Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Răspunsul candidatului PPCD Ghenadie Vaculovschi despre integrarea Moldovei în UE


Portalul Moldova Creştină a pus l adispoziţia cititorilor următorul răspuns al candidatului PPCD Ghenadie Vaculovschi. 

Aspectul european al realităţilor politice din Republica Moldova este edificator. Astăzi întreaga clasă politică, excepţie făcând grupusculele marginale care servesc interese străine, vorbeşte despre integrarea europeană a ţării. Este foarte important să reţinem că datorită celor 10 puncte, adică celor 10 condiţii pentru care Voronin a fost susţinut de PPCD, am reuşit ca stat să facem o serie de reforme. Implementarea acestor reforme a determinat factorii de decizie europeni să invite ţara noastră la negocierea unui acord special de cooperare, bazat pe criteriile de aderare la UE. Acesta este în mare parte succesul PPCD. Deci, strategia noastră este aceeaşi, numai tactica s-a schimbat. Acum este foarte important ca PPCD să aibă o influenţă determinantă asupra modului de negociere a acestui acord de cooperare. Spun aceasta pentru că în faza negocierii celor 33 de capitole, unii demnitari europeni liberali sau social democraţi vor încerca să facă presiuni asupra liberalilor sau social-democraţilor din Republica Moldova, pentru a ne impune acceptarea unor facilităţi nejustificate pentru cei care vor să-şi etaleze homosexualitatea, precum şi alte lucruri periculoase şi amorale. Iată de ce PPCD trebuie să aibă în viitorul parlament o mare influenţă, inclusiv asupra viitoarei guvernări. Eu nu am încredere în celelalte partide. Mă tem că ceilalţi lideri politici vor ceda presiunilor sau seducţiilor din partea unor occidentali şi vor accepta compromisuri periculoase pentru etica socială.

Sursa: Moldova Creştină 

Single Post Navigation

One thought on “Răspunsul candidatului PPCD Ghenadie Vaculovschi despre integrarea Moldovei în UE

  1. Vom adera la UE doar atunci cand Mosvova ne va da voie acest lucru.
    Sunt foarte naivi acei oameni care cred ca e destul sa indeplinim niste cerinte, ca sa aderam. Tre de luat in calcul politica externa, de ex. obiectivele Rusiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: