânt în chipul porumbelului. Lasa poverile care te framânta în grija lui Dumnezeu, si în partasia cu El, vei trai adevarate minuni, care vor dovedi ca viata ti-a fost schimbata.

Rugaciune: Doamne Isuse; ajuta-ma sa-mi las poverile sufletului la picioarele Tale, pentru ca sa-mi pot gasi pacea si odihna în Tine. Amin

De ce te numeşti Creştin?!

Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca sa caute pe Saul; si, când l-a gasit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunarile bisericii, si au învatat pe multi oameni. Pentru întâiasi data ucenicilor li s-a sat numele de crestini în Antiohia. Fapt.11:25-26

Într-o zi, un profesor si-a început orele de curs, citind o scrisoare pe care un parinte a scris-o catre autoritati, având un subiect neobisnuit. Parintele care scrisese acea scrisoare, se plângea de fapt, de copilul sau, cerând autoritatilor sa faca ceva, pentru a-i ajuta.

Cu multa durere, acel parinte scria: am depus toate eforturile pentru a-i da copilului nostru cea mai buna educatie. L-am ajutat sa învete la cele mai titrate scoli, si sa ajunga un judecator vestit. Însa, în momentul în care viata îi era înaninte, în loc sa se bucure de toate aceste realizari, fiul nostru a ajuns sub influenta unei secte.

Din acest moment, viata lui s-a schimbat radical. Petrece cel mai mult timp cu cei pe care îi considera oameni ai lui Dumnezeu, si chiar daca ne ajuta mai mult ca înainte, în treburile gospodaresti, toti banii si-i împarte cu cei saraci.Nu avem nimic ce sa-i reprosam din punct de vedere moral, sau social, dar nu mai este ca noi!

Dupa ce si-a prezentat în scris aceasta durere a inimii, parintele a cerut autoritatilor sa faca tot ceea ce le sta în putere, pentru a le readuce fiul înapoi.

Dupa ce a terminat de citit scrisoarea, profesorul Stanlez Houerwas, i-a întrebat pe elevi: la cine credeti ca face referire aceasta scrisoare?

Încercând sa raspunda acestei întrebari, elevii au fost pusi în mare încurcatura. Stiau multi copii care cazusera în plasa învataturilor false, dar comportamentul acestora nu se aseamana în nici un fel cu al acestui copil.

Pentru ca în clasa s-a facut liniste, profesorul a continuat spunând: Ceea ce v-am citit este un fragment din scrisoarea pe care un centurion, a scris-o cezarului Romei, cerându-i ajutorul pentru a-l recupera pe fiul lor, care ajunsese în mijlocul unor oameni numiti crestini !

Pot sa vada oamenii, aceeasi schimbare în viata ta, încât si atunci când te acuza, sa nu gaseasca decât cuvinte de apreciere? Aceasta înseamna de fapt a fi crestin. Nu numai sa porti un nume, ci sa traiesti ca Hristos!

Rugaciune; Doamne Dumnezeule; ajuta-ma ca prin cuvintele, faptele si marturia vietii mele, sa arat ca sunt un adevarat crestin. Amin