Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Unde ajunge omul după moarte?


Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa, Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-l asteapta.
(Biblia, Epistola către Evrei cap. 9.27-28)

Există în lume multe teorii despre viaţa după moarte.  Mă miră foarte mult faptul că pe mulţi , aşa numiţi creştini îi întrebi despre acest subiect şi mulţi răspund: “Cine ştie ce va fi după moarte… “. Mulţi zic că totul se opreşte la groapa mormântului, alţii zic că vor deveni poate un copac, sau un câine… nu prea fermecător. Oamenii într-atât s-au rătăcit în adevărul despre viaţa după moarte, că atunci când moare cineva, cumpără de la biserică “paşaportul în rai” (ceea ce se pune pe fruntea mortului  şi în mâna lui, la biserica ortodoxă), şi se mângâie cu gândul că “dacă există rai, cu acest paşaport va ajunge şi el acolo…”
Totuşi creştinii au uitat lucrurile ce ne le-au transmis apostolii, ucenicii lui Isus Hristos, sau chiar Însuşi Dumnezeu, prin scrierile acestor oameni dedicaţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Şi anume:

  1. Omul are o singură moarte  –   nu există nici o reîncarnare. Nu îţi va fi dată o altă şansă. Ai doar o viaţă pe acest pământ în care ai de ales să fii cu Dumnezeu sau cu cel rău!
  2. După moarte vine judecata – toţi ne vom înfăţişa în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Numai că este o mică diferenţă. Cei ce cred în Dumnezeu se vor înfăţişa pentru răsplată, după faptele care le-au făcut pe când erau în trup, cei ce nu au crezut în Dumnezeu se vor înfăţişa pentru judecată, pentru faptele care le-au făcut pe când erau încă în trup.
  3. Doar prin Hristos poţi ajunge în rai – Hristos a murit pentru păcatele tale, şi nici un paşaport în rai nu îţi poate da ceea ce ţi-a dat Însuşi Dumnezeu
  4. Hristo vine a doua oară! – ca să salveze pe cei ce îl aşteaptă. Cei ce nu cred în Dumnezeu vor fi osândiţi pentru necredinţa lor.

Dacă zici că eşti creştin, unde crezi că vei ajunge după moarte? Cei ce cred în Dumnezeu vor ajunge în rai. A crede în Dumnezeu implică o credinţă care are ca urmare o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu, o viaţă plină de fapte ale credinţei.

Anunțuri

Single Post Navigation

13 thoughts on “Unde ajunge omul după moarte?

  1. dak vrei raspunde mi la niste intrebari referitoare la lumea de dincolo.
    1.Cu ce e vinovat un om daca s-a nascut intr-o familie in care nu se vorbeste de Dumnezeu sau nu se pune accent pe credinta, cum va fi tras la raspundere???
    2. Daca este o fericire vesnica, cum se va bucura o mama in cer stiind ca baiatul ei sufera in iad din cauza ca nu a ascultat de ea sa se intoarca pe drumul cel bun???
    3. Pentru cine s-a rastignit Isus pentru pacatosi sau pentru cei drepti???

    Nu spun ca nu cred in Dumnezeu CRED dar cred ca in zilele noastre se pune un accent gresit cum putem sa credem ca Dio ne dispretuieste???
    un mister……

  2. Draga, madadomy,

    1. Fiecare om , nu e vinovat ca s-a nascut intr-o familie in care nu se vorbeste de Dumnezeu, ci ca pacatuieste impotriva lui Dumnezeu. Biblia spune ca „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu…” (Biblia, Romani 3.23). Iată care este problema. Iata de ce va fi tras la răspundere. Fiecare va plati pentru pacatele sale, si nu pentru pacatele parinţilor săi… „Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.” (Biblia, Romani 6.23). Deci, fiecare om are de ales in dreptul său, să creadă în Hristos primind darul fără plată, adică viaţa veşnică în rai, sau să nu creadă, având ca rezultat moartea meşnică, adică despărţirea de Dumnezeu în focul veşnic…
    2. Fericirea veşnică există, cât şi chinul veşnic. Totuşi fiecare răspunde pentru alegerea sa… Cu aprox. 2000 ani in urmă, cineva l-a întrebat despre înviere pe Isus, şi Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Caci la inviere, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer. ” (Biblia, Evanghelia după Matei, cap 22.29-30). Oamenii se rătăcesc în privinţa concepţiilor vieţii după moarte, din cauză că nu cunosc ce spune Biblia…
    3. Isus a fost răstignit pentru întreaga lume. Pentru mine şi pentru tine. Pentru fiecare. În lume nu există oameni decât în două categorii: Păcătoşi iertaţi, (cei ce au crezut în Hristos) şi Păcătoşi neiertaţi (cei ce nu au crezut în Hristos).
    „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Biblia, Evanghelia după Ioan cap.3.16).

    Deci, Dumnezeu iubeşte oamenii şi a făcut totul ca ei să nu moară (să nu ajungă în focul veşnic), ci să aibă viaţă veşnică. Restul depinde de noi: Să acceptăm ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi sau să nu acceptăm…

  3. 1. ok dak un om se naste intro familie in care pacatul pentru parinti nu este nimic iesit din comun ci ceva normal, cum priveste el pacatul???
    2. omul intelege total diferit ceea ce Dumnezeu ii transmite prin revelatie, Nu Dumnezeu a scris Biblia ci a inspirat
    3.Nu cred ca va fi cnv dincolo sa nu accepte fericirea vesnica..

    apropo cum iti imaginezi cerul???
    o fericire vesnica care ulterior se va transforma in monotonie???

  4. Draga madadomy,

    Iata ce spune Dumnezeu unor oameni ce L-au întrebat, de ce copii suferă în urma alegerii părinţilor:
    „Pentru ce spuneti voi zicatoarea aceasta in tara lui Israel: „Parintii au mancat agurida, si copiilor li s-au sterpezit dintii?“
    „Iata ca toate sufletele sunt ale Mele. Dupa cum sufletul fiului este al Meu, tot asa si sufletul tatalui este al Meu. Sufletul care pacatuieste, acela va muri.” (Biblia, cartea Proorocului Ezechiel, cap 18.2,4)

    Nu devii creştin prin credinţa sau necredinţa părinţilor, ci prin credinţa ta.

    Fericirea veşnică nu va putea fi acceptată acolo… alegerea trebuie făcută aici, pe pământ. „După moarte, pocăinţă nu-i…”

    Referitor la cer: Nu imi pot inchipui deplin cerul… Dar cred şi ştiu că va fi atât bine acolo, aşa cum spune apostolul Pavel: „Cunosc un om in Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost rapit pana in al treilea cer (daca a fost in trup nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie). Si stiu ca omul acesta (daca a fost in trup sau fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie), a fost rapit in rai, si a auzit cuvinte, care nu se pot spune, si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca. (Biblia, Epistola a II a lui Pavel către Corinteni, cap. 12.2-4)

    Tu eşti sigur că vei avea parte de fericirea veşnică?

  5. apropo tu crezi in Dumnezeu???
    Nu exista Dumnezeu (ps 13)

  6. Nu oricine imi spune Doamne Doamne va intra in imparatia lui Dumnezeu
    cred k pui prea mult accent pe Biblie..
    nu o subestimez dar conteaza si faptele noastre

  7. Foarte straniu… ai citat un psalm care spune: „Nebunul zice in inima lui: „Nu este Dumnezeu!” Ce ai vrut sa spui cu aceasta? Ca Dumnezeu exista, sau ca nu exista?

  8. Ai dreptate referitor la fapte, dar nu poti pune accent prea mult pe Biblie… Biblia este Cuvantul Lui Dumnezu. Tu vorbesti lui Dumnezeu prin Rugaciune, El iti vorbest prin Cuvantul Lui. Despre Dumnezeu mai poti afla si din tot ce te inconjoara: „Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vecinica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, dela facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot desvinovati;” (Biblia, Epistola apostolului Pavel catre Romani 1.19-20)

    Da, faptele conteaza…. „Dupa cum trupul fara duh este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta.” (Biblia, epistola lui Iacov, cap. 2.26). Deci nu poti spune ca esti crestin si sa traiesti in pacat. Pe crestini ii vezi dupa faptele lor. Faptele sunt un indicator al credintei….

    Tu, esti crestin? Daca da, ce te face crestin?

  9. cum adica tu ii vb lui Dumnezeu prin rugaciune el prin Cuvant
    cum iti vb Dumnezeu prin Cuvant in ziua de azi??? Frate Biblia nu se mai scrie azi, revelatia sa incheiat o data cu moartea ultimului apostol (dak stii ce inseamna revelatie)
    Da sunt crestin ceea ce ma face sa fiu nu se poate explica in totalitate nu pot sa fiu fericit din moment ce nu fac ceea ce nu ma face sa ma simt bine,
    sunt o gramada de lucruri pe care nu le intelegem sunt mistere

  10. Draga madadony,

    Aşa, Dumnezeu ne vorbeşte prin Cuvânt. Studiin Biblia vei îţelege voia lui Dumnezeu în viaţa ta. Da ultimul apostol a murit, dar Cel ce îţi vorbeşte prin scrierile lor, este însuşi Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

    Creştin devii primindu-L pe Dumnezeu în inimă. Primii creştini au fost numiţi creştini pentru că Îl urmau pe Cristos. De aici şi numele de creştini. Deci, ceea ce ne face creştini, este faptul că Îl urmăm pe Hristos, credem în El şi urmăm învăţăturile Lui. Iar învăţăturile lui sunt în Biblie. Iată de ce nu poţi despărţi nicidecum Biblia de Creştinism.

    Acum înţelegi de ce mă refer atât de des la BIlblie? Biblia este dreptarul credinţei.

  11. da
    Crestin devii primindu-l pe Cristos in inima???
    nu cred
    primi crestini au fost numiti cristianus de romani nu pt ca il urmau pe Isus, El era mort cand au fost numiti astfel crestinii dak vrei sa stii,,,,,,,,,
    NU am zis sa despartim biblia de crestinism in niciun caz numai ca tu pui prea mult accent pe biblie asta am spus

  12. Corect, au fost numiti crestini pentru ca il urmau pe Hristos… nu vad diferenta in raspunsul tau. Asta e sensul crestinului – calca pe urmele lui Hristos, ii asculta instructiunile, aplică în viaţă ceea ce învaţă Isus. Iar ceea ce învaţă El , poţi găsi doar în Biblie.

    Deci daca nu poti desparti Biblia de crestinism, cum poate fi sa pui prea mare accent pe Bilblie? Nicidecum! Caci ” Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si este în stare să înveţe, să mustre, să îndrepte şi să dea înţelepciune în neprihănire” (Biblia, 2 Timotei 3.16)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: