Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu Există!

Archive for the ‘Erezia Homosexualităţii’ Category

Planurile de “Egalitate” a UE vor impune creştinii să tacă

Scris de Crestini md pe septembrie 29, 2009

Directiva UE privind egalitatea relaţiilor  va impune ca creştinii să tacă şi îi va lipsi de dreptul lor de aşi împărtăşi credinţa lor. Christian Concern for our Nation (CCFON)  a  anunţat că această directivă în potenţialul său, poate fi folosită ca un instrument de urmărire a creştinilor.  Aceasta va limita libertatea creştinilor aşa încât în anumite situaţii vom fi nevoiţi să tăcem, şi nu vom avea dreptul la manifestaţii publice. Directiva are scopul eliminarea discriminării religiei, şi orientaţiei homosexuale în ţările ţărilor membre UE. După cuvintele lor ei caută sprijinirea unei Europe din ce în ce mai diverse. Bună diversitate – oameni diferiţi, oameni care pot să îşi promoveze homosexualitatea fără piedice…

CCFON a preîntâmpinat că conform acestei directive buinsmanii  riscă să fie traşi la răspundere în cazul în care nu vor putea acţiona împotriva convingerilor sale religioase.  Aceasta va afecta enorm şi libertatea cuvântului  şi   dreptul  la libera exprimare, pentru creştini  şi pentru toţi care au păreri rele despre libertatea “orientării sexuale” şi a tuturor care susţin acest termen.

Dacă această directivă va fi adoptată pentru UE, nu va trece mult şi va ajunge şi în R.M. Datoria noastră de creştini este să ne rugăm ca această directivă să nu fie adoptată. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică | Etichetat: , , , , | 5 Comentarii »

În Kiev a avut loc Carnavalul “Dragostea împotriva Homosexualităţii!”

Scris de Crestini md pe septembrie 28, 2009

La 19 Septembrie 2009, în centrul oraşului Kiev a avut loc pentru a patra oară Carnavalul Familiei “Dragostea împotriva homosexualităţii”.  Pentru a susţine această manifestare, cuplurile veneau chiar direct de la OSC, direct după înregistrarea oficială a căsătoriei.  Participanţii au trecut pe strada principală din centru oraşului într-o coloană cu  bannere tematice şi steaguri, aptând pentru apărarea familiei tradiţionale  şi  împotriva  promovării homosexualităţii.  Concertul de gală a început cu tinerii artişti îmbrăcaţi în costume naţionale care au cântat : “Tatăl oricine ar putea fi, dar numai mamă nu poate fi!” .   În sprijinul Carnavalului familiei au participat şi Marina Odoliskaia, Roman Vaşuk (Actor), Stanislav Dudnik cu soţia sa.  

 

Plină de solidaritate pentru  mişcarea “Dragostea împotriva homosexualismului”, Miss Ukraina 2007 a comparat homosexualitatea cu narcomania, întrucât crede că aceste efecte adverse au acelaşi impact – distrugerea individului, a societăţii, a răspândirii HIV / SIDA .  Despre corelaţia dintre HIV şi homosexualism a vorbit preşedintele tuturor organizaţiilor de caritate “ACET” , Anatolii Evdoşuk.   “După statisticile organizaţiei noastre, în Europa, 60% dintre bărbaţii  infectaţi HIV, au fost infectaţi din cauza întreţinerii relaţiei homosexuale.  Dar de ce homosexualii tac despre acest lucru când vorbesc despre apărarea drepturilor lor?!” – a remarcat el.

Un exemplu de nouă familie au devenit Inga şi Boris Tkacenko, care au venit la manifestare direct după înregistrarea oficială a căsătoriei. “Noi ne-am închipuit pentru o clipă că vor veni la OSC o pereche  de  bărbaţi  ca să se înregistreze… şi ne-am îngrozit! Nu dorim ca în Ukraina să fie promovate şi înregistrare aceste perversiuni!”

Au fost şi dintre cei care nu le-au plăcut  Carnavalul “Dragostea împotriva Homosexualităţii”.  Au încercat să strice sărbătoarea reprezentanţii mişcării gey – ei câteva minute au strigat  "Смерть натуралам!" (Moarte mişcării de dreapta!) şi chiar au încercat să se alăture coloanei strigând aceste lozinci.  Dar nu au făcut decât să îşi arate încă o dată adevărata lor faţă :  scopul lor este ca să oprească cu agresie orice manifestare de democraţie şi libertate care le sunt străine!

Ne bucurăm pentru acţiunile mişcării “Dragostea Împotriva Homosexualităţii” efectuate în Ukraina  nădăjduim şi sperăm că R.M. va înţelege şi ea gravitatea  efectului homosexualităţii şi nu va admite ca această “maladie distrugătoare” care este asemenea narcomaniei, să distrugă naţiunea noastră!

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Evenimente, Familie | Etichetat: , , , , , , | 1 comentariu »

Poate Dumnezeu să te creeze homosexual?

Scris de Crestini md pe august 3, 2009

Întrebare: “Dumnezeu m-a creat lesbiana si sunt o faptura minunata!” Este corectă această afirmaţie a unei persoane homosexuale?

Pentru a răspunde la acestă întrebare, trebuie să înţelegem cine este Dumnezeu, cine sunt homosexualii şi care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de homosexuali. Înţelegând aceste lucruri vom putea trage concluzia: poate Dumnezeu crea o persoană homosexuală, sau nu.

 

Dumnezeu a creat omul după asemănarea Sa.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Genesa 1.27)

Fiecare om, este creat după asemănarea lui Dumnezeu. Desigur, după căderea în păcat, omul a început să degradeze, să se abată tot mai mult şi mai mult de la adevăratul chip a lui Dumnezeu. Primul om, a fost creat heterosexual. A fost creat bărbat. Nu a fost creat o persoană neutră, care a înţeles după o perioadă de timp nedeterminată, cine este el, care este genul lui. El a fost creat bărbat. Apoi acestui om i-a fost creată femeia. Iarăşi, nu o persoană neutră, ci una bine determinată – femeie. Nu bărbat, nu ceva neutru, ci femeie. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Iată deci cum a creat Dumnezeu familia. Dar, din cauza păcatului, oamenii se strică tot mai mult…

Homosexualii sunt oameni răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu.

S’au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într’o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într’una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s’au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Din acest text, putem observa cine sunt homosexualii din punct de vedere a lui Dumnezeu.

  1. S-au fălit că sunt înţelepţi
  2. Au înebunit
  3. Au schimbat slava lui Dumnezeu într-o icoană (au schimbat adevărul despre Dumnezeu, despre existenţa lui Dumnezeu)
  4. Au fost lăsaţi de Dumnezeu, din această pricină, pradă necurăţiei lor
  5. Au schimbat întrebuinţarea firească într-una care este împotriva firii
  6. S-au aprins în poftele lor  unii pentru alţii
  7. Au săvârşit lucruri scârboase (relaţii homosexuale)
  8. Au primit plata cuvenită pentru rătăcirea lor
  9. N-au căutat să păstreze pe Dumnzeu în cunoştinţa lor
  10. Dumnezeu i-a lăsat…

Concluzie. Dumnezeu nu poate crea pe cineva cu orientare homosexuală!

  Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu: parte bărbătească şi parte femeiască. Nu a fost creat ceva neutru. În zilele noastre oamenii se abat de la calea lui Dumnezeu tot mai mult, aşa că unii se fălesc că sunt înţelepţi, dar înebunesc şi schimbă adevărul despre existenţa lui Dumnezeu, despre Dumnezeu, aşa cum doresc ei să vadă acest lucru. Oamenii nu se nasc homosexuali, Dumnezeu nu creează oameni homo. Homosexualii sunt oameni ce au ales să practice aceste lucruri scârboase. De aceea ei au fost lăsaţi de Dumnezeu în voia minţii lor blestemate.

    Homosexualitatea este un păcat mare împotriva lui Dumnezeu. Un păcat, ce merita moartea în Vechiul Testament. Astăzi, la fel ca şi mai înainte, pentru un astfel de păcat meriţi moartea, dar este o veste bună pentru tine. Hristos a venit pe acest pământ şi a murit în locul tău. Acum, depinde de tine, primeşti acest dar din partea Lui, sau nu… Poţi fi primit de Dumnezeu şi iertat de păcatele tale, pocăindu-te de tot ce ai făcut rău şi primindu-L  în viaţa ta ca şi Salvator, trăind după Cuvântul Său.

Dumnezeu te-a creat după chipul Său. Ce faci tu cu acest chip?!

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , , , , | 3 Comentarii »

Un cuplu din Suedia a decis să crească copilul fără ai “specifica genul”

Scris de Crestini md pe iulie 16, 2009

Un cuplu din Suedia a anunţat decizia de a nu numi genul copilului său în vârstă de doi ani pe nume “Pop”. După spusele cuplului, decizia a fost luată în timpul naşterii copilului şi se bazează pe teoria feministă, în conformitate  cu care sexul unei persoane este “o invenţie socială crudă”, care obligă copiii să trăiască în conformitate cu rolurile artificiale – declară Christian Telegraf, referindu-se la LifeSiteNews.com.

”Ne dorim ca copii noştri  să aibă mai multă libertate, ca nimeni să nu-i insinueze nici un anumit sex, – afirmă mama lui Pop. – Este foarte crud – să naşti copilul cu un stigmat roz sau albastru pe frunte”. Părinţii de asemenea, au anunţat că nu folosesc nici un pronume personal. “Eu cred că  auto-afirmarea şi identitatea lui Pop se vor forma pe parcursul vieţii”, – a anunţat mama lui Pop.

În anul 2004 David Raymer, un om al căror părinţi l-au educat ca pe o fată, s-a sinucis la vârsta de 38 de ani. Pentru a preveni astfel de experimente în viitor, Reiner a debutat în şoul “Opry Uinfri”. Raymer este renumit şi prin publicarea cărţii despre viaţa sa “ Cum natura l-a creat: Băiatul care a fost educat ca o fată.”

Printre criticii acestei teorii de sexuri, este şi Papa Benedict XVI. În decembrie 2008, papa a avertizat că teoria feministă  este o formă de lipsă de respect faţă de Dumnezeu, şi această teorie “ va duce omenirea la autodistrugere.”

Până în prezent, unii psihologi au anunţat existenţa a “unsprezece aşa numite, sexuri”. Avocaţii ce apărau interesele creştine, au denumit aceste “definiţii” cele mai periculoase erezii pentru existenţa familiei tradiţionale şi a protecţiei ei juridice, în special în Europa, unde această teorie a câştigat popularitate enormă.

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Viaţă | Etichetat: , | Lasă un comentariu »

Polonia elaborează legi împotriva promovării homosexualismului

Scris de Crestini md pe iunie 30, 2009

Polonia, urmând exemplul Lituaniei, este în proces de căutare a modalităţilor cum să apere generaţia tânără de propaganda imoralităţii – transmite megaportalul creştin invictory.org cu trimitere la Christian Telegraph şi LifeSiteNews. com.  Conducerea Polonieie planifică elaborarea unei noi legi care  va interzice  propaganda violurilor, sinuciderilor şi homosexualităţii cu ajutorul mijloacelelor de informare în masă cât şi în şcolile ţării.

Artur Górski, susţine că va “copia” legea Lituaniei cu privire la combaterea imoralităţii şi o va înainta în parlamentul Poloniei.

“Deja am rugat să mi se pună la dispoziţie traducerea Legii Lituaniei despre ocrotirea tinerilor – a spus Gorski – Este o iniţiativă foarte interesantă, care este şi actuală. În zilele noastre ne ciocnim tot mai des cu propaganda deschisă a homosexualismului.”

Dacă legea “ protecţiei generaţiei tinere” va fi primită de parlamentul polonez, va interzice orice publicitate despre propaganda homosexualităţii, bisexualităţii şi comportării poligame. Legea va întări, de asemenea, şi interdicţia marşurilor gey (aşa numiete marşurile mândriei homosexualilor) care promovează o comportarea sexuală eschivată de la cea normală.

“Nu am nimic împotriva altor persoane cu o orientare sexuală diferită, dar cred că această comportare nu trebuie promovată” – deputatul Stanislav Racoji

Ultimele evenimente din R. Moldova  ar trebui să ne pună pe gânduri.  Poate e cazul să   sugerăm parlamentului viitor să  privească din când în când legile elaborate de alte ţări, cum ar fi Lituania şi Polonia. Rusia a înaintat în parlament o lege asemănătoare la începutul acestui an.  Deci, avem de la cine să  ne inspirăm, nu doar de la Marea Britanie, care regretă de legea adoptată în favoarea homosexualilor…

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică, Societate | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Gay activiştii terorizează biserica din Boston

Scris de Crestini md pe iunie 20, 2009

În această primăvară, mai mulţi activişti homosexuali, inclusiv un funcţionar public,  au stat în fruntea  unei demonstraţii terorizând  biserica din mijlocul  Bostonului.  Încălcând legea, ei au înaintat prin cimitirul ce se afla în apropierea bisericii, ca să fie cât mai aproape de ferestrele bisericii.  Chiar dacă au fost înregistrate mai multe încălcări ale legii, poliţiştii din Boston  au  refuzat  să  aresteze  “delicvenţii gey”. 
Grupul alcătuit din aprox. 30 gey activişti, au început demonstraţia  nu departe de biserică.  După câteva discursuri, ei au trecut ( cu un puternic megafon portabil ) spre bordură, în faţa bisericii şi au început să cânte şi să strige. 
După aceea, grupul s-au îndreptat spre cimitir, apropiindu-se de ferestrele bisericii continuând să strige şi chiar pornind sunete de sirenă.

Scopul lor a fost de a intimida pe cei din interiorul bisericii. De asemenea au distribuit pliante “Isus a fost homosexual”, dorind să pară membri ai bisericii.

În ciuda faptului că au fost evidente încălcări ale legii, inclusiv: violarea drepturilor omului în conformitate cu statulul civil, în ce priveşte petrecerea demonstraţiilor publice în incinta cimiturului (!) – poliţia nu a întreprins nici o acţiune! 
http://www.invictory.org/

Ceea ce se întâmplă în SUA, demonstrează din nou cât de cinici sunt homosexualii.  În ciuda faptului că promovează desfrânarea, mai şi doresc să facă tot ce doresc, pentru că sunt gey.  Ca şi stat care ne confruntăm cu atacul homosexualilor asupra familiei, valorilor sociale, asupra constituţiei, trebuie să ne facem concluzii în ce priveşte aceste situaţii şi să acţionăm. Să nu permitem desfrâului să crească în ţara noastră!

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Societate | Lasă un comentariu »

Directiva UE cu privire la orientarea sexuală: Amenintare la adresa libertatii religioase

Scris de Crestini md pe mai 6, 2009

Uniunea Europeana propune o Directiva pentru a scoate in afara legii discriminarea pe motive care includ religia si orientarea sexuala in ceea ce priveste accesul la bunuri si servicii disponibile publicului si furnizarea acestora.
Legi similare in Marea Britanie si in alte tari au provocat eroziunea grava a libertatii religioase si expluzarea crestinilor din spatiul public (vezi interiorul
brosurii pentru exemple). Aceasta Directiva va insemna ca ‘drepturile
homosexualilor’ si valorile seculare vor decide felul in care organizatiile crestine
isi vor desfasura activitatea legata de servicii si comert. Directiva ar putea
insemna ca un hotel al unui crestin sa fie obligat sa ofere camere duble cuplurilor de homosexuali. Sau ca o primarie sa nu mai finanteze un proiect
comunitar crestin pentru ca aceasta ar putea fi privita drept favorizarea unei religii. Referirile cu privire la ‘hartuire’ din cadrul Directivei ar putea de asemenea afecta felul in care crestinii isi comunica convingerile religioase in timpul activitatilor de comert sau prestarii de servicii.

Aceasta brosura v-ar putea ajuta sa intelegeti problema si ce ati putea face pentru a va pastra libertatea religioasa.

Directiva UE

Sursa: http://www.christian.org.uk

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică | Lasă un comentariu »

“Curcubeul peste Nistru” … – publicitate plină de laşitate a celor ce promovează homosexualii

Scris de Crestini md pe aprilie 26, 2009

Am preluat acest articol de pe Moldova Crestina pentru ca mai multi trebuie sa vada lasitatea organizaţiei GenderDoc-M, care nu spune prea multe despre acest festival ducând populaţia în eroare. Iar conducerea noastră nu face nimic şi le permite să-şi promoveze valorile imorale!

Dacă locuieşti în Chişinău şi ai ocazia să vii de la Aeroport spre oraş, vei vedea şi acest panou publicitar.

Panoul publicitar al GenderDoc-M

Arată misterios panoul pentru că nu dă explicaţii ce fel de festival este acesta numit „Curcubeul peste Nistru”. Să vă spun la ce se referă. Organizatorii aşa numitului festival sunt Centrul de Informaţii „GenderDoc-M”, organizatie care promovează pe toate căile şi la toate nivelele homosexualitatea.

Panoul publicitar al GenderDoc-M pentru festivalul „Curcubeul peste Nistru”

Este pentru prima dată când ei au plasat un astfel de panou publicitar şi este încă un fel de a sfida populaţia, pentru că ei prezintă ca şi virtute un lucru ruşinos şi care este împotriva firii.

De ce au permis autorităţile plasarea acestui panou? Posibil că vor spune că nu este nimic indecent pe acest panou ca şi conţinut sau imagini. Dar, acceptarea publicităţii deschise ale unei organizaţii care promovează homosexualitatea pe toate căile posibile, nu este o subminare a moralităţii naţiunii şi integrităţii ei?

Eu voi scrie astăzi o petiţie în care voi cere Primarului General de Chişinău să fie demontat acest panou şi să nu mai fie acceptate nici odată astfel de acţiuni publicitare, tot aşa cum am scris anterior o petiţie în care am cerut să fie interzisă manifestarea publică (parada) pe care o planifică homosexualii să o facă în 7 mai 2009. Dacă îţi pasă de familia ta, de copiii tăi şi de ţară, trebuie să scrii şi tu o petiţie. Iată datele de contact la Primărie:

Republica Moldova 
MD2012 Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 83 
E-mail: primaria@pmc.md 
Tel 20-17-26clip_image001, 20-17-25

La toate necazurile care s-au abătut peste ţara noastră ne mai trebuiesc altele? Una din motivele de ce am ajuns unde suntem, este faptul că am tolerat imoralitatea care este impusă în mod metodic şi sistematic de organizaţii ca GenderDoc-M.

În Sfintele Scripturi scrie:

Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn, ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici. (Isaia 1:2-7)

Ce pedepse noi mai vrem de la Dumnezeu? Sărăcia, distrugerea familiilor, secetă, ploi torenţiale şi acum criza aceasta politică cum nu a mai fost de la proclamarea independenţei. Toate aceste au fost feluri in care Dumnezeu a incercat să ne vorbească ca să înţelegem şi să ne întoarcem faţa spre El.

Ce pedepse noi să ne ma dea Dumnezeu ca să înţelegem că trebuie s-o rupem cu păcatul?

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , , , | 13 Comentarii »

Homosexualii atacă Moldova

Scris de Crestini md pe aprilie 21, 2009

Am fost zguduit din nou de noutatea că homosexualii intenţionează din nou să facă o manifestare publică pe data de 7 mai 2009. Poţi citi mai mult despre aceasta în articolul de pe portalul Moldova Creştină. 

  Nu fi indiferent şi scrie petiţii prin care cerem Primarului şi Consiliuluidont do it!Municipal să interzică aceste manifestări publice prin care ne este impusă imoralitatea şi sunt sfidate valorile noastre cele mai sfinte. Adresa primăriei este:

Republica Moldova
MD2012 Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 83
E-mail: primaria@pmc.md
Tel 20-17-26clip_image001, 20-17-25

Petiţiile pot fi depuse pe cale scrisă, la email sau prin telefon. Spune tuturor despre pericolul care îi ameninţă pe ei şi mai ales pe copiii lor.

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Lasă un comentariu »

Opreşte manifestările homosexualilor!

Scris de Crestini md pe aprilie 5, 2009

  Am fost zguduit din nou de noutatea că homosexualii intenţionează din nou să facă o manifestare publică pe data de 7 mai 2009. Poţi citi mai mult despre aceasta în articolul de pe portalul Moldova Creştină

  Nu fi indiferent şi scrie petiţii prin care cerem Primarului şi Consiliuluidont do it!Municipal să interzică aceste manifestări publice prin care ne este impusă imoralitatea şi sunt sfidate valorile noastre cele mai sfinte. Adresa primăriei este:

Republica Moldova
MD2012 Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 83
E-mail: primaria@pmc.md
Tel 20-17-26clip_image001, 20-17-25

Petiţiile pot fi depuse pe cale scrisă, la email sau prin telefon. Spune tuturor despre pericolul care îi ameninţă pe ei şi mai ales pe copiii lor.

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , | Lasă un comentariu »

Biserica Suediei a dat acordul să cunune homosexualii

Scris de Crestini md pe aprilie 5, 2009

           Cuplurilor homosexuale din Suedia le-a fost permisă oficierea căsătorieie şi în Biserici. Din punct de vedere juridic aceste căsătorii vor fi în totul egale cu căsătoriile normale. Această lege, parlamentul Suediei a primit-o  prin votul majorităţii. Legea va intra în vigoare pe 1 mai 2009.
            Din anul 1995 homosexualii din Suedia au primit dreptul să se căsătorească  (aşa numitul „parteneriat”), dar    întreprindă  manifestări bisericeşti, cum ar fi cununia, nu li se permitea.  Totuşi în Suedia căsătoria homosexualilor nu se delimita cu nimic de celelalte căsătorii, din punct de vedere juridic. Cel mai îngorzitor este că cuplurile homosexuale au dreptul să înfieze copii.  Preoţii au primit dreptul să participe sau nu la astfel de ceremonii. (Sursa megaportalul invictory.org)

 

    Exemplul Suediei, ne arată clar strategia homosexualilor. Care la prima vedere sunt nişte minorităţi care îşi cer drepturile, dar după o perioadă sunt nişte tirani care îşi impun stricăciunea tot mai mult şi mai mult. Astăzi R. Moldova este pusă în faţa alegerii – să accepte Legea ne-discriminare sau nu.  Nu cu mult timp în urmă această alegere a făcut-o Suedia. Iată la ce duce alegerea aceasta. Să nu facem aceeaşi greşeală.

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »

PSD susţin homosexualii!

Scris de Crestini md pe martie 25, 2009

  Dacă eşti creştin, trebuie să te gânteşti bine înainte de a alege pe cine votezi. Din lista ta de creştin, deja mai scoţi şi PSD, care deschis susţin homosexualii. Am rămas uimit de poziţia lui Braghiş. Citeşte şi vezi video aici.

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică | Etichetat: , | Lasă un comentariu »

Obama a promis să accepte declaraţia despre drepturile homosexualilor

Scris de Crestini md pe martie 23, 2009

SUA se va alătura la declaraţia ONU despre exluderea homosexualismului dinobama  lista crimelor, anunţă AFP.

Reprezentanţii oficiali din Casa Albă, susţin că SUA în scurt timp va adduce la cunoştinţă official Franţei despre dorinţa de a accepta această declaraţie, care a fost primită déjà în 66 de ţări, în numărul cărora intră şi Europa. Împotriva acestei declaraţii s-au arătat ţările musulmane şi Vaticanul – anunţă portalul creştin invictory.org cu trimitere la Lenta.ru

Acceptarea acestei mişcări, pentru drepturile homosexualilor poate duce la legalizarea căsătoriilor monogame, permiterea ca aceste cupluri să înfieze copii şi chiar acceptarea fecundării artificiale la cuplurile lesbi.

Presedintele Barak Obama a dat acordul să iscălească această declaraţie, care categoric nu a fost primită în decembrie 2008 de către ex-preşedintele D. Bush.

În prezent în şapte ţări ale lumii homosexualismul este socotit ca o crimă, care este pedepsită cu moartea.

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică, Societate | Etichetat: , , , | 8 Comentarii »

Noul cod cu privire la comportament ameninţă şcolile din Marea Britanie

Scris de Crestini md pe martie 23, 2009

british-flag-640      În Marea Britanie a fost acceptat codul ce cuprinde norme speciale pentru comportarea învăţătorilor, profesorilor, în conformitate cu care, în şcolile creştine în mod obligatoriu trebuie să fie permisă propaganda islamului şi a homosexualismului – anunţă Portalul invictory.org, Christian Telegraph cu trimitere la Baptist Press.
Unul din paragrafele acestui cod cere profesorilor „să se lupte activ cu discriminarea” şi „să înveţe egalitatea şi diversitatea valorilor”. Împotriva profesorilor care nu vor împlini noile reguli, sunt este permis înaintarea plângerilor, în conformitate cu care, atât profesorii, cât şi şcolile, pot fi pedepsite.

   british_school   Profesorilor din orice şoală din Marea Britanie, li se va cere ca să semneze noul cod, înainte ca să fie începută implantarea acestor reguli în sistemul de învăţământ din Marea Britanie. Noul cod va avea influenţă asupra tuturor şcolilor din Marea Britanie
Vreau să atrag atenţia, că Marea Britanie a fost una din primele ţări care a acceptat în legislaţia sa sintagma „orientare sexuală”, care a avut un efect negativ asupra acestei ţări. Mai mult, despre efectele negative în urma adoptării sintagmei „orientarea sexuală” aprobate în Marea Britanie poţi citi aici.

     Astăzi, sub pretextul nedescriminării, şi în R. Moldova a fost elaborată legea Ne-discriminare care, poate fi adoptată, datorită interesului urmărit de „anumite persoane” în competenţă. Adoptarea acestei legi va aduce efecte groaznice asupra sistemului nostru de îvăţământ după exemplul din Marea Britanie. Va fi afectat nu numai sitemul de învăţământ, ci şi dreptul la propria opinii faţă de homosexuali, convingerile tale religioase, şi chiar modul de viaţă a familiei tale.

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică, Societate | Etichetat: , , , , | 3 Comentarii »

Homofobie – adevăr sau minciună?!

Scris de Crestini md pe martie 18, 2009

    Nu cred că pe mulţi i-ar interesa ce înseamnă homofobie şi de unde provine acest termen. Prin acest articol vreau să atrag atenţia cititorilor asupra termenului care a adus pedeapsa asupra multor persoane din SUA, Marea Britanie, Europa, şi alte ţări. Pedeapsa care vrând să apere de discriminare pe unii, i-a discriminat pe alţii. Şi anume…

Definiţia "homofobiei"
"Literal, teama iraţională de homosexuali; folosit într-un sens mai larg images pentru a indica ura faţă de homosexuali şi lesbiene şi opinia că aceştia sunt într-un fel inferiori heterosexualilor." (Kranz şi Cusick, Gay Rights, pag. 155)

Homo - (nicidecum din latină “homo”, om) – adică acelaşi, adică homosexual
fobie – frică, teamă
"Se pare că în ultimii douăzeci de ani, termenul homofobie a fost generalizat pentru a descrie orice atitudine, concepţie sau atitudine negativă faţă de homosexuali (Haaga, 1991; Fyfe, 1983)."
"Pe măsură ce cuvântul "homofobie" a devenit tot mai utilizat, a început să fie folosit şi de specialişti şi non-specialişti pentru a indica orice atitudine, concepţie sau acţiune negativă la adresa homosexualilor, rezultatul fiind acela că termenul şi-a pierdut mult din precizia iniţială." (Hudson şi Ricketts, "A Strategy for the Measurement of Homophobia," pag. 357)

Homofobia – termen inventat de promovatorii homosexualităţii!
Homofobie este un cuvânt inventat de promotorii homosexualităţii pentru a descrie acele "atitudini şi acţiuni" ale celor care se opun homosexualităţii. Iniţial, homofobia a fost definită ca "teama sau frica de contact apropiat cu homosexualii". Nu se ştie sigur însă de unde provine acest cuvânt. În articolele şi cărţile care dezbat homofobia există două viziuni. "Cuvântul, care se pare că a apărut în anii 1960, a fost folosit de K. T. Smith în 1971 într-un articol intitulat "Homofobia: O încercare de profil de personalitate."

În anul 1973, cînd homosexualitatea a fost privită de acum ca o opţiune de viaţă normală şi sănătoasă, au apărut însă noi întrebări: care sunt etiologia şi caracteristicile indivizilor care au atitudini şi reacţii negative faţă de homosexuali şi homosexualitate? Care este soluţia pentru aceste atitudini?", Iată de ce au inventat homofobia.

Concluzie: Prin homofobie, promovatorii homosexualităţii au reuşit să scoată homosexualitatea  din lista bolilor psihice, dar i-au acuzat că sunt bolnavi cei ce nu sunt deacord cu homosexualitatea.

Aceasta le dă posibilitatea promovatorilor homosexualităţii, în ţările ce au adoptat legea nedescriminare, să pedepsească orice persoană ce îşi arată nemulţumirea faţă de homosexuali. Poţi fi pedepsit pentru că te-ai uitat la un homosexual în aşa fel că lui nu i-a plăcut. Adică, ca să nu-i discrimineze pe homosexuali, i-au discriminat pe heterosexuali! Pentru că nu ai dreptul să-ţi expui părerea ta despre homosexualitate – vei fi acuzat de homofobie, nu ai dreptul să îţi expui priorităţile tale, în Cine crezi, adică nu ai dreptul să spui că eşti creştin – vei fi acuzat de homohobie. Nu ai dreptul să înveţi copii modul normal de viaţă – vei fi acuzat de homofobie. Iar homosexualilor li se deschide libertatea în toate: ei au dreptul să spună cine sunt, ce fac, de ce fac, să înveţe pe alţii cum să facă. Au dreptul să înveţe chiar şi copii noştri la şcoală sau grădiniţă. Nediscriminarea homosexualilor, aduce ca rezultat discriminarea  heterosexualilor!

"Homofobia" nu este o "fobie"!

În sens clinic, o fobie este o teamă iraţională de ceva; un individ care are o fobie încearcă să evite ceea ce îi declanşează acea teamă. Dacă nu pot evita obiectul fobiei lor, acesti oameni o suportă într-o manieră foarte neplăcută.

"O fobie este în principal teama iraţională de ceva. Nu este o boală. Nu este o tulburare mintală." (www.pe2000.com/phobiawhat.htm)
"O fobie este o teamă persistentă, excesivă şi nerealistă faţă de un obiect, persoană, animal, activitate sau situaţie. Persoana care are o fobie ori încearcă să evite acel ceva care îi declanşează teama, fie îl suportă cu anxietate şi mari probleme." (www.intelihealth.com/IH/ihtIH/WSIHW00/9339/9475.html)

    Deci, folosind definiţiile şi descrierile de mai sus, folosite şi de cei care promovează homosexualitatea, avem utilizarea greşită a acestui cuvânt.

    Ca să înţelegem acest lucru, trebuie să comparăm fobia cu ceea ce ei numesc homofobie.
     Mai jos se află o schemă cu ceea ce foloseşte Haaga pentru a avansa ideea că homofobia este o prejudecată şi nu o fobie, aşa cum este aceasta definită în sens medical. Persoana care suferă de o fobie are o anxietate, îşi vede temerile ca fiind excesive, evită ceva şi deci ea este cea care trebuie să se schimbe. Cel care însă are o prejudecată este supărat pe un altul, îşi justifică mânia, foloseşte un comportament agresiv în discriminarea celuilalt; aici persoana prejudiciată şi discriminată este cea care trebuie să se schimbe.

fobie

homofobie (prejudecată)

Emoţii problematice, anxietate

Consideră propriile emoţii ca fiind excesive şi nejustificate

Comportament problematic, evitare

Agenda politică privind ţinta: nu există ţintă

Ideea de schimbare: el însuşi trebuie să se schimbe

Mânie

Consideră propriile emoţii ca fiind justificate

Agresivitate

Discriminare împotriva ţintei

Ţinteşte pe ceilalţi, ceilalţi trebuie să se schimbe

 

"În concluzie, constatările  studiilor arată că utilizarea pe scară largă a termenului "homofobie" pentru a descrie răspunsul anti-homosexual este inexactă şi necorespunzătoare, termenul trebuind a fi folosit numai pentru acei câţiva indivizi care demonstrează un real răspuns fobic faţă de homosexuali şi lesbiene. Mai mult, acest studiu sugerează destul de puternic că majoritatea reacţiilor anti-homosexuali intră în categoria prejudecăţilor …" (Logan, Homophobia? No, Homopredjudice, pag. 50)

Publicat în Erezia Homosexualităţii | 2 Comentarii »

Homosexualii din nou înaintează cu imoralitatea

Scris de Crestini md pe martie 10, 2009

ImageFromDB    În California, după ce a fost adăugată corectarea în constituţie precum că familia este formată din Bărbat şi Femeie, cuplurile gey, după mai multe atacuri asupra creştinilor (care în mare parte au votat pentru această corectare) au organizat o manifestaţie de protest şi au înaintat cazul în judecată. Se pare că judecătorii sunt predispuşi să nu modifice corectarea adăugată recent la constituţie care a fost aprobată în noiembrie. Aceeşi şapte judecători din curtea supremă a Statului California, în mai 2008 au scos o hotărâre în favoarea legalizării cuplurilor gey şi până la interzicerea adoptată în noiembrie au dovedit să-şi ofecieze căsătoria 18.000 cupluri gey. Interzicerea prin referendum din noiembrie a provocat acţiuni de protest în rândurile homosexualilor atât din California cât şi din alte state ale Americii. Argumentele care au fost ascultate de judecători din partea reprezentanţilor gey ar fi faptul că această interdicţie, chiar dacă este binevenit şi votat de oameni, încalcă principiul egalităţii în faţa legii întărit de constituţia statului, de aceea este anticonstituţională.
Partea apărătoare a interdicţiei în judecată a accentuat că conform constituţiei statului California , poporul are dreptul de a modifica legea prin acţiune directă, chiar şi referitor la întrebările de limitare în drepturi şi libertate. „ Poporul are putere să impună legi şi poate face chiar şi unele lucruri iraţionale, tangente egalităţii” – a subliniat reprezentantul apărător al interdicţiei. Cu aceeaşi idee s-a exprimat şi unul din judecători (Jovce Kennard) : „Constituţia este întocmită de popor şi noi, judecătorii, suntem foarte limitaţi în drepturi”.
Cum a comunicat Associated Press, ascultarea argumentelor din ambele părţi a durat trei ore. Lângă clădirea judecătoriei din San-Francisco sau adunat mulţi manifestanţi care puteau să urmărească cele întâmplate prin intermediul unui ecran mare TV. Judecata are la dispoziţie 90 de zile ca să ia decizia.

Sursa: Invictory.org

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Politică, Societate | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Sodomia – neospitalitate sau… ?

Scris de Crestini md pe ianuarie 25, 2009

  Am auzit mult vorbindu-se despre sodomie ( păcatul sodomiţilor ), de ce Dumnezeu i-a pedepsit şi de ce S-a mâniat aşa de tare asupra lor. De ce au fost pedepsite atât de grav aceste oraşe ( Sodoma şi Gomora ).  Şi m-a uimit faptul că unii se stăruie să ascundă cauza adevărată a mâniei lui Dumnezeu asupra acelor oameni şi născocesc diferite teorii care duc în confuzie mulţi oameni. Am ales să ating puţin subiectul “Păcatul Sodomiţilor” din punct de vedere a indeii că cauza pentru care a pedepsit Dumnezeu Sodoma şi Gomora a fost “neospitalitatea locuitorilor acestor localităţi”.

  Ideea este că din cauza neospitalităţii sodomiţilor, faţă de îngerii Domnului, care au fost primiţi foarte rău de acei locuitori, Dumnezeu Şi-a arătat mânia pedepsind în întregime acele oraşe. Nu este nimic altceva la mijloc şi nu sunt acuzaţi de alceva acele persoane. Oare cu adevărat Dumnezeu putea să se mânie atât de grav din cauza neospitalităţii? Sau, este o altă neascultare la mijloc? Poate fi un păcat atât de grav ce Îl mânie pe Dumnezeu aşa încât să fie distrus totul ( Ex. Sodomei şi Gomorei ), aşa că nici urmă să nu rămână? S-a mai repetat vreodată o astfel de distrugere totală? De ce? Când? Dacă ne vom pune aceste întrebări, vom încerca să răspundem la ele adecvat şi corect, vom ajunge la cunoaşterea adevăratului înţeles a “sodomiei”.

  1.    Cine ereau sodomiţii? Care era starea lor spirituală.             Genesa 18.32 ne relatează nişte lucruri uimitoare. Dacă citim întreaga conversaţie dintre Avraam şi Dumnezeu, observăm din spusele lor şi apoi din acţiunile lui Dumnezeu, că în Sodoma şi Gomora nu erau nici măcar 10 oameni care să facă binele.
    • Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.“ Şi Domnul a zis: ,,N’o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.“ ( Gen. 18.32 )
    • Şi Domnul a zis: ,,Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s’a mărit, şi păcatul lor într’adevăr este nespus de greu. (Gen.18.20)

    • Deci: Sodomiţii erau aşa zişii locuitori ai Sodomei şi Gomorei. Starea lor spirituală era dezastruoasă, aşa că toţi erau nelegiuţi (cu exceţia lui lor şi familia lui, după cum vom vedea mai departe, care este un străin printre ei). Nici unul din Sodomiţi nu era bun, nu făcea binele. Erau cu toţii nelegiuţi, sticaţi la culme.

      Sodomiţii erau aşa zişii locuitori ai Sodomei şi Gomorei. Starea lor spirituală era dezastruoasă, aşa că toţi erau nelegiuţi (cu exceţia lui lor şi familia lui, după cum vom vedea mai departe, care este un străin printre ei). Nici unul din Sodomiţi nu era bun, nu făcea binele. Erau cu toţii nelegiuţi, sticaţi la culme.

    •  

  2.  Care totuşi este păcatul Sodomei? Gen.19.5, ne relatează iarăşi fapte uimitoare ce ne descriu bine păcatul mare ce îl practicau sodomiţii.

  • Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.“  (Gen. 19.5)

  • şi (Lot) a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!

    Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.“ Ei au strigat: ,,Pleacă!“ Şi au zis: ,, … Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.“ Şi împingînd pe Lot cu sila, s’au apropiat să spargă uşa. ( Gen. 19.7-9)

  • Concluzie: Bărbaţii ( din v. 7 vedem că şi tineri şi bătrâni ) din Sodoma şi Gomora erau obsedaţi de o stricăciune dezastruoasă din perspectiva lui Dumnezeu – Homosexualitatea! Pe ei nu îi interesau femeile, erau homosexuali.

  Din cele ce am observat, vedem foarte clar că sodomiţii erau homosexuali şi păcatul lor a ajuns să fie atât de mare, încât Dumnezeu nu a mai putut privi la stricăciunea lor. Ei au fost pedepsiţi pentru stricăciunea şi păcatul practicat de ei, aşa în cât nu s-a mai ales nimic din ei şi din localitatea în care erau ei. Deci Sodomia ne vorbeşte despre un păcat mârşav – homosexualismul, şi nicidecum de neospitalitate, cum susţin însăşi unii homosexuali. Iată păcatul ce îl mânie pe Dumnezeu într-atât că totul este distrus aşa încât nici urmă nu rămâne.

Publicat în Erezia Homosexualităţii, Învăţături Biblice | Etichetat: , , , | 5 Comentarii »

Greva homosexualilor în SUA

Scris de Crestini md pe decembrie 13, 2008

   Ziua de grevă la nivel naţional,  a homosexualilor americani, a eşuat, transmite Associated  Press.   Organizatorii acestei greve au avut intenţia de a organiza ” O zi fără homosexuali “, adică, a fost stabilită  o  zi   ( miercuri, 10 decembrie 2008 ) cu scop  de a demonstra  societăţii importanţa minorităţilor sexuale în societate.  Deasemenea  organizatorii au avut intenţia de a declara inadmesibilă interdicţia pentru oficierea căsătoriilor  între persoanele de acelaşi sex – a anunţat megaportalul creştin invictory.org cu referire la Lenta.ru.

    Ideea era că în ziua aceasta homosexualii nu se vor prezenta la locul de muncă şi nu vor face cumpărături . În plus , ei solicitau împreună să extragă  de pe conturile lor bancare câte zece dolari USA .  S-a anunţat că mulţi potenţial participanţi  de campanie au aprobat intenţia  organizatorilor, dar au considerat că metoda aceasta este considerată ineficientă sau chiar dăunătoare. Informaţia  cu  privire  la numărul americanilor care au luat parte la acţiune aceasta de protest nu a fost anunţată, dar este vădit faptul că nu le-a reuşit ceea ce au planificat iniţial.

   Scopul lor, de a obţine anularea hotărârii cu privire la interdicţia căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex,  nu le-a  fost nici măcar  luat în seamă normal.  În special în California , Florida şi Arizona astfel de interdicţii  au fost introduse ca şi urmare a rezultatelor din referendumurile lunii noiembrie. Deci protestul homosexualilor ia o direcţie de grevă, demonstraţii şi procese în judecată.

  Posibil homosexualii s-au aşteptat să fie mai mulţi, dar… au rămas un pic autoînşelaţi.

      Iată unde vor duce  toleranţa, indiferenţa şi  conformarea cu scârboşeniile sexuale  în Republica Moldova. Anume aceste lucruri  avem şansa să le vedem la noi în ţară, dacă Legea Nediscriminare va fi aprobată.  Prin această Lege homosexualii vor să introducă  termenul de ” orientare sexuală”   şi să schimbe constituţia ţării noastre care spune clar că familia este compusă din bărbat şi femeie  ( poţi găsi mai  multă informaţie aici : http://www.moldovacrestina.net/politica/legea-nediscriminare/proiectul-legii-nediscriminare/ ).  Ascunzându-se după spatele câtorva grupuri  de minorităţi, cum ar  fi oamenii invalizi, ei vor să introducă acestă Lege ce va aduce dezastru şi în ţara noastră!   Nu fi indiferent, spune nu stricăciunii, spune nu homosexualităţii!

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , , , | 2 Comentarii »

Cine sunt homosexualii ?!

Scris de Crestini md pe decembrie 5, 2008

paradagay-homosexuali-4  Am fost motivat să scriu acest articol în urma unor comentarii al unui homosexual lăsate la articolele mele despre homosexualitate. De ce? Pentru că încă nu este clar cine cu adevărat sunt homosexualii şi cum trebuie să ne comportăm  cu ei !  Mai ales că ei încearcă să ne ” încurce ” minţile cu tot felul de erezii şi minciuni de ale lor precum că este ceva normal şi că cei ce nu îi primesc sunt ” înguşti la minte ! ” .  

   Homosexualii neagă veridicitatea Bibliei !  Biblia declară în mod vădit şi clar ce este homosexualitatea. Această practică scârboasă este condamnată direct de Biblie şi îşi are urmările ei. De aceea, cea mai mare problemă a homosexualilor este simplu rezolvată de ei: ” …eu personal consider ca Biblia nu prezinta cuvantul exact ci este supusa greselii tocmai pentru ca a fost pusa pe hartie de oameni. Cat despre traduceri, pierderi de nuante in urma traducerilor, evangheliile pierdute sau interzise, interpretarile dupa moda, modificarile asupra ei facute de concilii etc. nu mai are rost sa amintesc aici… “ ( comentariu unui homo ). E simplu, nu ? să spui că ceea ce te condamnă este greşit ! Joc copilăresc !

   Homosexualii sunt agresivi !  Vă dau câteva exemple proaspete:

1. Cazul din 9 noiembrie, Lansing, statul Michigan, SUA.  Homosexualii atacă biserica pentru că socot că anume ea le încurcă la atingerea scopurilor lor murdare ! ( mai multă informaţie aici: http://maranatta.wordpress.com/2008/11/17/homosexualii-ataca-biserica/  )

2. Cazul din 14 noiembrie în San Francisco, raionul Castro, SUA – homosexualii atacă o grupă de creştini. Se comportă cu ei ca nişte bandiţi, oameni ieşiţi din comun . ( mai multă informaţie aici : http://maranatta.wordpress.com/2008/11/23/atacul-homosexualilor-continua/  )

3. Ameninţări despre continuarea atacurilor ! Iată ce scrie ca comentariu un homo : “…Cat despre atacuri din astea vor mai fi. Stii bine am mai discutat despre asta noi doi… ” ( discuţia între un homo şi Alexandru Curbet : http://alexcurbet.wordpress.com/ )

Practica homosexualilor este o urâciune !           Chiar din primile cărţi ale Bibliei găsim clar şi concis faptul că Dumnezeu condmnă homosexualitatea, o socoate ca o urâciune.  “Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. “ ( Levitic 18.22)  Această practică era pedepsită cu moartea ! ( Levitic 20.13). Tot aici este clar scris că această practică este  un lucru scârbos !Daca un om se culca cu un om cum se culca cineva cu o femeie, amandoi au facut un lucru scarbos; sa fie pedepsiti cu moartea, sangele lor sa cada asupra lor. “   Desigur că homosexualii nu acceptă aceasta ei spun că ” … Vechiul Testament nu trebuie respectat in intregime de catre crestini… ” ( comentariul unui homo ). Deşi această minciună  a lor este clar distrusă de spusele Domnului Isus care zice : “Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.  (Mat.5:17) “  .   Dar dacă cuiva nu îi este destul afirmaţiile din Vechiul Testament, Noul scrie foarte afirmativ în această privinţă : 

21.   … s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.

22. S-au falit ca sunt intelepti, si au inebunit;

23. si au schimbat slava Dumnezelui nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.

24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;

25. caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.

26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii;

27. tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.

  Deci,          1.  Reeşind din v. 21 este clar că sursa rătăcirii homosexualilor sunt gândurile lor deşarte. Din această pricină mintea ( inima ) lor s-a întunecat . eo se cred înţelepţi  ( v. 22) , dar este clar că înţelepciunea lor nu este mai mult decât o nebunie. 

                      2. Homosexualii spun că Dumnezeu îi primeşte aşa cum sunt ei. că Dumnezeu i-a creat.  V. 24 ne spune clar că ei au fost lăsaţi pradă  necurăţiei !!! să urmeze poftele inimii lor !!! ( deci poftele din inima lor întunecată, nu Dumnezeu i-a creat aşa, ci ei s-au aprins în pofte stricate) . Ei îşi necinstesc trupurile lor !!!  Homosexualitatea este o necinstire a trupului !

                      3. V. 25  ” ei au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu ! “  Am mai spus că ei veridicitatea Bibliei şi strecoară diferite minciuni , le pun în locul adevărului lui Dumnezeu. 

                      4.  V. 27  relaţiile homosexualilor sunt lucruri scârboase în faţa lui Dumnezeu !

  Homosexualii nu vor moşteni Împărăţia Cerurilor ! ” Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii “.  (1 Corinteni 6.9 )- “  În vechime homosexualii erau numiţi Malahi, iar Sodomie este orice releţie sexuală anormală ( pedofilie de exemplu ş.a. )  Puteţi consulta dicţionare pentru a vedea mai bine talmăcirea acestor cuvinte.

   În concluzie putem spune clar : Dumnezeu nu acceptă homosexualitatea ! Da el îl iubeşte pe păcătos, dar ca să fii copilul Lui trebuie să te pocăieşti de practica păcătoasă şi să începi o viaţă , de altfel nu poţi moşteni Împărăţia Cerurilor, nu eşti copilul Lui Dumnezeu  fiind homosexual. Ca să înţelegi mai bine cine sunt copii lui Dumnezeu, citeşte articolul http://maranatta.wordpress.com/2008/09/18/copii-ai-lui-dumnezeu-sau-copii-ai-diavolului/   sau – şi  http://maranatta.wordpress.com/2008/10/22/nascut-din-dumnezeu-nascut-din-dumnezeu/

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , , , | 23 Comentarii »

Homosexualitatea şi pedofilia … unde sunt graniţele ?!

Scris de Crestini md pe noiembrie 28, 2008

     homosexualism-si-pedofilie Inevitabilul s-a produs. De când Asociatia Americană de Psihiatrie (APA) a eliminat homosexualitatea ca boală din Manualul de Diagnostic si Statistici (DSM-III) în 1973, multi s-au întrebat de ce respectiva asociatie continuă să listeze pedofilia, exhibitionismul, sadismul si masochismul, împreună cu alte deviatii sexuale, ca tulburări.
     Premiza de la care s-a plecat când s-a efectuat modificarea din 1973 cu privire la homosexualitate a fost aceea că comportamentul sexual nu are un scop intrinsec sau inerent. Sexul este un impuls ce trebuie satisfăcut, iar obiectul respectivei satisfaceri nu are importantă atât timp cât nu esti afectat grav de impulsurile tale sexuale.
     Acum, APA a modificat semnificativ criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, exact cum au făcut si în cazul homosexualitătii. În versiunea anterioară DSM-III-R, pedofilia era catalogată ca tulburare dacă “persoana a actionat în baza acestor impulsuri sau este vizibil tulburată de ele” (pagina 285, par. B din criteriile de Diagnostic pentru 302.20 Pedofilia). În DSM-IV, paragraful B din aceeasi sectiune (pag. 528) devine: “Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele generează o tulburare semnificativă din punct de vedere clinic sau afectează latura socială, ocupatională sau alte aspecte importante ale vietii.” A actiona pur si simplu în baza acestor impulsuri nu mai constituie un motiv pentru care pedofilia să fie considerată o tulburare/boală. Dacă individul nu este tulburat sau afectat de ceea ce face, atunci, pentru psihiatri, acesta este un comportament sănătos.
     În DSM-IV au fost făcute modificări identice la criteriile pentru diagnosticarea sadismului si masochismului sexual, a travestismului, voyeurismului si exhibitionismului.
Multi activisti homosexuali au văzut în modificarea din 1973 o mare victorie pentru cauza lor – o declaratie oficială că homosexualitatea este “normală”. Astăzi, un argument principal al activistilor homosexuali din România, pentru normalizarea homosexualitătii, este decizia luată de APA în 1973. În acelasi timp, ei declară că sunt deranjati de faptul că cetătenii îi aseamănă cu pedofilii. Totusi, există voci în cadrul “comunitătii” lor care se militează pentru legalizarea/normalizarea pedofiliei prin exact aceeasi pasi parcursi si în cazul homosexualitătii. Prin decizia APA referitoare la pedofilie se poate spune că primul pas s-a realizat deja.
     Multi oameni au căzut în plasă, nefăcând distinctia între “normal” si “moral”. Psihiatrii de astăzi, încercând să joace rolul de judecători ultimi ai comportamentului uman, au uzurpat un rol ce îi revine de fapt Bisericii Crestine. Acum, după ce ei au declarat că nu e nimic rău în sine în cazul pedofiliei, al sadismului sau al exhibitionismului, poate vom recunoaste acum că e timpul să-i dăm jos pe psihiatrii de pe piedestalul pe care i-am asezat.

    Ceva ce dă de gândit. Declarând că pedofilia nu este o aberatie, probabil că realitatea e evident – Asociatia Americană de Psihiatrie este o aberatie.

Sursa: http://www.exodusglobalalliance.org

 

Publicat în Erezia Homosexualităţii | Etichetat: , , , | 14 Comentarii »