Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Blidul de lemn


(împartasita de Jan Ross, dupa o povestire de Tolstoi)

Un batrânel împovarat de ani s-a dus sa locuiasca împreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mâinile batrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau încetosati, iar pasii împleticiti.

Întreaga familie mânca împreuna la masa, însa mâinile nesigure ale batrânului si vederea lui tot mai slabita îl puneau mereu în încurcatura – boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, când întindea mâna dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pâna-ntr-o zi când…

„Trebuie sa facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie în farfurie!” Asa ca sotul si sotia au pus o masuta în coltul camerei, dupa usa. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Si pentru ca bunicu’ reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera în ochii lui slabiti si tristi – singur, dupa usa, bunicu’ îsi mânca bucatica de pâine muiata în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cadea furculita pe covor sau când se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita când la bunicu’, când la mamica si la taticu’ lui, fara sa spuna un singur cuvânt…

Apoi, într-o seara, chiar înainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca încearca sa ciopleasca o bucata de lemn. „Ce faci tu acolo”, l-a întrebat tatal duios.

Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios: „O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa manânci tu si mami când cresc eu mare…” A zâmbit si s-a întors la „treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul parintilor sa ramâna fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut în camera. Si lacrimi mari si curate au început sa le tremure în ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea sângelui varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplina tacere, dar amândoi stiau prea bine ce au de facut.

În seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mâna si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma sa manânce la masa împreuna cu întreaga familie – în seara aceea si în fiecare seara de-atunci înainte, pâna la sfârsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea câte-o furculita pe covor.

Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.

TU ce mesaje le-ai transmis astazi copiilor tai?

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: