Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Protestul în PMAN – primele victime din 7 aprilie


188384
Cel puţin 20 de persoane cu plăgi şi traumatisme au fost internate la Spitalul de Urgenţă, iar alte câteva zeci au necesitat ajutorul medicilor în urma protestelor din centrul capitalei. Medicii activează în regim de alertă. Majoritatea tinerilor au primit ajutorul medicilor necesar, unul dintre ei a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală. În spital este declarată stare de urgenţă.
Protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) incendiază piesele de mobilier pe care le scot din incinta clădirii Parlamentului.Aceştia au spart geamurile şi au pătruns în incinta clădirii, vandalizând etajul I. În acest moment, un birou din incinta Parlamentului este incendiat.

La preşedenţie, poliţia intervine în forţă. Poliţia a început să reţină unii protestatari. Sute de poliţişti dotaţi cu echipament special au intervenit în forţă la intrarea în sediul Preşedinţiei. Forţele de ordine fac faţă cu greu situaţiei 

Conform ultimilor noutăţi, MAE nu recunoaşte rezultatul alegerilor şi cere un scrutin repetat.

 

Single Post Navigation

One thought on “Protestul în PMAN – primele victime din 7 aprilie

  1. Daca nu ocupa televiziunea si radioul …. agitatia asta nu foloseste la nimic.
    Pot moldovenii sa darame toate cladirile din Chisinau …. si nu vor reusi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: