Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Definiţia credinţei


Credinţa vie e doar una
(Credinţe moarte-s câte vrei).
 În ea stă crucea şi cununa,
Pentru acum şi-ntotdeauna
A Mielului urmat de miei.

Doar una e credinţa vie
Şi a fost dată celor sfinţi,
Ca sfânt  izvor de bucurie,
Ca legământ şi mărturie,
Prin încercări şi suferinţi.

Credinţa-nseamnă-ncredinţare
Şi nu să fii religios.
Să crezi în Dumnezeul care
L-a dat ca jertfă spre iertare
Pe Fiul Său, Isus Hristos.

Credinţa vie-i legătura
Cu Dumnezeul nevăzut.
Să porţi în tine-a Lui natură,
Şi-apoi, prin fapte şi prin gură,
Să-L faci la alţii cunoscut.

Credinţa-n Logosul cel veşnic
Se curăţeşte  în cuptor.
Şi viaţa ta va fi un sfeşnic,
Să lumineze-acum şi veşnic,
Iar tu să fii moştenitor.

Credinţa fără fapte-i moartă,
E haina ce-o îmbracă mulţi.
Ea e la modă şi se poartă,
Dar nu-ţi deschide-a vieţii poartă
Când de-aici ai să te muţi.

Credinţa este o minune,
Producătoare de minuni.
Când  o transformi în rugăciune,
Nu-i forţă mai presus în lume,
E curcubeul peste genuni.

                                                                                 De Petru Dugulescu

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: