Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Pericolul Tradiţiei Creştine


Impactul tradiţiei asupra credinţei aduce consecinţe distrugătoare. Încă cu 2000 de ani în urmă Isus condamna datinile şi tradiţiile omeneşti şi îi făcea făţarnici pe cei ce ţineau aceste datini. Care este pericolul tradiţiei şi ce efecte distrugătoare aduc aceste datini stramoşeşti?  Să privim la însăşi învăţătura lui Isus pentru a înţelege aceasta, să nu ne limităm la păreri omeneşti.

Fariseii si cativa carturari, veniti din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au vazut pe unii din ucenicii Lui pranzind cu mainile necurate, adica nespalate. – Fariseii, insa, si toti Iudeii nu mananca fara sa-si spele cu mare bagare de seama mainile, dupa datina batranilor.  Si cand se intorc din piata, nu mananca decat dupa ce s-au scaldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei sa le tina, precum: spalarea paharelor, a ulcioarelor, a caldarilor si a paturilor. –  Si Fariseii si carturarii L-au intrebat: „Pentru ce nu se tin ucenicii Tai de datina batranilor, ci pranzesc cu mainile nespalate?“ Isus le-a raspuns: „Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: „Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.  Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.“ Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spalarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea.“ El le-a mai zis: „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra.
(Biblia, Evanghelia după Marcu 7.1-9)

Cine sunt Fariseii? Ca să înţelegem mai bine acest text, trebuie să înţelegem cine erau fariseii.  Fariseii erau, conform Bibliei, o grupare de oameni care se socoteau religioşi, înălţau rugăciuni lui Dumnezeu, posteau şi învăţau norodul Legea lui Dumnezeu. Ei credeau în duhuri şi în înviere (în contrast cu ei erau Saducheii care nu credeau în duhuri şi în înviere). S-ar părea că sunt nişte exemple de urmat. Ei făceau ucenici şi căutau neprihănirea. Totuşi, a apărut o problemă printre ei care o condamna Isus.

Problema Fariseilor. Din Textul Biblic, citat mai sus, observăm o gravă problemă a Fariseilor. Şi anume, datina bătrânilor.  Ei aveau, pe lângă Legea lui Dumnezeu, tot felul de tradiţii şi datini, “precum: spalarea paharelor, a ulcioarelor, a caldarilor si a paturilor. “ (Le menţionăm doar pe cele din textul citat, deşi în Biblie sunt menţionate o mulţime de obiceiuri şi datini care le ţineau ei).  Anume pentru aceste datini şi obiceiuri au fost mustraţi ei chiar de însuşi Fiul lui Dumnezeu

Problema Tradiţiei (obiceiurilor şi datinilor). De ce tradiţiile erau o problemă a fariseilor? Să privim în text, ce spune Isus despre tradiţie şi datini:

  1. Tradiţia  te face făţarnic (aşa i-a acuzat pe farisei Isus). Tradiţiile îţi dau o formă a religiozităţii, şi nu te fac creştin. “Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” Tradiţiile te îndepărtează cu inima de la Dumnezeu. Nu e suficient să ai un set de reguli şi obiceiuri, nu aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi. El aşteaptă să îl cinstim nu cu buzele, ci să fim aproape de El cu inima.
  2. Tradiţia sunt nişte învăţături omeneşti. Sursa tradiţiei sunt părerile oamenilor şi gândurile lor. Oamenii au întocmit tot felul de obiceiuri şi tradiţii, care sunt doar nişte învăţături omeneşti. “Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.”
  3. Tradiţia te îndepărtează de la porunca lui Dumnezeu. E mai uşor să ţii un set de reguli omeneşti, crezând că astfel eşti plăcut lui Dumnezeu. Dar aceste reguli te face să laşi porunca lui Dumnezeu şi să îndeplineşti părerile oamenilor.  “Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni”.
  4. Tradiţia desfiinţează “frumos” porunca lui Dumnezeu. De multe ori, oamenii au născocit nişte obiceiuri şi datini, pentru că nu le era la îndemână să respecte învăţătura lui Dumnezeu. Care era soluţia, rezolvarea problemei, dacă nu doreai să împlineşti ceva din Cuvântul Domnului? Să răstălmăceşti acea poruncă şi să faci din ea o poruncă omenească. Un exemplu de “desfiinţare frumoasă” a poruncii lui Dumnezeu de către farisei, o dă, în acelaşi text chiar Isus. Şi anume:

Caci Moise a zis: „Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta“; si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, sa fie pedepsit cu moartea.“ Voi, dimpotriva, ziceti: „Daca un om va spune tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta, este „Corban“, adica dat lui Dumnezeu, face bine;  si nu-l mai lasati sa faca nimic pentru tatal sau pentru mama sa.  Si asa, ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu, prin datina voastra. Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!“  (Biblia, Evanghelia după Marcu 7.10-13)

Părinţii erau o povară pentru farisei, şi deoarece Dumnezeu învăţa să îţi cinsteşti părinţii, ei au răstălmăcit această poruncă modificând înţelesul după placul lor. Şi făceau mult alte lucruri de felul acesta…

Cum îl Cinsteşti tu pe Dumnezeu? Ţii tradiţia? Sau te apropii cu inima de El? Ce are prioritate în viaţa ta? Tradiţia sau Cuvântul lui Dumnezeu? Am auzit expresia că “Tradiţia este cheia de a înţelege Sfânta scriptură “. Este aceasta adevărat conform învăţăturilor lui Isus? Sau este doar o datină omenească? Nu cumva eşti prins în lanţul făţărniciei? Eşti Fariseu, sau Creştin? Cretinul îl urmează pe Hristos şi Îi urmează învăţăturile, iar fariseu, deja a devenit sinonimul făţărniciei…

Anunțuri

Single Post Navigation

6 thoughts on “Pericolul Tradiţiei Creştine

  1. Octavian Racu on said:

    Inainte de a scrie despre Traditia crestina, ar fi bine cunoasteti lucrurile elementare. In modul in care ati scris, as spune ca ati tratat problema cum ar trata o baba de la tara problema structurii atomului.

  2. Draga Octavian,

    Nu fac mare faima din acest lucru, ci din contra, il socot ca un gunoi pe langa pretul nespus de mare al Cunoasterii lui Cristos, dar sunt absolvent al Seminarului Teologic, si crede-ma, cunosc lucrurile elementare despre traditia crestina. Iar, daca pentru tine ceea ce spune Insusi Isus este o tratare a … cum ai descris mai sus … ma indoiesc de faptul ca Biblia ocupa un loc primordial in viata ta. Traditia distruge crestinismul. Priveste in jur. 99 % se numesc crestini prin faptul ca tin o traditie. Dar cati din ei il cinstesc pe DUmnezeu cu inima, nu doar cu buzele?!! Nu este aceasta o fatarnicie?

  3. fac un copy si paste de pe forum ortodox.

    1. Hristos nu a scris nimic, iar Apostolii, aşa cum se poate foarte limpede vedea chiar din Scriptură, şi-au scris doar o mică parte din învăţătura pe care o propovăduiau şi au scris-o în nişte situaţii concrete şi unor comunităţi concrete. Acest fenomen este specific şi Vechiului Testament, dar mai cu seamă Noului Testament.

    2. Iniţial exista doar predica orală, ca învăţătură a Bisericii. Puţin mai târziu, în sânul Bisericii, ca un rezumat (dar nu sistematic, ci de conjunctură) al Tradiţiei a apărut Scriptura. Ca prim document scris, Scriptura NT are autoritate supremă în Biserică, dar nicidecum unică. Încă din vechime s-a fixat un principiu clar: Biserica primeşte şi trasnmite doar o învăţătură care nu contravine Scripturii, dar nu le respinge pe cele în acord cu Scriptura.

    3. Comunităţile din primele veacuri nu avea textul Sf. Scripturi, decât poate anumite fragmente din ea. După concepţia protestantă, mântuirea acestora era pusă în pericol, dar iată că nu a fost aşa. Ei se mântuiau, învăţând cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul predicii şi al Tradiţiei orale, care conţinea multe alte învăţături nescrise în Scriptură.

    4. Primele colecţii de cărţi au fost realizate de unii ierarhi şi teologi ai Bisericii. Ei erau episcopi, preoţi, diaconi sau monahi (trepte nerecunoscute de sectari). Anume ei sunt cei care, în baza Tradiţiei, ştiau care carte este canonică, cine a scris-o, cui a fost destinată etc. Aceste date, de multe ori nu sunt scrise în cărţile Noului Testament. Voi le-aţi luat de la noi, iar noi le-am moştenit prin Tradiţie… 🙂

    5. În secolul 4, tot Biserica fixează pentru prima dată Canonul biblic de astăzi. Mai departe episcopii, preoţii, dar mai ales monahii din mănăstiri au copiat aceste texte şi aşa ele au ajuns până astăzi. Biserica avea grijă să înlăture variantele de text care erau greşite şi în dezacord cu majoritatea textelor existente.

    6. Încă din sec. II încep să apară anumite traduceri ale Noului Testament. Spre deosebire de Apus, unde nu era acceptată decât traducerea latină, în Răsăritul Ortodox Noul Testament a fost tradus fără nici un impediment în toate limbile posibile şi puse la dispoziţia tuturor. Uneori sectarii aduc o acuză contrară, dar ea este valabilă doar pt Apusul latin şi doar parţial.

    7. Apare întrebarea de unde au neoprotestanţii Biblia? În baza la ce ei spun că o anumită epistolă aparţine Sf. Pavel sau altui apostol? De unde ştiu ei că anume aceste cărţi (27) sunt cele autentice şi nu mai multe sau mai puţine? Desigur toate astea le au din Tradiţia Bisericii Ortodoxe! Dar de ce acceptă doar o parte a acestei Tradiţii? Şi dacă sectarii consideră Tradiţia falsă sau falsificată, de ce nu s-ar gândi că poate şi în domeniul Scripturii, „popii ăştia bărboşi din sec. 4” le-au tras o mare ţeapă? 🙂 Nu zic că a fost ceva de genul ăsta, Doamne fereşte, dar logic ar fi normal ca ei să se gândească la asta, căci dacă popii au adus atâtea inovaţii în credinţă… În acest caz, din prudenţă, eu le-aş propune să respingă şi Scriptura, mai ales că au luat-o din mâna popilor ortodocşi… 🙂

  4. AM inteles viziunea ERONATA pe care o prezinti tu. Dupa cum am presupus, iti sprijini parerea pe baza unei altei pareri omenesti.

    Ai omis doar un singur lucru: La inceput nu a fost BIserica Ortodoxa. Daca ai privi putin in Istorie, vei intelege cum a aparut Biserica ortodoxa (desigur ca si ortodoxi, trebuie sa ne promovam ca si cum am fi de la inceput). Dar iata putin din Istoria Bisericii:

    La inceput era doar o biserica. Deci nu se numeau nici ortodoxi si nici catolici. MAREA SCHISMA A BISERICII a avut loc in 1054 , anume atunci biserica a fost divizata in CATOLICA SI ORTODOXA . Apare intrebarea, ce nu au putut imparti? Ceva din traditia lor sfanta. Traditia deja a inceput sa distruga biserica. Nu e secret ca Biserica Ortodoxa a fost candva o biserica vie, dar in prezent, toate traditiile nu face decat sa o distruga. La fel ca si in Biserica Catolica, care a inceput sa vanda mantuirea (tinem minte toti, cazul cu indulgentele). Buna traditie nu? In prezent, ceva asemanator face si Biserica Ortodoxa, numai ca nu vand indulgente, dar vand PASAPORTUL in rai (daca ati observat, la cei decedati li se pune pe frunte o fasie de hartie, si in buzunar pasaportul). Buna traditie nu? DAR NU E BIBLICA !

    Iata de ce in 1517 Luther a inceput reforma sa in biserica Catolica. Anume el, traducand Biblia a inteles ca MANTUIREA, Salvarea este doar prin Credinta, si nici o indulgenta, nici un pasaport in rai nu te poate salva!

    Traditia distruge Biserica, fie ea ortodoxa, fie ea catolica, fie ea protestanta, acesta a fost mesajul articolului. OBICEIURILE si datinile distruge porunca lui Dumnezeu, distruge inchinarea ta sincera LUi, si te face fatarnic.

  5. alaandrei on said:

    Auzirea si primirea Cuvintului dar nu a traditiei aduce omului viata vesnica,fie chiar si a unui singur verset chee Ioan 3:16.Inainte printr-o anumita traditie cautau sa prezinte un adevar Biblic,intre timp ritualul a ramas,dar adevarul a fost uitat sau si mai rau inlocuit cu neadevar,devenind robot in loc sa ramina om.

  6. Pingback: Ce să fac ca să îmi fie iertate păcatele? « Maranatta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: