Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Ce este Biblia?


biblia Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n’ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul. Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. (Eclesiastul 12.12-13)

În lume sunt multe cărţi. Bibliotecile sunt pline de rafturi de cărţi diferite şi variate după gen, volum, sau limbă. Omul are nevoie de cărţi. Din ele învăţăm la şcoală, din ele găsim sfaturi folositoare pentru viaţă, datorită lor cunoaştem mai bine lumea înconjurătoare. Totuşi nu toate cărţile pot fi numite folositoare şi nici un om nu ar putea citi toate cărţile de pe lumea aceasta. Sunt multe opere care ca veninul  otrăvesc inima omului, îi stârnesc poftere rele, îl învaţă să facă rău, îl îndepărtează de Dumnezeu. Iată de ce trebuie să citim numai cărţi folositoare şi să ne ferim de cele ce aduc daună sufletului. În lume este o unică carte, cea mai importantă, cea mai preţioasă şi cea mai necesară, fără de care nu poţi trăi corect. Biblia. În ce constă superioritatea acestei cărţi minunate?

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu!

Căci nici o proorocie n’a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt. (2 Petru 1.21)

În lumea întreagă nu există nici o carte asemănătoare Bibliei, fiindcă autorul ei nu este un om, ci însuşi Dumnezeu. Pe paginile ei găsim scris tot ce El a dorit să spună lumii. Dumnezeu nu a scris Biblia cu mâna Sa. Pe pământ erau cei ce-L iubeau, oameni credincioş şi evlavioşi, iar Dumnezeu i-a folosit ca scriitori; El îi înspira, le dădea înţelepciune cum să scrie, ce să scrie. Astfel de oameni au fost vreo 40. Printre ei erau oameni simpli ţi învăţaţi, împăraţi şi păstori, pescari şi un medic grec, câţiva cărturari şi secretari de stat, preoţi. Primele cărţi au fost scrise cu aproape 3500  ani în urmă, iar noul Testament cu 2000 ani în urmă. Ea este de nepreţuit pentru toţi oamenii şi pentru toate vremurile, fiindcă ce este scris în ea vine de la Dumnezeu Însuşi!

Biblia este adevărul desăvârşit!

Cuvântul Tău este adevărul. (Evanghelia după Ioan 17.17)

Din copilărie cunoaştem că adevărul este bun, iar neadevărul – rău. Adevărul trebuie crezut, iar neadevărul nu, ci respins. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul desăvârşit  care ne descoperă tot realul despre păcat în om, Dumnezeu şi veşnicie, despre salvare şi Salvator. Citeşte Biblia şi crezând ceea ce este scris în ea vei înţelege că ea este adevărul desăvârşit. Biblia vorbeşte despre viitorul nostru şi cuvintele ei sunt total adevărate. Nu contează crezi tu sau nu în ceea ce scrie în ea. Cuvântul lui Dumnezeu se va împlini neapărat. Dumnezeu nu poate să mintă.

Biblia este cartea capabilă să transfome viaţa!

Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişur: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii. (Epistola către Evrei 4.12)

Sub influenţa Cuvântului lui Dumnezeu păcătoşii se căiesc de faptele lor şi devin sfinţi prin pocăinţă. Ucigaşii se transformă în oameni buni  şi iubitori, mincinoşii şi hoţii încetează să mintă şi să fure. Cuvântul lui Dumnezeu transformă vieţi.  Nu poţi înţelege singur adevărul acestei cărţi, ai nevoie de Duhul Sfânt să îţi lămurească sensul ei. Trebuie să citeşti această carte şi înainte de a citi trebuie să rogi pe Dumnezeu să te ajute să înţelegi cele scrise. Prin Biblie vorbeşte însuşi Dumnezeu.  Cel ce citeşte Biblia ştie cum trebuie să trăiască ca să nu piară. Un aşa om are viitor şi nădejde.

Deci, ce este Biblia pentru tine? Doar o carte istorică pe care nici n-ai citit-o? Sau ai citito fără să te rogi ca Dumnezeu să îţi descopere ca să înţelegi ce scrie acolo? Eşti conştient de aceea că crezi sau nu, ceea ce scrie în Biblie se va împlini?

Anunțuri

Single Post Navigation

8 thoughts on “Ce este Biblia?

  1. Da Biblia e, într-adevăr, o Carte Mare. De fapt, Ea a fost scrisă de oameni care au trăit în epoci diferite şi care au avut caractere diferite. Valoarea Bibliei vine din credinţa oamenilor că inspiraţia Aceastei Cărţi are origine Divină.
    Priveam recent o emisiune la canalul ştiinţific „National Geographic” în care se vorbea despre descoperirea „Evangheliei după Iuda”. Aceasta prezintă o altă versiune, diferită de Evangheliile canonice, asupra vieţii Lui Iisus. Dacă ar fi aşa, atunci ce să credem? Există dezbinare şi aici, printre Literele Divine???!!!…

  2. Adrian & Violeta Blajinschi on said:

    Mersi pentru întrebare Xpress „Ion”. Poate că voi scri un nou articol pe această temă. Îţi răspund până atunci pe scurt. Chiar Biblia ne avertizează de apariţia altor evanghelii:
    Mă mir că trece i aşa de repede dela Cel ce v'a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v'am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care a i primit-o, să fie anatema!" (Biblia, Galateni 1.6-9)
    Cred că nu mai am ce adăuga. Asta e cu altă evanghelie, cel ce o aduce, să fie anatema.

  3. Interesant. Cred că aici, stiamţi Violeta & Adrian, s-ar putea discuta la nesfîrşit (ţinînd seama de faptul că înseşi marile religii nu au putut face lumină clară în această problemă). Pînă la urmă credinţa adevărată contează. Dar care este EA?

  4. Adrian & Violeta Blajinschi on said:

    Credinţa adevărata, corect. Faptul că eşti Catolic, Ortodox, sau Protestant, nu te va salva de la iad, ci credinţa! Deci dacă stau un an în garaj, nu devin maşină. Aşa e şi cu credinţa, dacă zic că sunt creştin şi stau într-o biserică doar, fără credinţă, nu sunt creştin. Creştin este cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu. Biblia spune:
    „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;” (Evanghelia după Ioan 1.12)
    Tu, dragă Ion, ai credinţă că vei fi salvat de iad? Al cui fiu eşti tu? ( să-ţi fie mai clar poţi accesa Copii ai lui Dumnezeu sau copii ai diavolului)

  5. Sînt oştean în armata Lui Dumnezeu, numai că…
    Aici o dezbatere nu poate fi nicidecum exhaustivă. Logica unei religii ar fi cam asta: „Vrei crezi, vrei nu crezi”. Nu toţi oamenii sînt capabili să aibă aceleaşi viziuni. De aceea, religiile lumii arată astăzi precum cioburile unei oglinzi sparte. Credinţa oamenilor este variată. Toţi pretind că ei ar fi ADEVĂRAŢII ALEŞI. Dacă eu mă năşteam musulman, de exemplu, m-aş fi gîndit oare la o eventuală „auto-exportare” în creştinism? Greu de ghicit. Probabil că aş fi rămas credincios confesiunii mele natale, pentru că asta au făcut şi părinţii mei etc. etc.
    Multe sînt de spus aici. De ne-ar ajunge o viaţă de om!

  6. cât despre o evanghelia a lui Iuda , vă propun o părere
    http://alexcurbet.wordpress.com/2008/02/04/de-ce-nu-putea-sa-fie-o-evanghelie-a-lui-iuda/

    Biblia spune că Dumnezeu ne-a ales de la început , asta cel puţin este o alinare pentru mine.

  7. Adrian & Violeta Blajinschi on said:

    Desigur dragă Ion, sunt multe de spus. Dar să nu ne abatem de la tema care am început: Ce este Biblia? Referitor la ce ai spus tu: Pe Isus mulţi nu L-au primit şi L-au respins. Pe cei ce Îl urmează la fel, muţi îi resping ca şi pe El. Mulţi sunt care merg spre pierzare şi puţini aleg calea adevărului. Iar ca să ne întoarcem la tema noastră, anume Biblia ne arată care e adevărata credinţă şi cum să nu ajungem în iad. Sunt multe cărţi care pretind să fie ca Biblia, dar ele sunt doar nişte abrevieri. Biblia este însuşi Cuvântul lui Dumnezeu: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea în elepciune în neprihănire…” (2 Timotei 3.16)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: