Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Un cuplu din Suedia a decis să crească copilul fără ai “specifica genul”


Un cuplu din Suedia a anunţat decizia de a nu numi genul copilului său în vârstă de doi ani pe nume “Pop”. După spusele cuplului, decizia a fost luată în timpul naşterii copilului şi se bazează pe teoria feministă, în conformitate  cu care sexul unei persoane este “o invenţie socială crudă”, care obligă copiii să trăiască în conformitate cu rolurile artificiale – declară Christian Telegraf, referindu-se la LifeSiteNews.com.

”Ne dorim ca copii noştri  să aibă mai multă libertate, ca nimeni să nu-i insinueze nici un anumit sex, – afirmă mama lui Pop. – Este foarte crud – să naşti copilul cu un stigmat roz sau albastru pe frunte”. Părinţii de asemenea, au anunţat că nu folosesc nici un pronume personal. “Eu cred că  auto-afirmarea şi identitatea lui Pop se vor forma pe parcursul vieţii”, – a anunţat mama lui Pop.

În anul 2004 David Raymer, un om al căror părinţi l-au educat ca pe o fată, s-a sinucis la vârsta de 38 de ani. Pentru a preveni astfel de experimente în viitor, Reiner a debutat în şoul “Opry Uinfri”. Raymer este renumit şi prin publicarea cărţii despre viaţa sa “ Cum natura l-a creat: Băiatul care a fost educat ca o fată.”

Printre criticii acestei teorii de sexuri, este şi Papa Benedict XVI. În decembrie 2008, papa a avertizat că teoria feministă  este o formă de lipsă de respect faţă de Dumnezeu, şi această teorie “ va duce omenirea la autodistrugere.”

Până în prezent, unii psihologi au anunţat existenţa a “unsprezece aşa numite, sexuri”. Avocaţii ce apărau interesele creştine, au denumit aceste “definiţii” cele mai periculoase erezii pentru existenţa familiei tradiţionale şi a protecţiei ei juridice, în special în Europa, unde această teorie a câştigat popularitate enormă.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: