Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Vrei să fii milionar?


banii-1     Pe mulţi îi frământă gânul că nu sunt fericiţi pentru că nu au un lucru sau altul, nu au destui bani. Mereu toţi se plâng că nu le ajunge ceva şi de aceea nu sunt fericiţi. De ar fi avut era să fie fericit, dar aşa nu are şi nu este… 

    Banii. Unii îi măsoară în sute, alţii în mii,  cineva în milioane.  Unde nu te întorci, toţi sunt într-o goană considerabilă după bani. Poate nu veţi fi deacord, dar asta e realitatea. Ceea ce îi distinge pe oameni este modul în care folosesc ei banii.   Mulţi oameni experimentează probleme legate de aspecte  financiare, cum ar fi datoriile, un serviciu care le  produce frustrări sau lipsa de economii. Sondajele recente au arătat că peste  jumătate  din toate  divorţurile sunt cauzate de presiunile financiare ale familiei. Materialismul sufocat îi jefuieşte pe oameni  de vitalitatea spirituală.   Cel mai şocant este faptul că oamenii doresc, doresc şi iar doresc mai mulţi bani! De ce? Ca să fie fericiţi!

         Nu sunt fericit pentru că nu am bani !     Oamenii se fac nefericiţi pentru că nu au. Da , anume ei se fac nefericiţi.  Gândul lipsei anumitor lucruri ce şi le doresc îi frământă mai mult şi mai mult, ei îşi pierd pacea lăuntrică şi sunt chinuiţi în goana de a acapara acel lucru, sau acea avere care cred ei că îi va face fericiţi.  Ei aleargă zi şi noapte, se epuizează şi umblă sleiţi de putere. Câştigă bani şi îşi cumpără ce îşi  doresc, dar li se pare puţin,  dorinţa creşte mai mult şi pasinea penru lucrurile materiale îi chinuie şi mai tare.   Ei sunt într-o permamentă goană după fericire, care o vor găsi atunci când vor avea tot ce ei îşi doresc.  Astfel de oameni mereu nu sunt mulţumiţi de ceea ce au.  Ei lucrează din greu până seara târziu, îşi permit multe lucruri materiale, trăiesc viaţa într-o goană din care nu pot să se oprească, pentru că odată ce se opresc, toate cheltuielile ce şi le-au asumat îi înghit în adevăratul sens al cuvântului.  Ei îşi trăiesc viaţa fără să se bucure de ceea ce este în jurul lor, bucuria pentru ei este lumea materială şi când se opresc un pic şi se uită în urmă, viaţa a trecut  –  şi ei tot nu sunt fericiţi, ci mai degrabă chinuiţi.

         Nu sunt fericit pentru că am bani !  Am observat şi o altă categorie de oameni. Şi anume: cei ce au bani muţi, îşi permit totul şi tot nu sunt fericiţi !  Cunosc oameni milionari care îşi permit totul. Au limuzine şi multe maşini de care şi-au dorit ei. Au  mereu masa plină şi posibilitatea să îşi cumpere orice îşi doresc ei din lucrurile materiale. Dar  spre marea lor  nenorocire, ei nu îşi pot cumpăra  fericirea!  Ei duc un mod de viaţă deseori imoral. Nu au un partener de căsătorie stabil.   Unul din ei a mărturisit : ” Din cauza banilor toate rudele mele sunt la casa de nebuni… ”  . El acum îşi construieşte o cetate în care a investit deja peste 100 milioane de dolari, doar cu scopul să nu îşi iasă din minţi.  Oare ce îi lipseşte ?! Parcă are de toate şi totuşi este mai nenorocit decât cei ce nu au. Şi mulţi îşi doresc să fie în locul lor, dar defapt nu ştiu ce îşi doresc… 

         Banii nu aduc fericirea, dar lipsa lor aduce probleme !  Cu toţii cunoaştem proverbul plin de adevăr care spune ferm : ”  Banii nu aduc fericirea .”  Şi totuşi adevărul e că lipsa banilor aduce probleme… Atunci unde e mijlocul ? Care e soluţia?  Cum poate un om fi fericit?  Unii nu sunt feiciţi pentru că nu au, alţii sunt nenorociţi pentru că au… la care categorie să mă alătur eu?  

         Sursa tuturor relelor.   „Caci iubirea de bani este rădacina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. (Sfânta Scriptură epistola lui Pavel către Timotei  capitolul 6 cu versetul 10) .    Iată și răspunsul. Nu e rău să ai bani, e rău să iubești banii.  Această iubire de bogăție este sursa tuturor relelor.  Și într-adevăr, cei ce umblă după această iubire de bani rătăcesc de la credință și sunt chinuiți. Urmăriți viața celor ce au și celor ce nu au bani și nu sunt fericiți. De ce? Ambele categorii iubesc banii !!! Diferența este doar că unii nu îi au iar alții îi au  și oricum sunt cuprinși în chinuri atât unii cât și alții .   Fii mulțumitor de ceea ce ai. Câștigă ceea ce poți câștiga și permite-ți cee de ce ai nevoie. Bucură-te  și folosește lucrurile materiale, nu lăsa ca ele să se folosească de tine.  Poți avea bani și poate chiar mulți, dar  ferește-te de iubirea de bani.  Folosește banii pentru a-ți acoperi nevoile, pentru a ajuta pe alții, pentru a-ți face prienteni.  Nu trăi pentru bani. Folosește banii.

     Sunt fericit când am bani şi când nu am bani.   Oare e posibil aşa ceva? Sigur !  Doar trebuie să înţelegi care e scopul banilor pe această lume. Trebuie să lucrăm cu toţii şi să ne hrănim familia, să avem grijă de cei apropiaţi şi să fim plini de milă pentru cei din jur. Să ne facem prieteni şi să fim la dispoziţia lor când putem să îi ajutăm. Să fim gata să cerem ajutor când avem nevoie de el şi să nu fim mândri refuzând acest ajutor din partea cuiva.   Deci, poţi fi fericit având bani, trebuie să ştii pentru ce îi ai şi ce trebuie să faci cu ei, iar când eşti fără bani, nu uita că fericirea nu este adusă de prezenţa bogăţiei. Poţi fi sărac, dar bogat .  Fii fericit  cu sau fără bogăţie!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: