Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea VI – Cuvântul într-o şcoală de fete)

Voi încheia cu o frumoasă dovadă despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Am fost rugat să dau lecţii de religie într-o şcoală, unde erau mai multe fete de la ţară. La început, nu voiam, fiindcă mă temeam să nu-mi pierd vremea vorbindu-le. Mai pe urmă, am acceptat, în pri­mele luni, a fost extrem de greu. Bietele fete n-aveau nici o idee de Cuvântul lui Dumnezeu şi erau pline de credinţe deşarte. Am dat fiecăreia un Nou Testament şi le-am rugat să citească în fiecare zi. Apoi am început să citesc si eu cu ele, căutând să le lămuresc un verset pe săptămâ­nă prin întrebări si răspunsuri. Se înţelege că, în toate aceste lecţii, căutam să le pun înainte cât se poate de lămurit calea mântuirii. După câte­va luni, totul părea în zadar. Dar, la urmă, a în­ceput să se vadă ceva rod şi multe din ele s-au hotărât pentru Isus. Clipele cele mai frumoase au fost la examenul de la sfârşitul anului. Nu-mi plăcea să fac un examen, dar regula şcolii îl cerea. Trebuia ca ele să înveţe în fiecare săptămână versetul pe care li-1 lămuream când făceam lec­ţia. Aşa că acum ştiau multe versete pe dinafară. Pentru examen, le-am spus să pregătească fiecare câte un verset, ca apoi să văd ce au înţeles din el. în ziua examenului, am rămas mirat, cât de mult ştiau aceste fete simple despre calea mân­tuirii. De pildă una din ele mi-a spus versetul 28 din Matei 11: „ Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă." „Ce înseamnă asta?" am întrebat-o eu. „Ce înseamnă Veniţi la Mine? „Ei", a răspuns ea, „înseamnă ce spune. Dumneavoastră staţi acolo şi eu aici. Dacă îmi spuneţi să vin la dumneavoastră, por­nesc îndată si vin la dumneavoastră". „Bine dar cum poţi să vii la Domnul Isus în felul acesta?" „La fel, Domnul Isus este aici, chiar dacă nu-L vedem cu ochii trupului. Aşa că n-avem nevoie să mergem cu picioarele ca să venim la El. fiindcă El este aici. Doar îi pot spune că vin la El acum". „Dar ce înseamnă să fii împovărat?" „Vedeţi dumneavoastră, noi de multe ori lucrăm din greu aici. Şi câteodată avem de purtat lucruri cam grele. Am vrea aşa de mult atunci să ne odihnim puţin. La fel e si cu păcatele. Noi suntem împovăraţi din pricina păcatului. Vina păcatului e foarte grea. Aşa că, venind la Isus cu păcatele noastre, El ne iartă şi ne dă odihnă". „Dar tu ai venit la Isus?" „Da!" „Când şi cum?" „în cutare zi, când vorbeaţi despre versetul acesta, eu am făcut întocmai ce ne-aţi spus. Am văzut că eram vinovată din pricina păcatului. Şi am zis Dom­nului: «Acum, Doamne, sunt împovărată. Vin la Tine şi Te rog să-mi ierţi păcatele». Şi El mi le-a iertat". „De unde ştii?" „Aşa a spus El". „A fost vreo schimbare în viaţa ta de atunci?", Da. înainte spuneam minciuni, dar acum nu mai mint, înainte mă mâniam, acum nu mă mai supăr, etc." „Cum poţi să faci aşa ceva?" „Cer putere de la Domnul. El mi-o dă, eu o iau şi aşa birui". „Adevărat?", am întrebat eu pe directoare, care era de faţă la examen.„Da, da", a răspuns dânsa, cu lacrimi în ochi. „Eu am băgat de seamă că de la o vreme fetele mele erau cu totul schimbate, dar n-am ştiut până azi că această schimbare s-a făcut prin lecţia de religie".

Ce bucurie a fost când am văzut că 20 de fete din 30 câte erau în clasă erau hotărâte pentru Domnul Hristos. Într-adevăr, Evanghelia este vestită săracilor" şi e o „putere a lui Dumnezeu pentru oricine crede".

* * *

Mă opresc aici. Cred că am scris destul ca să arăt că Domnul e acelaşi şi puterea Duhului este aceeaşi azi ca si în paginile Noului Testament. Lăudat să fie Numele Lui în veci! S ă ne încredem tot mai mult în El. El este vrednic de încredere.

Şi acum, dragul meu cititor, te întreb: ce ţi-au spus şi ce ţi-au adus ţie aceste rânduri? Dacă eşti întors la Dumnezeu, hotărât că vei fi îmbărbă­tat văzând cât de minunat lucrează Domnul. Şi nu mă îndoiesc că te vei ruga pentru această lucrare începută de El.

Dar dacă nu eşti mântuit, de ce n-ai vrea să fii tu mântuit acum, prietene dragă, după citirea acestor rânduri? Mântuitorul e acelaşi şi tu ai nevoie de El, cum am avut şi eu. El te iubeşte şi te aşteaptă să vii la El. Vrei tu să-L primeşti acum si aici? Să facă Domnul ca acesta să fie rodul citirii acestei „istorii adevărate"!

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea V – Întoarcerea unui preot şi lucrarea Sa)

Cam pe vremea aceea a trebuit să mă duc la Bucureşti ca să-mi tipăresc traducerea. Acolo aveam un prieten preot. Era văduv. După moar­tea soţiei sale, îl frământa mult gândul să aducă suflete la Domnul Hristos. Dar nu ştia cum. El auzise despre întoarcerea mea şi despre lucrarea începută. Eram în corespondenţă. I-am scris câte ceva, dar n-a înţeles nimic. Când am venit la Bucureşti, l-am văzut si am început să stăm de vorbă asupra Evangheliei. Nu putea pricepe că el, preot cum se cade şi dintre cei mai buni, era un păcătos si nu putea să creadă că el trebuie să se întoarcă la Dumnezeu: era prea bun pentru aşa ceva! După multă vorbă şi supărare din par­tea lui, a spus că vrea să mă audă predicând în biserica lui şi că, dacă mai multă lume o să se întoarcă la Dumnezeu, „are să vadă". După ce am predicat de câteva ori, mi-a spus că vrea să înceapă să predice si el, despre „întoarcerea la Dumnezeu". ,Bun", i-am răspuns eu, „dar tre­buie să fii întâi tu întors la Domnul". „N-are a face", a zis el, „am să predic altora". A început să predice.

Într-o duminică, pe când predica şi zugrăvea grozăvia păcatului, a sfârşit prin a vedea grozăvia propriului său păcat si s-a întors la Dumnezeu prin propria sa predică, în timp ce căuta să în­toarcă pe alţii la Dumnezeu. De atunci a început să predice prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Venea lume din toate părţile. Biserica era plină, dar nu se vedea nici un rod. „Ce va să zică asta?" mă întreba el într-o zi. „Sunt întors la Dumnezeu, predic Evanghelia, dar nimeni nu se întoarce la Dumnezeu". Eu i-am zis: „Vezi că unii din ascul­tători sunt foarte atenţi la predică. Cheamă pe câţiva dintre ei la tine acasă marţi seara să vor­bim cu ei despre sufletul lor".

Pentru prima dată ne-am adunat cinci per­soane. După ce am vorbit mai mult asupra Evan­gheliei, urmarea a fost lămurirea unui suflet. Acesta a fost începutul. Apoi au venit alţii şi, în curând, odăiţa preotului a fost plină. La început lucram numai pentru bărbaţi. Pe femei nu le lă­sam să vină. Ele auzeau însă acasă de la bărbaţii lor şi ne-au cerut voie să vină şi ele. Le-am spus să mai aştepte. Au aşteptat, până când într-o seară au venit acolo fără să ne mai ceară voie. Aşa că a trebuit să le vestim Evanghelia şi lor. Dar, în curând, odaia devenise neîncăpătoare şi a trebuit să luăm sala unei şcoli. Acolo predicam amân­doi, o dată pe săptămână, si venea multă lume să asculte Evanghelia. Mulţi s-au întors pe atunci la Dumnezeu.

În acelaşi timp mi-am tipărit traducerea Bi­bliei, apoi mai multe tractate şi cărţi pentru înaintarea în viaţa creştină, precum si publicaţia „Adevărul Creştin" pentru evanghelizare. Mulţi şi-au pus pentru prima oară întrebarea dacă sunt sau nu mântuiţi, si unii dintre ei s-au întors la Dumnezeu prin citirea tractatelor, cărţilor sau a publicaţiei.

Se înţelege că o asemenea lucrare hotărâtă după Evanghelie nu putea să fie lăsată în pace de marele vrăjmaş al sufletelor: Satana. El nu poate fi mulţumit şi nici n-a fost. Ba încă a fost foarte furios şi a stârnit o mare împotrivire. Dom­nul a biruit, măcar că prietenul meu a fost dat afară.

Mulţi dintre cei întorşi la Dumnezeu au fost o dovadă minunată despre lucrarea Duhului în sufletele lor. Unii din ei au învăţat carte numai ca să poată citi Noul Testament.

Iată acum si o pildă despre felul cum lucra Duhul în suflete. Noi obişnuiam să învăţăm pe cei întorşi la Domnul că, îndată ce s-au hotărât pentru Hristos, Satana are să vină să-i încerce din nou, fiindcă nu-i place niciodată să urmăm pe Mântuitorul. „Când faci ceva care ţine de omul cel vechi", ziceam noi, „Satana se bucură, dar Mântuitorul e foarte trist". O femeie întoarsă la Domnul a luat aceste cuvinte pentru ea. într-o zi, pe când mătura casa si voia să pună nişte perdele, iată că ele au căzut, înainte de întoar­cerea ei, femeia se supăra foc când i se întâmpla aşa ceva şi drăcuia şi blestema. Acum însă şi-a adus minte că „lucrurile vechi au trecut" şi că era „o făptură nouă în Hristos". S-a uitat împrejur şi, ca şi când Satana ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut, i-a zis: „Nu zic, mă, nu zic! Degeaba vrei să mă faci să zic vorbe rele". Apoi a încercat din nou să pună perdele. Dar iar au căzut. Atunci iar s-a întors într-o parte şi a zis:,,Nu zic, mă, nu zic! Să faci tu ce ai vrea, nu zic!" Iar a încercat să pu­nă perdele. Dar înainte de a încerca, s-a uitat la Domnul şi a zis în inima ei: „Acum, Doamne, e rândul Tău! El a încercat de două ori! Ajută-mi Tu". Şi când a încercat din nou, perdelele nu au mai căzut, iar femeia a lăudat pe Domnul pentru biruinţa câştigată.

Şi câte astfel de pilde s-ar putea înşira!

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea IV – Lucrul la o şcoala normală)

Când s-a terminat războiul, doi dintre cei întorşi la Dumnezeu datorită întâlnirilor noastre duminicale au fost nevoiţi să se ducă la şcoala normală de la B. să-şi finalizeze studiile ca să se facă învăţători. Simţeau că trebuie să facă şi acolo ceva pentru Domnul, dar nu vedeau ce. Nu puteau nici să predice, nici să vorbească prea mult cu colegii lor despre Domnul Isus. Erau într-o mare încurcătură.

Puteau însă să se roage. S-au hotărât să se ducă pe malul râului, în pădure, si să se roage. Au spus Domnului cam aşa: „Doamne, Tu ştii că noi nu putem să predicăm şi nu putem vorbi prea mult colegilor despre Tine. Dar Tu cunoşti sufletele din şcoala aceasta şi nevoia lor de un Mântuitor. Te rugăm să faci pe cei ce sunt fră­mântaţi de gândul mântuirii să vină la adunarea noastră . Noi nu vrem să vorbim nimănui si nu chemăm pe nimeni". Aşa au şi făcut. După patru zile, a venit la ei un coleg şi le-a zis: „Am băgat de seamă că în fiecare seară voi vă duceţi în pădure. Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce faceţi acolo?" Cei doi au rămas cam încurcaţi, dar au spus: „Ce facem noi poate nu ţi-o plăcea". „Ce anume?" a întrebat el. „Ei, ne rugăm şi noi". „Tocmai de asta am nevoie şi eu", a zis el. „Cam bănuiam eu aşa ceva. Vreţi să mă lăsaţi să vin şi eu cu voi?" „Cu siguranţă!" a fost răspunsul celorlalţi. Ce bucurie a fost pe ei când au văzut că rugăciunea lor fusese ascultată aşa de curând. Acesta a fost începutul. Apoi au venit şi alţii, aşa că, după o vreme, erau destul de mulţi cei care se duceau frecvent si se rugau.

Mulţi dintre ei s-au întors la Domnul numai venind la această adunare de rugăciune. Fără îndoială, n-au mai putut rămâne ascunşi acum. Colegii lor au auzit. Unora le-a plăcut, altora nu. Se înţelege, nu prea le plăcea să se lase de păcat. Aşa că a început, ca de obicei, o mică prigonire.

Câţiva colegi neântorşi la Domnul s-au ho­tărât într-o seară să se ducă după ei la aduna­rea de rugăciune si să arunce cu pietre în ei. Credincioşii au auzit, dar au luat hotărârea să se ducă fără teamă, ca de obicei. S-au dus si au început să se roage. Apoi au venit cei neântorşi la Domnul cu pietre în mâini. Cel ce se ruga i-a văzut venind si a început să spună în rugăciunea lui: „Şi acum, Doamne, ai milă de cei ce vin cu gânduri rele împotriva noastră şi atinge-le ini­ma". Deodată cel care era în fruntea cetei a aruncat şapca şi pietrele jos, şi a îngenuncheat şi el, mişcat de cuvintele rugăciunii pe care o auzise. Toţi ceilalţi au făcut la fel. Astfel i-a izbă­vit Domnul şi au avut o foarte bună adunare de rugăciune în seara aceea. După două luni, au isprăvit şcoala şi a trebuit să plece. S-au despărţit la gară, după o foarte frumoasă adunare de rugă­ciune pe care au avut-o pe marginea râului pe o lună frumoasă, înainte de venirea trenului, trenul care avea să-i împrăştie în lungul si în latul ţării.

Iată încă o întâmplare din viaţa lor. Unul din­tre aceştia, necredinciosul de care am vorbit la început, care era un bun creştin acum, era foarte sărac pentru că războiul abia se terminase, înainte de izbucnirea războiului, unul dintre prietenii lui i-a lăsat ca moştenire, în caz de moarte, un cufăr cu cămăşi pe care le-a dat spre păstrare unui alt prieten care locuia prin apropiere. Proprietarul cămăşilor murise, iar tânărul era acum stăpân pe ele. Gândul la aceste cămăşi a pus aşa de mult stăpânire pe el, încât nu putea să mai vadă sau să se mai gândească la altceva decât la cămăşi. Se gândea bietul om ce bine are să fie când are să pună mâna pe ele! Dar în curând şi-a dat seama că gândul la cămăşi era gata să ia locul Mân­tuitorului. Atunci a luat o hotărâre bărbătească. S-a dus la prietenul lui, a luat cufărul cu toate cămăşile acelea frumoase şi a venit pe marginea râului. A desfăcut cufărul şi a început să arunce în apă toate cămăşile una câte una, numai ca să scape de gândul grozav care pusese stăpânire pe el. „Şi astfel", zicea el, „am fost slobod. Mi-am căpătat iar pacea tulburată de cămăşi. Era mai bine să fiu slobod şi cu Mântuitorul decât cu cămăşile şi fără Mântuitorul. Din clipa aceea viaţa mea a fost plină de bucurie şi putere. Mai târziu Domnul mi-a dat alte cămăşi în locul celor pe care le pierdusem pentru El".

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea III – O întărire şi un început)

Acum greutatea era că eram singura persoană care începuse o viaţă nouă în felul acesta. Citisem si alte cărţi care întăreau cele de mai sus. Dar erau… cărţi. Aşa că am început să mă gândesc: „viaţa asta e foarte frumoasă, dar cine ştie dacă nu e numai o închipuire a mea, fiindcă am că­pătat-o numai prin citirea şi cercetarea Bibliei!” Dar acum fiecare verset mi se înfăţişa într-o lumină nouă. Şi versetul acesta din Filipeni 4 mi-a venit în minte: „In orice lucru aduceţi cere­rile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri”. „Doamne”, am zis eu, „nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu ştiu dacă sunt pe calea cea bună. însă dacă îmi dai prilej să văd un alt suflet venind la Tine, în acelaşi fel, voi fi deplin încredinţat că sunt pe calea cea bună.”

M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineaţă, cu doi tineri de la Şcoala Militară din Botoşani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiţi pentru moarte. „Fiindcă”, ziceau ei, „trebuie să plecăm în curând pe front şi cine ştie dacă nu vom muri! Şi trebuie să spunem adevărul că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să ştiţi cum poate fi cineva pregătit pentru moarte”,,Da”, am zis eu, „bine că aţi venit acum, fiindcă dacă aţi fi venit acum trei luni, n-aş fi putut să vă răspund la această întrebare. Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre şi, dacă luaţi pentru voi acest fapt şi vă daţi viaţa şi inima în mâna Lui, aveţi iertarea păcatelor chiar în această clipă. Iar dacă vă duceţi pe front si muriţi

Mântuitorul vă aş­teaptă să vă primească la El. Dar dacă vă veţi întoarce, veţi avea de făcut ceva pentru el şi anume să spuneţi şi altora cum pot fi pregătiţi pentru moarte”. S-au bucurat de această veste. Au primit-o îndată şi s-au întors la cazarmă, spunând celor­lalţi că sunt mântuiţi şi că păcatele le sunt iertate. Unii i-au luat în râs, alţii doreau să mai audă despre aşa ceva. Duminica următoare, au mai venit cu alţii si le-am spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât pentru Domnul şi, după câtăva vreme, era un număr destul de mare de suflete, cu care petreceam fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.

Aveam mult timp la dispoziţie, aşa că am simţit nevoia unei schimbări. Fiindcă toţi eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu ştiam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creştineşti nu aveam nici una. Dar, printre cărţile pe care le comandasem, la început, era şi o carte de cântări. M-am uitat prin ea şi am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în româneşte.

Acum însă obişnuiam să mă duc la Mântui­torul cu toate problemele şi i-am zis: „Mântui­torule, vezi în ce greutate mă aflu. Eu nu sunt un mare muzicant, dar Tu poţi să-mi dai putere să traduc câteva cântări”. M-am rugat astfel mai multă vreme, apoi am încercat, şi, după multă trudă, am tradus o cântare şi apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înno­iască în viaţa cea nouă, chiar şi cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a plăcut foarte mult şi, la ultima strofă, au început toţi să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au învăţat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la cazarmă si au cântat-o şi acolo. Mulţi din camarazii lor au început să zică: .Asta-i frumos, aceştia se duc şi petrec cu muzică dumi­nica. Trebuie să ne ducem si noi la petrecere”. Au venit să petreacă şi mulţi dintre ei s-au hotărât pentru Domnul. Aşa a fost începutul.

Câteva fapte izbitoare au făcut să se întindă mişcarea.

Una dintre ele a fost întoarcerea la Dumnezeu a unui necredincios. Era un tânăr cult, dar care nu credea în nimic. Prietenii noştri, la început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă Evan­ghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit. Docto­rul i-a spus să mănânce miere, dar miere nu se găsea în oraş în timpul războiului. El şi-a adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A rugat pe prietenul lui necredincios să vină la mine şi să-i aducă puţină miere. Necredinciosul nu voia să vină, căci zicea: „Omul acela îşi are părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să mă cert cu el”. Dar prietenul lui i-a zis: „Dacă tu n-aduci vorba de credinţă, el nu începe”. „A, dacă e aşa”, a zis el în cele din urmă, „am să mă duc”.

A venit, şi a mai luat un alt prieten cu el. „Fiindcă” zicea el, „cine ştie, poate că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul”. Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc., dar nici vorbă despre credinţă. Prietenul lui, care nu ştia nimic despre hotărârea camaradului său, şi-a zis: „Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puţin şi despre credinţă, chiar dacă nu credem”. Şi a început să spună că „acum lumea nu mai crede în nimic”. Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Necredinciosul s-a supărat foc. A început să-mi spună o mulţime de lucruri neplăcute.

Eu am aşteptat până s-a liniştit şi apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniştit şi, la urmă, a zis doar atât: „De ce nu ni se spun astfel de lucruri la şcoală?” „Pentru că”, am zis eu, „n-au trecut prin ele şi nu le au”. Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte şi l-am rugat să vină duminica viitoare şi să-mi spună dacă i-a plăcut.

în duminica viitoare, când a venit, l-am între­bat despre carte. A spus că i-a plăcut foarte mult şi că tot ce a găsit în ea era foarte adevărat. „Dacă e adevărat”, i-am zis eu „trebuie să iei o hotă­râre”. „Am şi luat-o”, a răspuns el. „Ce hotărâre?” l-am întrebat eu nerăbdător. „M-am hotărât pentru Domnul Hristos”. Ce bucurie pe noi, mai ales că el avea oarecare trecere printre tovară­şii lui, ca unul care era citit. El, prin pilda lui, a adus şi pe alţii.

Aveam si un foarte bun muzician, care a pregătit un cor. într-o zi, el era la carceră si citea o carte despre rugăciune. Un prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el. Apoi, a zis:„Dacă este adevărat că prin rugăciune se poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora şase să-mi dea drumul din carceră şi să mă duc la Iaşi. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul”. Muzicianul şi-a zis: De ce n-ar putea face Dum­nezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui”. Apoi a zis prietenului său:„Dorinţa ţi se va împlini”. Apoi s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colţ şi a început să citească mai departe.

Spre marea mirare a celorlalţi, pe la şase sea­ra, a venit un soldat si a zis: „L. e liber si are or­din să plece îndată la Iaşi”. Ce răsunet a avut aceas­tă întâmplare în cazarmă! Fiecare a ştiut de ea. Duminica viitoare, si mai mulţi au venit să audă vestea Evangheliei. Aşa a început mişcarea

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea II – Întoarcerea mea)

Pe când lucram la traducerea Noului Tes­tament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dum­nezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:

-    Ce este păcat?
I-aş fi răspuns:

-    Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.

-    Cine e un păcătos?

-    Ucigaşul e un păcătos si locul lui este la închisoare.

Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii" (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe. Când am ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au păcătuit", nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos". N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe. 

        Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…" m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot crede", mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care face binele», când eu văd că este cel puţin unul… sunt eu însumi." N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea", am zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o capătă?" Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua moarte", adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de foc". Si, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20.8), mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoşi". Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii.

„Cum" mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pe­deapsă ca uciderea? Doar orice om spune min­ciuni în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună." Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică si îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului".

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu foc. Am cer­cetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela     din epistola către Romani, care spune că: „toţi    sunt socotiţi neprihăniţi fără plată", am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care e deosebirea?" Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era şi e o deosebire.

Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată", dar prin credinţa în sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate. „A", mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?" învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2). Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi", mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume". Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dum­nezeu: „Doamne, eu nu cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cu­vântul Tău." Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor.

Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Si acum e un Mântuitor viu. ,,Bun", mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi". Dar cea mai mare bu­curie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.

Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descope­rit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noş­tri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „dacă aposto­lul Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob." Si aşa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn si Stăpân minunat e El, căci te poţi încrede deplin în El.

Aşa m-am întors la Dumnezeu. Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dum­nezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „Tradu­cerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă tra­ducere făcută de omul cel nou. Am început tra­ducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!

Dumitru Cornilescu – Cum m-am întors la Dumnezeu (Partea I – Spre traducerea Bibliei)

Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.

Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărţi creştine, întrucât pe vremea aceea, la noi în ţară, erau foarte puţine.

Am început să comand aceste cărţi şi să le ci­tesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă". Dar cum?

Nu m-am mulţumit să aştept până mă fac preot. Am început încă din seminar să traduc câteva capitole din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele. Dar viaţa nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc câteva din aceste capitole si chiar cărţi si tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.

Mă miram si ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?" Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic şi să citesc cărţile cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spune că fiecare trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină". Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar – după câteva zile – Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.

,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!"

Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare, în acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi. Cineva a trimis acest calen­dar doamnei C., care era la Geneva. Era ceva nou la noi în ţară. Dânsa mi-a scris apoi cu privire la el. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu", mi-a răspuns dânsa.

Avea o sumă de bani, pe care o consacrase Domnului tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în ţară.

Aşa că s-a bucurat când a văzut că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tiparul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.

Dumnezeu face lucruri incredibile

Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede în Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. Ioan 5:24

Acum câtiva ani de zile, într-o publicatie a unei asociatii medicale canadiene, a fost prezentat cazul unui veteran de razboi numit Jack Trainor, care a luptat ca infanterist în primul razboi mondial.

În timp ce înainta prin transee, Jack a fost împuscat, iar glontul i-a afectat nervii si tendoanele de la mâna dreapta. Pentru ca a pierdut si mult sânge, i-a fost afectat si creierul. De aceea, dupa acest incident, Jack a început sa aiba şi crize de epilepsie.

Datorita acestor afectiuni, medicii militari i-au prescris un sfârsit apropiat, iar casa de asigurari sociale, l-a pensionat pe viata, pentru disabilitate.

Acest fapt s-a petrecut în anul 1920. Însa într-o dimineata a anului 1923, Jack s-a dat singur jos din pat, a mers la baie unde s-a barberit si s-a îmbracat, si a iesit în curte, fara sa fie ajutat de cineva.

Dupa câteva luni, când s-a prezentat în fata medicilor care îl examinase, acestia n-au crezut ca Jack este soldatul caruia i-au prescris acel diagnostic. De aceea n-au vrut sa-l modifice.

Desi în anii care au urmat, Jack si-a înfiintat propria firma, s-a casatorit si-a avut doi copii si a trait o viata normala, casa de asigurari i-a mai trimis pensia de invaliditate si dupa 20 de ani, pentru ca înca nu puteau sa creada ca cineva aflat în situatia în care a fost Jack, se poate face bine.

Dumnezeu face lucruri incredibile; nu-i asa? El poate sa aduca vindecare pentru ranile fizice, dar în aceeasi masura si pe cele spirituale. Jack a avut sansa sa înceapa o noua viata si sa traiasca ca un renascut din punct de vedere fizic. Dumnezeu îti ofera însa sansa sa traiesti ca nou nascut, din punct de vedere spiritual.

Daca pentru pentru unii oameni acest lucru este considerat imposibil, la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta. N-ai vrea sa traiesti începând o viata noua chiar din aceasta zi?

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; daruieste-mi si mie aceasta viata noua, prin Hristos. Amin.

Se pot pocăi urmaşii lui Russel? Se pot pocăi oare şi Martorii lui Iehova?

Am postat mai înainte un articol cu mărturia unui om care făcea parte din grupul format de Russel “Studenţi în Biblie”. Vreau să vă amintesc că anume după aceasta au apărut şi ramura Martorii lui Iehova. Deşi ei susţin că au fost din totdeauna (dar aceasta este doar o teorie, pentru că istoria lor arată că învăţătura lor îşi are rădăcina în învăţăturile lui Russel şi în învăţăturile Adventiştilor),   adevărul e   că  ei nu doresc să recunoască apartenenţa lor la Russel.   E posibilă oare pocăinţa lor?

Iată o mărturia video a persoanei despre care vorbeam în articolul anterior.

Pocăinţa “Martorilor lui Iehova!” (Mărturia unui urmaş de al lui Rassel)

M-am născut într-o familie de Rassel’iţi de a 3 generaţie. Ei nu au o înţelegere a pocăinţei în grupul lor. Ei se adună împreună şi peste un timp, dacă le convine această grupare, ei spun că doresc să fie creştini şi să slujească Domnului şi primesc botezul.

Eu ştiam din totdeauna că Hristos a murit pentru mine, eu citeam despre Isus şi Dumnezeu, tot ce scrie Biblia despre El, Dar nu ştiam nimic de Naşterea din nou. Nu era aşa ca Duhul Sfânt poate trăi în mine. Ei spuneau că Duhul Sfânt este o putere. Isus Hristos a fost făcut Dumnezeu după Înviere. Pentru că L-a înviat, şi Dumnezeu nu îl poate omorî. Până atunci El a fost înger. El L-a făcut întâi pe Isus şi Isus a făcut totul. Teorie este una, dar Rassel este altă problemă. Raseliţii s-au împărţin în 4 direcţii cele mai importante:

1. Studenţii Bibliei
2. Martorii lui Iehova
3. Mişcarea Epifania
4. Răsăritul (Traducere)

Însăşi Rassel nu a făcut aceasta. El a preluat învăţătura lui Miller, care a spus că Hristos va veni într-o zi anumită. Şi n-a venit…
Rassel era dintr-o familie baptistă. A citit Biblia si a spus că Dumnezeu nu poate să trimită oamenii în iad. El a început să meargă în toate religiile şi nu a găsit nimic acolo. Apoi a creat teologia sa unind totul după cum dorea el. El avea relaţii apropiate cu Adventiştii. Aveau acelaşi duh. A luat de la Adventişti nişte idei, a mai adăugat de ale lui şi a îndepărtat gândirea despre trinitate. Şi a făcut învăţătura lui . Atunci când se incepe domnia de 1000 de ani, toţi care au trăit pe pământ vor învia. Toţi care nu au crezut în Hristos, nu au dorit, nu au putut, vor avea încă o şansă să creadă în El, a doua oară. Dar acum când trăim, biserica se alege în acest timp, biserica este cei mai din cei mai, care slujesc Domnului cel mai bine, care indeplinesc poruncile Lui. Ei vor fi cu Dumnezeu în cer. Vor avea natura lui Dumnezeu. Ei spun că moartea a doua nu este veşnică durere. Este o moarte, ei toţi mor şi nu mai sunt.

Eu trăiam în această învăţătură. Aveam multe întrebări. Isus nu este Dumnezeu, Duhul sfânt este o putere, sufletul este muritor, domnia de 1000 de ani cu învierea tuturor. Eu credeam în toate aceste lucruri. Avem alte întrebări dar nu despre aceste lucruri. Eu altceva nu am auzit niciodată. Ce auzeam despre alte Biserici era Babilon (Stricăciune, rătăcire). Era ceea ce nu trebuie să ascult. Rătăcire. Când eram la 17-18 ani. Am început să mă interesez de prieteni, de întâlniri. Am văzut viaţa de alcool, fete, dar în acest context mergeam la aceste adunări şi vedeam că nu merge aşa cum trebuie… citeau Biblia. Ei vorbeau una, dar făceau altceva. Eu credeam totuşi că dacă nu am să cred acum, voi avea o a doua şansă. Mă atrăgea tare atunci lumea. Atunci am cunoscut-o pe soţia mea. Aveam 28 ani. Ne-am despărţit, dar eu am înţeles că trebuie să mă căsătoresc, dar cu de ai mei. Am încercat, dar nu mi s-a primit. Am întâlnit-o din nou pe ea, şi m-am căsătorit. Eu am început să lucrez mult să câştig bani mulţi, dar nimic nu se primea. Aveam multe gânduri şi mă gândeam de ce . În 1998 în casa aveam oaspeţi, am băut mult alcool. Prietenii au început să vorbească cu mine despre Dumnezeu. Eu m-am simţit foarte ruşinos şi plin de murdărie. Eu nu ştiam ce să le spun. Îmi venea să intru în pământ de ruşine. Dimineaţa m-am sculat şi am înţeles că trebuie să îmi schimb viaţa. Eu mereu mă rugam înainte de a mă culca. Mereu, fie beat fie treaz eu mă rugam lui Dumnezeu cu cuvintele mele. Eu mă rugam pentru familie. Pentru cei apropiaţi, pentru mine, pentru casa. Eu am înţeles că trebuie să mă schimb. Am lăsat prietenii şi întâlnirile. Am început să merg la adunarea Rasseliţilor. Eu am înţeles că eu trebuie să mă botez şi să incep să slujesc Domnului. Am fost botezat. Timp de câteva săptămâni era parcă totul bine. Dar soţia mea era închisă în ea.

Eu am devenit diacon în adunare. Slujeam. Ajutam. Predicam. Dar am văzut că în mine nimic nu s-a schimbat. Am rămas tot atât de impulsiv. Tot atât de rău, tot atât plin de pofte şi răutate. Pacatele mi-au rămas. Mă simţeam ca un cartof frumos de privit,dar înăuntru mucegăit. Aveam probleme cu tatăl meu, m-am judecat cu el. Tatăl tot mergea la adunare. Eu ii spuneam că el trăieşte rău. El mă întreba: „tu mai bine?!”
După o perioadă, eu şi încă 2 persoane am început să ne strângem acasă la mine să vorbim despre diferite teme. Noi am început să intrăm pe un Forum să „evanghelizăm„ pe alţii. Eu mereu gândeam la acest forum. Am uitat de toate, de lucru de femeie, de adunare. Ce să scriu?! Ce să scriu?! Să dovedesc despre focul veşnic. Dar uneori mă trezeam că ceea ce scriam nu avea nici un sens!!! Am început să vorbim despre rugăciuni lui Isus. Noi nu ne rugam lui Isus. Dacă ne rugam lui Isus nu ne va ascultă Dumnezeu. Noi am început să ne gândim la aceste lucruri. La un moment am înţeles că nu mai sunt parte din studenţii Bibliei. Am rămas cu ideile cele mai importante. Isus nu e Dumnezeu. Duhul Sfânt nu e dumnezeu, învierea de 1000 ani, sufletul este muritor.

După aceasta s-au început probleme în casă. Eu nu puteam dormi, soţia nu vorbea cu mine, era certată cu mine. În mintea mea erau probleme cu lucrul, era să imi pierd serviciu, soţia mă va lăsa, mă temeam, că nu voi putea să hrănesc familia. Mă rugam, Doamne ajută-mă, dar aveam şi plan secundar. Era tot mai rău şi mai rău. Era într-un moment am înţeles că nu am o poziţie stabilă , nu aveam unde să calc pe o stâncă, totul era mlaştină, nimic stabil.

A venit o zi când era atât de greu, că nu mai ştiam ce să fac. Eu m-am rugat aşa: „Doamne, nu ştiu dacă este iad sau nu …! Dar dacă este, vreau să fiu acolo, ca să ştiu sigur în ceea ce să cred. Să fiu acolo ca să ştiu ceva sigur. Să nu mă ţin doar pe presupuneri. Nu mai ştiam ceva sigur. Mă rugam ca Domnul să îmi schimbe viaţa.

Ţin minte o întâmplare : In adunarea noastră era o femeie care era bolnavă şi trebuia să ne rugăm pentru ca să fie vindecată. Eu m-am rugat lui Isus!

Într-o zi soţia mea mi-a spus. Între noi nu mai poate fi ceea ce a mai fost! Eu credeam că ea se referă la divorţ. Dar de fapt ea vorbea despre sinucidere. În acest timp am întrat în păcat foarte tare: pornografie, mânie, era ceva groaznic!!! Nu puteam trăi normal. Într-o dimineaţă, m-am gândit că mai bine ar fi să nu mă trezesc. Era o perioadă în care mă rugam : Ori schimbă-mă ori nici să nu mă trezesc. Eram chinuit. Într-o zi m-am trezit şi am înţeles că nu mai eram la fel, nu eram mânios. Aveam bucurie. Aşa o bucurie că izvora din mine. Credeam că e o zi mai bună. Dar era din mai bine in mai bine. Dacă cineva mă inerva eram indiferent faţă de ceea ce spune el. Femeia era nervoasă, eu căutam să o liniştesc. În mintea mea era un gând: Duhul Sfânt. Eu am început să citesc Biblia. Eu aveam un gând. M-am născut din nou. Am înţeles că totul s-a întâmplat în urma rugăciunii mele ca Dumnezeu să mă schimbe. Dar mă temeam de acest gând, (de gândul că m-am născut din nou). La noi înţelegeau aceasta ca mândrie. Numai persoane deosebite puteau să fie aşa, născuţi din nou (aşa ne-au învăţat, numai cei mai aleşi pot fi născuţi din nou). Dar nu mă lasă acest gând. Eu mergeam la adunare şi le-am spus despre ce s-a întâmplat, dar ei nu m-au înţeles. Eu i-am spus soţiei mele că trebuie să ne rugam pentru Duhul Sfânt. Noi citeam Biblia şi soţia a înţeles ce scria acolo. Eu mă miram. Eu i-am spus: Tu ştii că Isus este Logos? Ea a început să citească Biblia, se ruga, eu nu mai scriam pe forum. Dar am scris că viaţa mea s-a schimbat. Totuşi nu le-am spus că Isus este Dumnezeu. Vroiam să combin aceste două. Spuneam că Isus este logos. Mă rugam lui Isus, dar cu gândul că mă rog la Tatăl. Într-o zi m-am rugat la Dumnezeu: voi lua ce îmi vei da ,dar vreau să ştiu că este exact ce îmi vei dat Tu. Eu citeam biblia, câte 8-9 ore pe zi. Şi soţia tot. În fiecare zi când aveam timp citeam. Eu peste tot vedeam că Isus este Iahve (Dumnezeu). Este un lucru minunat.! Eu am început să mă rog lui Isus. În timpul rugăciunii am simţit o bucurie minunată. Eram liber, eu am înţeles cine este Dumnezeul meu. Timp de 2 ani Dumnezeu a început să îmi arate planul Lui. Am început să spun despre Isus acolo unde eram, şi au început problemele! Ei au zis să spun în faţa tuturor în ce cred. În faţa tuturor. Eu m-am sculat şi am spus:”Isus este Dumnezeu, el a murit pentru noi, pentru păcatele noastre, Duhul Sfânt este Dumnezeu, Tatăl este Dumnezeu”… Toţi au început să spună : „ce erezii vorbeşti tu?!” Unul a spus că sunt un lup in piele de oaie. Dar eu eram atât de fericit! Am spus faţa de ei: „Doamne iţi mulţumesc pentru că pot suferi pentru tine. „ Ei au luat o hotărâre că intre ei nu au dreptul nimeni să spună că Isus este Dumnezeu!!! „Nimeni, şi mai ales tu!” Eu nu ştiam cu pot să tac. Acolo era un om doi, care vroiau să rămân şi să vorbesc totul. Ei spuneau să rămân să mă vadă toţi pe roade. Au pus la vot: să vorbim despre Isus ca Dumnezeu sau nu. Au fost aprox. jumătate la jumătate, dar totuşi mai mulţi să nu vorbim că Isus este Dumnezeu. Atunci eu am zis, că nu vreau să rămân. Eu am înţeles că nu trebuie să rămân.

Eu deja mergeam din când în când la adunarea Baptistă, dar nu spuneam nimănui. Noi am început să mergem la adunarea aceea. Acolo au început probleme. Ei credeau că mă vor speria şi eu voi rămânea. Dar eu au văzut că eu am plecat. Erau mânioşi. Dumnezeu a început să îmi arate tot mai multe adevăruri care acolo nu puteam să înţeleg aceste toate. Niciodată nu simţeam nevoia să vestesc Evanghelia. Atunci am simţit nevoia şi am mers şi am cumpărat 10 NT să le dau la mine în magazin. Şi le dădeam la oameni.

Eu mi-am dat seama că am avut botezul dar nu am fost născut din noi. Acum trebuie sa fiu botezat după ce am fost născut din nou! Clar am înţeles că trebuie să fiu botezat în urma naşterii mele din nou. Am văzut că am fost schimbat la 180 de grade. M-am schimbat total, şi atunci am fost botezat. Dumnezeu mi-a arătat multe lucruri, mi-a dat harul Său. Pentru cei din jur eram un om ideal, dar înlăuntrul meu avea multe probleme. Însă după Dumnezeu a început să îmi arate lucrurile cum erau în realitate. Dumnezeu mi-a arătat că am păcate, şi Dumnezeu mi-a arătat că Isus a murit pentru mine pe cruce. Dumnezeu mi-a arăta care erau problemele mele. Îmi ceream iertare pentru multe lucruri, eu înainte îmi uram tatăl. Mi-am schimbat atitudinea la serviciu. Aceasta a fost mare bucurie pentru mine, eu mă simţeam liber, până acum eu tot bagajul acesta îl duceam cu mine, dar după aceasta eu l-am dat lui Isus, nu am mai vrut să car păcatul acesta după mine. După aceasta am început să spun despre Hristos cu mare bucurie. După aceasta venit fratele lui la credinţă, acum si mama lui merge la biserica creştină evanghelică.

Dumnezeu prin studiu biblic mi-a arătat mult. Sunt multe lucruri pe care Dumnezeu deja mi le-a arătat, dar acum mă întăreşte în aceste adevăruri. Atunci când am fost la Rasseliti, acolo tot era numai simboluri, si făceau nişte teorii grozave. Ceea ce este scris este adevărul, şi ceea ce aud de la alţii  trebuie să fie verificat cu Cuvântul ui Dumnezeu.

Istoria “Bisericii Maranata” din or. Străşeni

Contextul religios.

Raionul Străşeni se află în centrul Moldovei, la 23 km depărtare de Chişinău, capitala Republicii Moldova. Populaţia oraşului Străşeni constituie aproximativ 18 000 locuitori. Limbile vorbite sunt româna şi rusa. Suprafaţa totală este de 760 km². Ziua oraşului e 27 octombrie.

Aproximativ 90 procente din populaţia acestui orăşel, se crede creştină, deşi merg la biserică în cea mai mare parte, doar la  paşte. Oamenii, după destrămarea regimului comunist, au rămas cu o mare pată lăsată de ateismul comunist, astfel devenind indiferenţi faţă de Dumnezeu, dar dorind să creadă că sunt creştini. Până la iniţierea Bisericii Penticostale „Maranata” în oraşul Străşeni activau 2 biserici Ortodoxe, 2 biserici de Creştini Evanghelişti Baptişti, cât şi câteva familii din cadrul Bisericii Penticostale de la Sireţ locuitori ai oraşului Străşeni, care se întruneau săptămânal pentru studierea Sfintei Scripturi şi părtăşia unii cu alţii.

Septembrie 2000 . Prima părtăşie a Bisericii Maranatta.

Simţind chemarea din partea lui Dumnezeu pentru a aduce oamenii la Hristos şi în or. Străşeni, ca şi misionar, scopul căruia era plantarea bisericii Penticostale în oraşul Străşeni, a fost trimis, de către conducerea Bisericii „Filadelfia” – Victor Cucereavîi. La momentul respectiv erau două familii din Străşeni, Familia Pavel şi Djemma Maico, Familia Petru şi Mariana Maico, care L-au primit pe Domnul Isus şi fregventau Biserica „Filadelfia” din Chişinău. Aceste persoane împreună cu familiile membre a Bisericii din Sireţ, (familia Soltuz, membră la Biserica din Siereţ, dar locuitori ai or. Străşeni), au constituit primul „scântei” în formarea Bisericii Penticostale „Maranata”.

Una din primele părtăşii ale Bisericii Maranata

Din amintirile acelor familii: „ Prima părtăşie, a fost făcută în apartamentul familiei noastre. Am cântat câteva cântări, am citit din Biblie, am discutat unii cu alţii – a fost foarte interesant! A fost minunat, pentru că am făcut părtăşia în or. Străşeni, până atunci plecam la Chişinău, dar acum era la noi în orăşel! S-a luat hotărârea să facem o serie de evanghelizări în orăşelul nostru şi s-a discutat strategia plantării bisericii. Eram foarte entuziasmaţi şi dornici să ne implicăm cu toţii.” Toţi doreau să îşi expună bucuria primirii în viaţa lor pe Dumnezeu şi cum s-a schimbat viaţa considerabil în urma acestui fapt.  (Violeta Blajinchi,  Djemma Maico)

Octombrie 2000

Înflăcăraţi cu prima dragoste pentru Hristos şi dorinţa de a salva oamenii ducîndu-le vestea bună a Mântuitorului, în decursul întregii luni octombrie 2000 au fost efectuate o serie de evanghelizări: fiecare joi şi duminica. Pentru aceasta era nevoie de închirierea unui local şi de informarea populaţiei or. Străşeni.

Localul Primul local a fost închiriat în incinta sălii festive a Şcolii de Arte din or Străşeni

Informarea populaţiei. Pentru a petrece asemenea evanghelizare era nevoie de informat populaţia despre apariţia unei biserici evanghelice. În mod activ s-au implicat primele familii care s-au L-au primit pe Hristos ca mântuitor, de asemenea de mare ajutor au fost studenţii Seminarului Teologic Penticostal care s-au implicat în informarea populaţiei (de la om la om), cu repartizarea invitaţiilor la evanghelizările planificate.

Metode folosite: – evanghelizare 1+1 (unde fiecare persoană participa activ la discuţii personal unul la unu cu altă persoană. Discuţiile se petreceau în parcul din or. Străşeni, acasă la persoanele dornice să audă despre Dumnezeu, se discuta cu vecinii etc.)

- predicarea Cuvântului (Doru Cârdei, Marian Condrat, Victor Cucereavâi,

Pavel Grajdaru) erau invitaţi predicatori pentru evanghelizări în masă.

- participarea a diferitor grupe de muzică creştină, cum ar fi „Veste Bună.”

Una din primele evanghelizări ale Bisericii Maranata

Rezultate: În perioada aceasta s-au adaugat la numărul Biserricii patru persoane. Printre aceste persoane, era Ion şi Uliana Cotorobai. Ion Cotorobai, fiind antrenor  Taekwon-do, a folosit în programul de antrenamente Studiul Biblic Inductiv, care a dus mesajul evangheliei la mulţi tineri din or. Străşeni şi din satele din apropiere.

Noiembrie 2000 – Noiembrie 2001

Biserica se bucura de binecuvântarea şi Harul lui Dumnezeu. Oamenii erau bucuroşi primind salvarea oferită de Dumnezeu. Totuşi, Biserica nu a fost lipsită de încercări. În urma unor neînţelegeri între administraţia primării şi direcţia Şcolii de Arta, Biserica a fost refuzată de posibilitatea de a închiria sala festivă a Şcolii de Artă. Următorul local unde Biserica şi-a desfăşurat activitatea a fost Cinematograful din or Străşeni.

Din amintirile primilor membri ce frecventau biserica în acea perioadă: “Ţin minte că era frig… Cinematograful era în stare avariată şi de fiecare dată ne eră frică că tavanul va cădea peste noi. Sala era foarte mare şi nu se încălzea deloc. Era iarnă. Totuşi toate aceste lucruri nu erau piedică pentru noi ca să ne strângem împreună. Eram bucuroşi şi plini de dragoste unii faţă de alţii.” (Violeta Blajinchi)

Metode folosite: – a fost iniţiat un program sistematic de slujbe de închinare (lauda şi

închinare, predicarea Cuvântului, ore de rugăciune, celulă de părtăşie

- evanghelizare în masă:

• programe demonstrative ai Federaţiei Naţionale de Taekwon-do

ce includea predicarea Cuvântului, mărturiile persoanelor ce l-au

primit pe Isus.

• programe de evanghelizare pentru copii, unde au participat circa 100

copii din orăşel, care a dat un imbold de iniţiere a desfăşurării,

programelor de şcoală duminicală. Programele au fost

desfăşurate pe parcursul lunilor de vară la aer liber.

• Prezentarea filmului „Viaţa lui Isus” (în colaborare cu Biserica „Izvorul

Vieţii”).

Rezultate: - 21 ianuarie 2001 botezul celor dintâi membri ai Bisericii „Maranata” botezaţi

în număr de 5 persoane în cadrul Bisericii „Filadelfia” din or. Chişinău. Şi anume: Pavel Maico, Djemma Maico, Violeta Maico, Mariana Maico, Ion Cotorobai.

Primii membri ai Bisericii Maranata

Perioada de primăvară şi vară a fost urmată de evanghelizări şi programe bisericeşti, care au adus iarăşi roadă. Spre marea bucurie a primelor membri pe data de 2 Septembrie 2001 a avut loc primul botez în cadrul Bisericii „Maranata”. Şi-au mărturisit credinţa 2 persoane Uliana Cotorobai si Mariana Soltuz. În această perioadă s-au alipit la numărul Bisericii încă circa 7 persoane, care frecventau programele bisericii şi care urmau să primească botezul ca mărturie a credinţei lor în Domnul Isus Hristos.

Noiembrie 2001 – Aprilie 2002

În această perioadă de activitate a Bisericii, se simţea nevoia unui nou local. Prin mai multe tratative şi căutări, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a obţinut închirierea sălii festive în incinta Şcolii de Creaţie pentru copii. Biserica nu stopa programele de închinare lui Dumnezeu şi evanghelizările în masă, cât şi discuţiile personale cu locuitorii acestui orăşel.
Ion Cotorobai, fiind antrenor de Taekwon-do, a luat hotărârea să studieze Sfintele Scripturi împreună cu elevii săi. Prin intermediul antrenamentelor de Taekwon-do, care includea obligatoriu în programul său studiul biblic,conform programului de antrenamente Taekwon-do GTF,  mulţi tineri au început să frecventeze Biserica care îşi desfăşura adunările în incinta Şcolii de Creaţie. Deoarece numărul tinerilor era în creştere s-a văzut nevoia desfăşurării programului de tineret. Biserica îşi continua desfăşurarea slujbelor de închinare, dar a fost limitată în posibilităţile desfăşurării evanghelizărilor în masa, fiind presată de administraţia Şcolii de Creaţie. Aceasta a provocat Biserica să caute alt local pentru desfăşurarea slujbelor de închinare. În acest timp Biserica a încercat să organizeze o evanghelizare, dar în urmare Biserica a fost lipsită de dreptul de a desfăşura programele de închinare, fiind rugată să părăsească localul închiriat.

Prin intermediul Studiului Biblic, mulţi tineri au cunoscut adevărul şi au devenit membri ai bisericii Maranata. Mai mult de jumătate din tinerii bisericii, au aflat despre Dumnezeu prin intermediul Studiului Biblic. A fost constituită o echipă de tineri care să organizeze tabere, programe demonstrative, evanghelizare în masă totul pentru a face cunoscut mesajul care le-a schimbat viaţa.

Din amintirile membrilor ce frecventau biserica în acea perioadă: “Eu am aflat despre Dumnezeu şi dragostea Lui în cadrul antrenamentelor Taedwon-do.  Mă credeam creştin şi până atunci, dar studiind Pildele Domnului Isus, am înţeles că credinţa fără fapte este moartă, am înţeles că nu devin creştin doar prin faptul că am fost botezat odată când eram mic. Hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu trebuia să o fac personal, aceasta am şi făcut, înţelegând acest lucru.”

Aprilie 2002 – Septembrie 2002

Biserica a fost nevoită în termen foarte scurt să caute alt local unde să-şi poată desfăşura slujbele de închinare. Numărul persoanelor ce frecventa Biserica era de aprox. 20 persoane, de aceea era nevoie de soluţionat problema cât mai rapid posibil. Astfel, Biserica a ajuns să-şi desfăşoare activitatea în casa unei familii din Biserică. Însă Biserica s-a confruntat cu o nouă problemă. Ea nu mai avea restricţii în vederea programelor de evanghelizare, dar oamenii priveau suspect invitaţia Bisericii ce îşi desfăşura slujba în condiţii de casă. Aceasta împiedica creşterea Bisericii. Programele de tineret au fost stopate. Se simţea acut nevoia unui local destinat Bisericii. Aceasta nevoie era adusă înaintea lui Dumnezeu la fiecare rugăciune, de către fiecare membru.

Botez în cadrul Bisericii Maranata

Primul Pastor al Bisericii Maranata, Misionarul ce a fost trimis sa planteze Biserica este cu microfonul în mână.
Din cele 7 persoane ce au primit botezul, (Fotografia din imagine, mai sus), 5 au aflat de Isus Hristos prin intermediul Studiu Biblic Inductiv, prin intermediul antrenamentelor de Taekwon-do.

Septembrie 2002 – 2006

În urma rugăciunilor a fost procurat un lot de pământ ce aparţinea unei Uzine desfiinţate în urma prăbuşirii regimului comunist. Este de remarcat intervenţia lui Dumnezeu în reparaţia rapida a localului procurat, care s-a efectuat în aprox. 2 luni. Biserica a început să-şi desfăşoare slujbele de închinare în mod sistematic. A fost preluată activitatea programului de tineret. Biserica a avut posibilitate să-şi continue evanghelizarea în masă înlăturând barierele ce stopau această activitate. În anul 2006 Biserica a fost înregistrată oficial.

Din amintirile primilor membri din acea perioadă de timp: “Când am primit lotul de pământ pentru Biserică, era un lot părăsit… Buruianul era până la brâu, în clădirea ce era acolo, erau multe deşeuri rămase în urma activităţii uzinei de apă minerală. Eram în jur de 12 persoane.  Ne-am strâns cu toţii împreună şi ne-am rugat în acel loc sub cerul liber, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest loc minunat, care urma să fie locul Bisericii “Maranata”. Reconstrucţia clădirii am făcut-o cu puterile noastre. Am dat, fiecare cât a avut posibilitate. O biseică ne-a ajutat cu ferestre şi noi ne-am bucurat foarte mult. Mi-aduc aminte, că la un moment dat, s-au terminat toţi banii şi lucrul trebuia să se oprească… Ne-am rugat ca Domnul să ne ajute. După ceva timp, a intrat un om şi a întrebat cine e “şeful aici”. Victor a ieşit cu el afară şi când s-a întors înapoi, ne-a zis să mulţumim lui Dumnezeu, pentru că acel om a dat pentru reconstrucţia bisericii 800 lei. El zicea că ştie că noi avem lotul pentru biserică şi că el are o datorie faţă de Dumnezeu. A scos banii şi i-a înmânat lui Victor.  Atunci, în 2001, aceşti bani ne-au ajutat să continuăm reconstrucţia bisericii. Am văzut binecuvântările lui Dumnezeu peste noi.”  (Djemma Maico)

“Am primit acest loc ca prin minune, fiindca acel loc doreau foarte multi sa il cumpere, cunosc peroane care doreau sa faca o spalatorie auto, fiind un loc foarte bun pentru aceasta, apoi dupa ce totusi Dzeu a lucrat si ne-a binecuvintat pe noi administratia locala, sau cine l-au vindut, nu stiu, regreta ca ne-a permis noua si ca in genere noi am fost cei ce l-am procurat, dar Dzeu a lucrat minunat.”  (Elena Raţă)

2006 – 2009

Biserica Maranata, îşi continua activitatea sa în ce priveşte slujbele de Duminică şi evanghelizarea oamenilor. Au fost efectuate mai multe evanghelizări, în urma cărora oamenii, auzind Vestea Bună deveneau membri ai bisericii primindu-L pe Hristos ca Domn şi Mântuitor al vieţii lor. Biserica se implica activ în evanghelizarea satelor din apropierea or. Străşeni, cum ar fi satul Recea. Dorinţa de a ajuta oamenii acestui sat, a rezultat cu deschiderea unei cantine sociale pentru copii, care are ca scop ajutorarea familiilor sărace din sat.

În prezent Biserica este în număr 48 de membri. La fiecare program de închinare numărul persoanelor ce iau parte atinge în mediu 85 de persoane. Biserica pune un deosebit accent pe închinare şi cuprinde o diversitate de metode pentru edificarea Bisericii şi răspândirea Evangheliei :

1. Programe cu copii străzii (Activitatea organizaţiei  „EDIT”)
2. Desfăşurarea a 2 programe de închinare. (Servicii de închinare în limba română şi rusă).
3. Clubul creştin „Keep Joy” ( ce are ca scop iniţierea unor relaţii între Biserică şi tânăra generaţie din or. Străşeni ).
4. Ore de rugăciune şi nopţi de veghe
5. Cantina socială (în colaborare cu Misiunea Fără Frontiere)
6. Evanghelizare prin sport
7. Vestirea Evangheliei în satul Recea prin elaborarea unor programe sociale.
8. Lectii in scoli cu elevii pe diverse teme ce tin de problema tinerilor: alcool, fumat, avort, sida ( organizatia EDIT)

Adrian Blajinschi: Dumnezeu este Cel pentru care trăiesc !

   “Odată ce te-ai născut pe acest pământ, începi a îmbătrâni” – aşa spun un proverb din popor, dar se pare că oamenii îşi trăiesc viaţa de parcă ar fi veşnic pe acest pământ…

     Mă număram şi eu prin numărul celor care nu se gândeau ce va fi după ce va veni sfârşitul.  M-am născut într-o familie creştină Ortodoxă, eram un creştin “adevărat”, care fregventa biserica odată în an, la Paşte.  Eram împlinitor a învăţăturii auzite din biserică şi făceam tot ce învăţa-se-m acolo, adică aprindeam lumânări şi sărutam icoane. Mai mult nu ştiam ce trebuie să fac. Doar că mă împărtăşeam la Paşte. Viaţa mi-o trăiam ca un orişicare creştin Ortodox – păcatul era modul meu de viaţă. Zi de zi făceam lucruri ce îmi plăceau şi îmi părea că nu fac nimic rău… Doar încă nu am omorât pe nimeni. (Deşi multe altele am dovedit să fac…) Nu ştiu de ce, dar uram pe toţi cei ce îmi vorbeau de Dumnezeu. Poate pentru că înţelegeam că nu sunt ca ei, nu ştiu. Dar într-o zi, prin sport , am ajuns să cercetez pildele Domului Isus. Mi s-au părut interesante şi pline de adevăr. Aşa că am fost motivat să caut să cercetez mai mult. Am început să studiez Biblia. Şi într-o zi, am înţeles un lucru important: Sunt un păcătos care merită să fie veşnic în iad ! … M-am îngrozit. Eu, creştin ortodox, care mă socoteam că voi fi cu Dumnezeu, credeam că fac ceea ce este bine, am înţeles că sunt vrednic de moarte din cauza păcatelor mele. Am înţeles că sunt despărţit de Dumnezeu prin toată mulţimea păcatelor din viaţa mea. Îngrozit, căutam răspuns la întrebarea: “Ce să fac ca să nu ajung în iad ???!!!” Am înţeles un lucru important prin studierea Bibliei: Dumnezeu iubeşte lumea. Atât de mult ne iubeşte, pe toţi noi cei păcătoşi,  încât a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre, şi pentru ale mele, şi pentru ale tale. Ca să nu ajung în iad, El a venit pentru mine, şi pentru tine, pe pământ ca să moară pentru mine. În lume sunt două categorii de păcătoşi: Păcătoşi răscumpăraţi ( cei ce L-au primit pe Isus ca Salvator, prin pocăinţa de păcatele lor şi hotărârea de a fi creştin ), şi cei ce nu L-au primit pe Hristos (nu s-au pocăit de păcatele lor). M-am văzut plin de murdărie în sufletul meu. Nu am vrut să fiu un orb ce ignoră toate dovezile existenţei lui Dumnezeu şi posibilitatea salvării de păcatele mele. Am îngenunchiat în faţa Creatorului şi mi-am cerut iertare pentru toate păcatele mele şi L-am rugat să mă salveze de la moarte. Uimitor, dar am primit o bucurie şi o siguranţă a vieţii după moarte. A vieţii veşnice. Acum trăiesc cu nădejdea aceasta: că curând voi fi cu Dumnezeu. Dar viaţa care o trăiesc pe pământ, o trăiesc pentru Dumenezeu, care a dat tot ce a avut mai scump pentru mine: pe Fiul Său, unicul Său Fiu…

  Vrei să înţelegi mai multe? Citeşte fă click aici.

Nick Vujicic – cum să fii fericit fără mâni și fără picoare