Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Cele 21 legi ale liderului: Legea a 10-a – Legea conectării


Legea 10: Liderii ating inima înainte de a întinde mâna!

Liderii eficienţi ştiu că mai întâi trebuie să atingi inima oamenilor înainte de a le cere o mână de ajutor. Aceasta este  Legea Conectării. Toţi marii oratori cunosc acest adevăr şi acţionează  instinctiv în acest sens. Nu-i poţi determina pe oameni să acţioneze, înainte de a-i emoţiona. Inima vine înaintea mâinii.
Cu cât legătura dintre oameni este mai puternică şi relaţia este mai strânsă, cu atât liderul poate fi mai sigur că oamenii vor dori să-l ajute.
Pentru a ajunge la inima oamenilor care alcătuiesc un grup, trebuie să-i  luaţi în consideraţie p fiecare în parte.  Unii au probleme cu această lege, pentru că au senzaţia  că această stabilire a unei legăruri este treaba celor care îl urmează. Mai ales în cazul liderilor poziţionali. Ei gândesc în mod obişnuit. Eu sunt şeful. Eu deţin funcţia .Ei sunt angajaţii mei. Ei trebuie să vină la mine.  Dar liderii de succes  care respectă  Legea Conectării sunt întotdeauna iniţiatori.  E treaba liderului să iniţieze contactul cu oamenii. Nu subestimaţi niciodată puterea de a stabili relaţii cu oamenii înainte de a-i ruga să vă urmeze.

Poate vi se pare aiurea, dar este adevărat: pe oameni nu îi interesează cât de mult ştiţi, ci cât de mult vă pasă!
Nu subestimaţi niciodată importanţa construirii relaţiilor cu oamenii e care îi conduceţi. Întotdeauna cuceriţi inima cuiva înainte de a-i cere o mână de ajutor. 
Pentru a vă conduce pe dvs. folosiţi-vă capul. Pentru a-i conduce pe alţii, folosiţi-vă inima!

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: