Maranatta

Indiferent de ceea ce crezi, Dumnezeu este!

Rugăciunea care se spune la durerile de dinţi


  Nu demult am mers la stomatolog pentru o investigaţie şi aşteptând până voi fi consultat, am citit pe perete “Rugăciunea care se spune la durerile de dinţi”. Am fost uimit citind conţinutul acestei  rugăciuni, şi iată de ce:

O preaslăvite mucenice Antipa, grabnic ajutător a creştinilor în durerile lor! Cred cu tot cugetul şi sufletul meu că ai primit de la Dumnezeu darul  tămăduirii celor bolnavi şi a întăririi celor  neputincioşi.  Pentru  aceasta, către tine, ca la un  doctor tămăduitor, alerg acum eu, neputiinciosul şi sărutând cinstitul tău chip, mă rog  ţie prin ale tale stăruinţe să ceri de la cerescul împărat tămăduire mie, celui slăbit de durerile dinţilor. Deşi nu sunt vrednic de al tău ajutor părinte, învredniceşte-mă de a ta apărare, tu  care te-ai  asemănat domnului în iubirea de oameni şi prin întoarcerea mea  de la lucrurile de ruşine la viaţa curată vindecă-mă cu desăvârşire prin harul care l-ai câştigat, toate durerile şi rănile sufletului şi a trupului meu. Dăruieşte-mi sănătate trupului şi mântuire sufletului meu iar întru toate  bună sporire ca trăind în pace linişte şi  bună cucernicie să mă învrednicesc a slăvi împreună cu toţi sfinţii numele cel prea Sfânt al Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.

  1. Rugăciunea este adresată unei persoane care a murit cu mulţi ani în urmă. Numeşte-l sfânt, dar este un om care a trăit pe pământ şi apoi a murit. Biblia nu permite să te rogi morţilor. Rugăciunile noastre trebuie să fie îndreptate doar spre Dumnezeu! Nu avem în biblie NICI MĂCAR UN VERSET care să ne îndemne să ne rugăm morţilor. Dacă avem anumite nevoi, trebuie să le cerem ÎN NUMELE LUI ISUS HRISTOS. 

    Ioan 16:23b  Adevarat, adevarat, va spun ca, orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, va va da.

    Deci, trebuie să cerem de la Dumnezeu în Numele lui Isus Hristos! Nu să ne rugăm oamenilor care au murit deja.

  1. Sărutând cinstitul tău chip. – Biblia condamnă slujirea la icoane.

    Psalmul 97:7 Sunt rusinati, toti cei ce slujesc icoanelor, si care se falesc cu idolii

    Exod 20:4 Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.

    Isaia 44:13-22 Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea, si-i inseamna marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa.  Isi taie cedri, goruni si stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, si ploaia ii face sa creasca.  Copacii acestia slujesc omului pentru ars, el ii ia si se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol, si ingenunchiaza inaintea lui! O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura, si se satura; se si incalzeste, si zice: „Ha! ha!“ m-am incalzit, simt focul!“  Cu ce mai ramane insa, face un dumnezeu, idolul lui. Ingenunchiaza inaintea lui, i se inchina, il cheama, si striga: „Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!“  Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, si inima, ca sa nu inteleaga.  Nici unul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?“  El se hraneste cu cenusa, inima lui amagita il duce in ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul, si sa nu zica: „N-am oare o minciuna in mana?“  Tine minte aceste lucruri, Iacove, si tu, Israele, caci esti robul Meu. Eu te-am facut, tu esti robul Meu, Israele, nu Ma uita!  Eu iti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele ca o ceata: intoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat.“

  2. Nu te poţi ruga unui om să îţi ia durerile sufletului!

    Psalmul 54:4 Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! (Dumnezeu este sprijinul sufletului)

    Psalmul 107:9 Caci El (Dumnezeu) a potolit setea sufletului insetat, si a umplut de bunatati sufletul flamand. (Dumnezeu potoleştea setea sufletului şi foamea lui )

    Proverbe 24:12 Daca zici: „Ah! n-am stiut!“… Crezi ca nu vede Cel ce cantareste inimile si Cel ce vegheaza asupra sufletului tau? Si nu va rasplati El fiecaruia dupa faptele lui? (Dumnezeu veghează asupra sufletului)

    Matei 10:28 Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena. (Dumnezeu îţi poate arunca sufletul în gheenă – iad)

  3. Un om mort, nu-ţi poate mântui sufletul tău! (Dăruieşte-mi sănătate trupului şi mântuire sufletului meu).
    Fapte 4:10-12 s-o stiti toti, si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos, in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti.  El este „piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului.“ In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti.“

Biblia, nu doar că nu încurajează să ne rugăm morţilor, dar şi condamnă acest lucru. Trebuie să ne rugăm doar lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate mântui sufletul tău, doar El îţi poate da alinare şi iertare de păcate.

Single Post Navigation

26 thoughts on “Rugăciunea care se spune la durerile de dinţi

  1. alaandrei on said:

    Foarte bun articol.Mult har in articole noi!

  2. Mersi mult pentru apreciere.

  3. Andreiro on said:

    Nu se poate asa ceva ce ai scris tu mai este o hula inaintea lui Dumnezeu. Dupa sfanta Treime Tatal Fiul si Duhul Sfant, Maica Domnului pururea curata si fecioara este cinstita in mod deosebit apoi sfintii lui Dumnezeu care au murit pentru Mantuitorul si si-au dat viata pentru El. Asa ca tu care nu crezi in puterea Sfintilor iti zic sa intelegi ca noi ortodocsii nu ne inchinam sfintilor ca lui Dumnezeu, ii cinstim si ne rugam lor sa se roage pentru noi. Deci cinstea suprema supravenerarea se da numai lui Dumnezeu unul in Treime, iar sfintitilor nu ne rugam ca lui Dumnezeu ci ii invocam prin rugaciuni si le dam o cinste relativa dar nu suprema care se cuvine numai lui Dumnezeu in Sfanta Treime. Acum iti voi aduce niste argumentedespre adevarata credinta si inchinare lui Dumnezeu si sfintilor sai care exista numai in Biserica Ortodoxa.

    Eu personal cred cu tarie in Dumnezeul lui Avram Isac si Iacov, Tatal Domnului Iisus Hristos si ii aduc cinstea si lauda suprema care se cuvine numai Lui apoi o cinstesc pe Maica Domnului care este prima dupa Sfanta Treime, apoi sfintii care sunt prietenii si casnicii lui Dumnezeu.

    De-a lungul timpului, unele persoane au acuzat pe creştini că cinstirea sfinţilor a luat locul cinstirii lui Dumnezeu. Această acuzaţie a fost respinsă cu argumente din Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie. Biserica Ortodoxă a învăţat dintotdeauna că cinstirea sfinţilor se deosebeşte esenţial de adorarea lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti, adunaţi în sinoade sau prin scrierile lor, au precizat şi au dezvoltat adevărata învăţătură despre cinstirea sfinţilor, arătând deosebirea ei faţă de adorarea lui Dumnezeu. Cinstirea care se aduce lui Dumnezeu este exprimată prin termenul de latrie – adorare, care desemnează un cult absolut, desăvârşit şi suprem. Sfinţilor se aduce un cult de dulie – cinstire, care este relativ, subordonat, auxiliar de slujire. Deoarece Sfânta Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu“ şi „pururea Fecioară“, i se cuvine o cinstire redată prin termenul hiperdulie – preacinstire, care este mai mare decât cea datorată sfinţilor.

    Deosebirea dintre latrie şi dulie, respectiv adorare şi cinstire, a fost precizată în mod special de Sf. Chiril al Alexandriei şi Sf. Ioan Damaschin.

    Sf. Chiril de Alexandria afirma că pe sfinţi „îi cinstim numai relativ şi cu respect“, iar Sf. Ioan Damaschin arăta că aşa cum mucenicii sunt sfinţi „nu prin fire, ci prin participare la firea lui Dumnezeu, tot astfel sunt şi demni de închinare, nu datorită firii lor, ci din cauză că au în ei pe cel ce prin fire este demn de închinăciune“. Sfinţii sunt cinstiţi nu pentru ei înşişi, ci pentru harul, darurile care au lucrat în ei. De aceea, şi cinstirea lor se îndreaptă în esenţă tot spre Dumnezeu, care i-a preamărit pe sfinţi şi le-a oferit numeroase daruri duhovniceşti. Prin cultul creştin ortodox se acordă cinstirea supremă lui Dumnezeu, iar preţuirea arătată sfinţilor nu umbreşte cu nimic adorarea adusă Domnului.

    Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi câţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”( Ioan I, 12.). „Încât nu mai sunt robi, ci fii” (Galateni IV, 7.); „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos” (Romani VIII, 17.). Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui” (Ioan XV, 14-15). Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte Împăratul Împăraţilor (Apocalipsa XIX, 17), Domnul domnilor (Apocalipsa XIX, 17; Deuteronom X, 17.), Dumnezeul dumnezeilor (Deuteronom X, 17; Psalmi XLIX, 1; LXXXIII, 8; CXXXV, 2.), negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi. Dumnezeul acestora este si se numeste Dumnezeu, Domn si Imparat. „Caci eu, spune Dumnezeu lui Moise, sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov”( Iesirea III, 6.). Iar pe Moise Dumnezeu l-a facut dumnezeul lui Faraon (Iesirea VII, 1.). Nu spun ca ei sunt dumnezei, imparati si domni prin fire, ci sunt numiti asa pentru ca au imparatit si au stapanit peste patimi si au pazit nefalsificata asemanarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit caruia au fost creati – caci se numeste si icoana imparatului imparat – si pentru ca sunt uniti cu Dumnezeu dupa vointa si l-au primit locuitor inauntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Pentru ce dar nu trebuiesc cinstiti cei care au ajuns slujitori si prieteni si fii ai lui Dumnezeu? Caci cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc.
    Acestia au ajuns camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. „Voi locui si voi umbla intru ei, spune Dumnezeu, si voi fi lor Dumnezeu”( II Corinteni VI, 16; Leviticul XXVI, 12-13.). Iar dumnezeiasca Scriptura spune ca „sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si nu se va atinge de ele moartea”( Intelepciunea lui Solomon III, 1.). Moartea celor sfinti este mai degraba somn decat moarte. „Caci s-au ostenit in veacul de acum si vor trai pana la sfarsit” (Psalmi XLVIII, 10.). Si: „Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui”( Psalmi CXV, 6.). Si ce este mai cinstit decat a fi in mana lui Dumnezeu?
    Dumnezeu este viata si lumina, iar cei care sunt in mana Domnului sunt in viata si lumina. Dar ca Dumnezeu a locuit prin mijlocirea mintii si a trupurilor lor, o spune apostolul: „Nu stiti ca trupurile voastre sunt templu al Sfantului Duh, care locuieste intru voi?” (I Corinteni VI, 19.), „Domnul este Duh” (II Corinteni III, 17; Ioan IV, 24.). Si: „Daca va strica cineva templul lui Dumnezeu, Dumnezeu il va strica pe acela” (I Corinteni III, 17.). Prin urmare, cum nu trebuiesc cinstite templele insufle tite ale lui Dumnezeu, locasurile insufletite ale lui Dumnezeu? Acestia pe cand traiau au stat cu indrazneala inaintea lui Dumnezeu.
    Stapanul Hristos ne-a dat ca izvoare mantuitoare moastele sfintilor, care izvorasc, in multe chipuri, faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorat in pustiu apa din piatra tare (Iesirea XVII, 5-6; Numeri XX, 7-11.) si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori XV, 19.), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirositor din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu. In legea veche era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort (Numeri XIX, 11; Leviticul XI, 36.), dar nu erau socotiti necurati insisi mortii. Dar dupa ce insasi viata si cauza vietii a fost socotita intre morti, nu mai numim morti pe cei care au adormit intru nadejdea invierii si cu credinta in El. Cum poate sa faca minuni un corp mort? Cum dar prin ei demonii sunt pu si pe fuga, bolile sunt alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor (Iacov I, 17.) peste aceia care cer prin ei cu credinta neindoielnica? Cat de mult trebuie sa te ostenesti ca sa gasesti un sprijinitor, care sa te prezinte imparatului celui muritor si sa puna pe langa el cuvantul pentru tine! Dar nu trebuiesc oare cinstiti aparatorii intregului neam omenesc, aparatori care se roaga lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie sa-i cinstim, ridicand biserici lui Dumnezeu in numele lor, aducand roduri, praznuind pomenirile lor, bucurandu-ne in aceste zile de praznuire in chip duhovnicesc, pentru ca sa fie potrivita bucuria cu aceia care ne-au adunat la praznuire, pentru ca nu cumva incercand sa-i cinstim, din contra sa-i suparam.
    Prin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura si slujitorii lui: de acelea de care Dumnezeu se manie, de acelea se vor mania si osta sii lui. In psalmi, in imne si in cantari duhovnicesti (Efeseni V, 19; Coloseni III, 16.), in umilinta si in milostenie fata de cei lipsiti, noi credinciosii sa cinstim pe sfinti, caci prin acestea mai ales se cinsteste Dumnezeu. Sa le ridicam stalpi, icoane vazute si noi insine sa ne facem, prin imitarea virtutilor lor, stalpi si icoane insufletite ale lor. Sa cinstim pe Nascatoarea de Dumnezeu, pentru ca este in sens propriu si real Maica lui Dumnezeu. Sa cinstim pe proorocul Ioan, pentru ca este inainte mergator, botezator, apostol si mucenic – caci, dupa cum a spus Domnul, „nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan” (Matei XI, 11.) – pentru ca si acesta a fost primul propovaduitor al imparatiei. Sa cinstim pe apostoli, pentru ca au fost frati ai Domnului, martori oculari si slujitori ai patimilor Lui „pe care Dumnezeu si Tatal cunoscandu-i mai dinainte, mai dinainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Lui” (Romani VIII, 29.), „intai apostoli, al doilea prooroci, al treilea pastori si invatatori” (I Corinteni XII, 28; Efeseni IV, 11.). Sa cinstim pe mucenicii Domnului, alesi din toate categoriile sociale, pentru ca sunt ostasi ai lui Hristos si au baut paharul Lui atunci cand s-au botezat cu botezul mortii Lui facatoare de viata, asa ca au ajuns partasi patimilor si slavei Lui. Inainte statatorul lor este protodiaconul si apostolul lui Hristos, primul mucenic Stefan. Sa cinstim si pe cuviosii nostri parinti, pe purtatorii de Dumnezeu asceti, cei care au luptat cu tarie mucenicia cea mai indelungata si mai grea a constiintei, „care au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, fiind lipsiti, stramtorati, indurand rele, ei de care lumea nu era vrednica, ratacind in pustii, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului” (Evrei XI, 37-38.). Sa cinstim pe profetii dinaintea venirii harului, pe patriarhi, pe drepti, pe cei care au vestit mai dinainte venirea Domnului. Privind la traiul tuturor acestora, sa le urmam credinta (Evrei XIII, 7.), dragostea, nadejdea, zelul, viata, staruinta in patimi, rabdarea pana la sange ca sa avem partasie cu ei si la cununile slavei! Biserica Ortodoxã cinsteste sfintii pentru cã-i cinsteste Dumnezeu pe sfinti. Sfintii sunt sfintii lui Dumnezeu si cinstindu-i pe sfintii lui Dumnezeu, cinstim pe Dumnezeu însusi, care este minunat între sfinti. „Veniti sã ne închinãm si sã cãdem la Hristos. Mântuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce esti minunat întru sfinti, pe noi cei ce-Ti cântãm Tie: Aliluia”. Cinstim pe sfinti pentru cã sfintii sunt prietenii lui Dumnezeu, cinstim pe sfinti pentru cã i-a ales Dumnezeu, cinstim pe sfinti pentru cã-i alegem si noi pe sfinti ca ocrotitorii nostri, cinstim pe sfinti pentru cã ei se roagã pentru noi. „Sfintilor mucenici care bine v-ati nevoit si v-ati încununat, rugati-vã Domnului sã mântuiascã sufletele noastre”. „Mãrire Tie Dumnezeului nostru, lauda Apostolilor si bucuria Mucenicilor, a cãror propovãduire este Treimea cea de-o fiintã si nedespãrtitã”. Sunt cuvinte cu care suntem obisnuiti. „Pe toti sfintii pomenindu-i, iarã si iarã cu pace Domnului sã ne rugãm” spunem la Sfânta Liturghie. Pomenim pe sfinti la zilele hotãrâte pentru pomenirea lor, ne rugãm sfintilor sã ne ajute si nouã sã urmãm calea de sfintenie, calea pe care au urmat-o ei, îi cinstim pe sfinti pentru cã dorim si noi sã fim sfinti si pentru cã dorim sã fim sfinti, ne folosim de darurile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care sunt puse în atentie ca Sfintele sfintilor, ca Sfinte pentru cei sfinti, ca Sfinte pentru cei ce vor sã fie sfinti, ca Sfinte pentru cei care vor sã înmulteascã numãrul sfintilor.

    CINSTIREA ICOANELOR:

    1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)

    2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).

    3. Iisus Hristos este “chipul fiintei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3).

    4. In lisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat in Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).

    5. Sfantul Duh S-a aratat la Iordan in chip de porumbel (Matei 3, 16-23).

    6. Sfantul Duh la Sfanta Cincizecime S-a aratat in chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.

    7. In Testamentul Vechi icoanele au fost facute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 s.a.).

    8. Dumnezeu Insusi – Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne inchina la idoli – a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce inseamna ca acesti heruvimi lucrati de mana de om sunt icoane si nu idoli.

    9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5).

    10. Perdelele, covoarele si alte obiecte din biserica veche au fost facute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 si 37, 7-9; II Parai. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).

    11. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15).

    12. Inaintea acestor icoane ale heruvimilor se cantau lui Dumnezeu cantari de lauda si de preamarire (Ps. 137, 1).

    13. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamaiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se inchinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).

    14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi – ce erau in templu – niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.

    15. Atat Mantuitorul cat si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au inchinat in templu inaintea acestor chipuri facute de maini omenesti (Marcu 11,7; Fapte 24, 11 s.a.).

    16. In Testamentul Nou inchinarea la idoli este oprita cu anatema, iar inchinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o inchipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintai, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfant.

    17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pana azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.

    18. Icoanelor si sfintilor se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.

    19. In fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: “Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu.”

    CINSTIREA SFINTILOR

    1. Si în Vechiul Testament trupurilor celor drepti si sfinti li se dadea deosebita cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; les. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).

    2. Trupurile sfintilor sunt biserici si lacasuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).

    3. Dumnezeu se proslaveste si în trupul si în sufletul celor sfinti, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).

    4. Trupurile celor sfinti sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfintite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).

    5. Trupurile unor sfinti, dupa moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindeca boli, nu putrezesc, raspândesc buna mireasma s.a. (Matei 27, 52-53)

    6. Trupurile sfintilor, uneori, înca fiind ei în viata, faceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).

    7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile dupa moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).

    8. In Testamentul Nou, trupurile crestinilor morti nu mai sunt spurcate, caci ele sunt biserici si lacasuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 s.a.).

    9. In multe biserici crestine si azi se gasesc sfinte moaste ale sfintilor, care se pastreaza neputrezite de sute sau chiar mii de ani si prin care Dumnezeu lucreaza nenumarate minuni cu cei credinciosi.

    10. Practica Bisericii – de la început si pâna azi – a pastrat aceasta traditie sfânta de a ne închina la sfintele moastele sfintilor.

    11. Si îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinti (Iuda 1, 5-9).

    12. Chiar si hainele oamenilor sfinti – care au acoperit trupurile lor – au facut minuni, cum au fost, de pilda, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).

    MINUNAT ESTI IISUSE HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU SI TE PREASLAVESTI INTRU SFINTII TAI! HARUL DOMNULUI IISUS HRISTOS SA FIE CU VOI CU TOTI! AMIN
    ADU-I DOAMNE PE CEI RATACITI LA DREAPTA CREDINTA A SLAVEI TALE!
    CA A TA ESTE IMPARATIA SI PUTEREA SI SLAVA A TATALUI SI FIULUI SI SFANTULUI DUH!

  4. Argumentele pe care le aduci tu, nu au nici macar pe departe sensul care pretinzi. Se vede ca ai facut copy si paste de pe un site oarecare. Citeste ce zic aceste versete:

    CINSTIREA ICOANELOR:

    1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)Gen 1:26 Apoi Dumnezeu a zis: „Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.“
    Gen 1:27 Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.

    2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).
    2Co 4:3 Si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii,
    2Co 4:4 a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

    3. Iisus Hristos este “chipul fiintei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3).

    4. In lisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat in Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).

    5. Sfantul Duh S-a aratat la Iordan in chip de porumbel (Matei 3, 16-23). Aceasta nici nu comentez. Aceasta nu este nici pe departe o baza de cinstire a icoanelor.

    6. Sfantul Duh la Sfanta Cincizecime S-a aratat in chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.
    La fe ca si acest argument.

    8. Dumnezeu Insusi – Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne inchina la idoli – a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce inseamna ca acesti heruvimi lucrati de mana de om sunt icoane si nu idoli.

    ????????? Concluzie pe care a facut-o un om! Deci Dumnezeu a poruncit, noi ignoram porunca pentru ca el a zis sa facem templu lui iar in templu erau facuti heruvimi. Ati uitat de spus ca in mijlocul heruvimilor nu era nimic!!! Deci sa nu sa se inchine altui chip, pentru ca pe Dumnezeu nu l-a vazut nimeni!

    9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5).
    Heb 9:2 In adevar, s-a facut un cort. In partea dinainte, numita „Locul Sfant“, era sfesnicul, masa si painile pentru punerea inaintea Domnului;
    Heb 9:3 dupa perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul prea sfant“.
    Heb 9:4 El avea un altar de aur pentru tamaie, si chivotul legamantului, ferecat peste tot cu aur. In chivot era un vas de aur cu mana, toiagul lui Aaron, care infrunzise, si tablele legamantului.
    Heb 9:5 Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispasirii cu umbra lor. Nu este vremea sa vorbim acum cu de-amanuntul despre aceste lucruri.

    13. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamaiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se inchinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).

    Jos 7:6 Iosua si-a sfasiat hainele, si s-a aruncat cu fata la pamant pana seara inaintea chivotului Domnului, el si batranii lui Israel, si si-au presarat capul cu tarana.

    14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi – ce erau in templu – niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.
    ?????????????? DE UNDE ATI LUAT CA ACESTI HERUVIMI ERAU CINSTITI?!!! ERA DOAR ARHITECTURA TEMPLULUI! NICAIERI NU SE SPUNE CA ERAU CINSTITE ACESTE CHIPURI. DUMNEZEU ERA CINSTITI!

    15. Atat Mantuitorul cat si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au inchinat in templu inaintea acestor chipuri facute de maini omenesti (Marcu 11,7; Fapte 24, 11 s.a.).

    Mar 11:7 Au adus magarusul la Isus, si-au aruncat hainele pe el, si Isus a incalecat pe el.
    !!!!!!!!!!!!! IN MARCU NICI VORBA DE INCHINARE LA HERUVIMI

    Fapte 24:11 Nu sunt mai mult de douasprezece zile, – te poti incredinta de lucrul acesta – de cand m-am suit sa ma inchin la Ierusalim.
    Fapte 24:12 Nu m-au gasit nici in Templu, nici in sinagogi, nici in cetate, stand de vorba cu cineva, sau facand rascoala de norod.

    In Fapte se spune ca doar s-a suit la Ierusalim sa se inchine. DOMNULUI !!! nu heruvimilor!

    16. In Testamentul Nou inchinarea la idoli este oprita cu anatema, iar inchinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o inchipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintai, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfant.

    Iarasi o interpretare omeneasca CARE NU ARE NICI O BAZA BIBLICA!!!

    17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pana azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.

    UNDE ESTE BAZA BIBLICA? Adevarul e ca icoanele au fost de mult o problema in biserica, care au incercat sa le elimine, dar ele au intrat atat de mult in traditie ca nu au mai avut cum sa o faca…

    18. Icoanelor si sfintilor se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.
    ??? Acest punct nu prea l-am inteles. Adica veneram icoanele. Pe Dumnezeu nu trebuie sa il veneram?

    19. In fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: “Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu.” Sigur? Eu am auzit si aceste cuvinte in fata icoanelor. Iar in rugaciunea de mai sus aceasta si se spune. Mantuiestemi sufletul. O icoana nu te poate mantui!!!

    Deci nici un verset care sa demonstreze ceea ce sustii tu. Din contra, Biblia condamna inchinarea la icoane. Am scris in articol

    Isaia 44:13-22 Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea, si-i inseamna marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa. Isi taie cedri, goruni si stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, si ploaia ii face sa creasca. Copacii acestia slujesc omului pentru ars, el ii ia si se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol, si ingenunchiaza inaintea lui! O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura, si se satura; se si incalzeste, si zice: „Ha! ha!“ m-am incalzit, simt focul!“ Cu ce mai ramane insa, face un dumnezeu, idolul lui. Ingenunchiaza inaintea lui, i se inchina, il cheama, si striga: „Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!“ Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, si inima, ca sa nu inteleaga. Nici unul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?“ El se hraneste cu cenusa, inima lui amagita il duce in ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul, si sa nu zica: „N-am oare o minciuna in mana?“ Tine minte aceste lucruri, Iacove, si tu, Israele, caci esti robul Meu. Eu te-am facut, tu esti robul Meu, Israele, nu Ma uita! Eu iti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele ca o ceata: intoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat.“

  5. Andreiro on said:

    Mai auzi, stii ceva nu ma indupleci cu nimik… ce vorbesti tu sunt vorbe goale… eu sun crestin si fac parte din biserica pe care a intemeiat-o Iisus Hristos si are vechime de 2000 de ani deci este autentica, pe cand voi ati aparaut ca ciupercile dupa ploaie.Întemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan, englezul John Smith.Ei sunt urmaşi ai anabaptiştilor lui Thomas Munzer din Germania de prin anii 1533-1534.În anul 1611, John Smith se întoarce din nou în Anglia şi înfiinţează noua sectă „baptistă”, numită a „baptiştilor generali”, spre deosebire de cea a „baptiştilor particulari”, condusă de John Spilsburg, care susţineau botezul prin cufundare.Cam deodată cu baptiştii englezi au luat fiinţă în America baptiştii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemulţumit de dezbinarea baptiştilor englezi şi neputând suporta persecuţiile Bisericii An­glicane, în anul 1631 fuge în America de Nord, unde înfiinţează secta „baptiştilor regulari”, cu alţi 12 membri, care se botezară unul după altul prin cufundare. Si sunt multe alte chestii putrede. Asa ca o sa-ti trimit istoria aceasta a sectelor.!!!!!!!!unde este mai identitatea voastra???????unde ati fost mai pe timpul apostolilor?????nici urma de voi. Deci ati aparaut ca niste ciuperci putrede care satana a pus stapanire pe voi si denigrati biserica ortodoxa un singura si adevarata care este cladita pe temelia apostolilor cum zice Scriptura si este ridicata pe sangele atator martiri si sfinti care au murit pentru credinta si dragostea lui Iisus Hristos, capul bisericii fiind insusi Domnul Nostru cum spune si Sf Pavel la Efeseni. Deci unde sunt sfintii vostri? ai auzit de sfintii martirizati din primele secole pentru credinta in IIsus pe timpul lui Diocletia, Nero, Antoni Piul, Maximian si multi altii?????Si nu numai acestia si multi alti sfinti pana in zilele noastre in decursul celor 2000 de ani, si inca sunt is vor fi pana la venirea Domnului.Ai auzit de dansii?ai citit vietile lor si le-ai urmat credinta???ai vazut cum au suportat chinurile pentru Mantuitorul???Nu cred ca ai facut asa ceva..ei ori acesti sfinti sunt ai Bisericii intemeiate de insusi Mantuitorul si care are o identitate de 2000 de ani si nu este alta decat cea Ortodoxa.O biserica care nu are temelia de la sfintii apostoli si nu are sfinti cum sunt cea penticostala, baptista,evanghelista,martori ai lui Iehova, adventista si sunt aparute ca ciupercile otravitoare dupa ploaie, sunt secte sau culte deci nu sunt biserici.Asa ca o sa va expun putin din cate stiu despre identitatea voastra si sa va arat ca nu sunteti biserica apostolica deoarece ati aparut prea tarziu dupa 1800.unde erati pe timpul apostolilor si nici nu ati aparut macar prin sec 2 sau 3 ca sa va credem ci ati aparut cu cel putin 1500 de ani dupa moartea si invierea Domnului.Nici un copil de 2 ani nare cum sa va creada e ceva de rasul curcilor.O sa va dau identitatea voastra tardiva.Printre sectele ce bântuiesc astazi în tara noastra se numara si cele neoprotestante:

    1. Baptistii

    Numele si-l iau de la învatatura lor despre botez (bapto = a afunda), sustinând ca botezul trebuie împartasit numai adultilor. Ei sunt urmasi ai anabaptistilor lui Thomas Münzer din Germania de prin anii 1533-1534. Întemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan , englezul John Smith. Din cauza persecutiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor nonconformistilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606. Aici face cunostinta cu ratacirile mennonitilor, care învatau ca botezul trebuie dat numai vârstnicilor si numai prin scufundare si ca juramântul si serviciul militar sunt oprite.
    În scurt timp trecu si el la aceasta secta, botezându-se a doua oara, împreuna cu ceilalti însotitori ai sai, nu prin scufundare, ci prin turnare (stropire). În anul 1611 se întoarce din nou în Anglia si înfiinteaza noua secta “baptista”, numita a “baptistilor generali”, spre deosebire de cea a “baptistilor particulari”, condusa de John Spilsburg, care sustineau botezul prin scufundare.
    Cam deodata cu baptistii englezi au luat fiinta în America baptistii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemultumit de dezbinarea baptistilor englezi si neputând suporta persecutiile Bisericii Anglicane, în anul 1631 fuge în America de Nord, unde înfiinteaza secta “baptistilor regulari”, cu alti 12 membri, care se botezara unul dupa altul prin scufundare. Baptismul a fost persecutat si în America pâna în anul 1783, dar, dupa proclamare independentei S.U.A. i s-a dat deplina libertate religioasa.
    Ca si baptistii englezi, si baptistii americani s-au dezbinat între ei, astfel încât în prezent se pot întâlni peste zece feluri de baptisti: baptistii vechi, baptistii vointei libere, baptistii sâmbatari, baptistii celor sase principii, discipolii lui Hristos, baptistii unitarieni, baptistii scufundatori, Biserica lui Dumnezeu etc., numele fiecarei secte ilustrând principiul generator al ereziei; în general sectele se alipesc de un anume aspect al credintei si îl absolutizeaza în dauna celorlalte.
    În sec. XIX baptismul trece din Anglia în Germania. Din Germania baptismul trece în Ungaria, iar de aici începe a face ravagii printre românii din Ardeal, îndeosebi judetele Arad si Bihor; ungurii sprijinind raspândirea baptismului la noi în tara.
    Iata ce scrie deputatul ungur Almay Oliver în ziarul Aradi Közlöny în anul 1913: “Chestiunea nationala româneasca ar trebui dezvoltata în asa chip ca poporul român sa fie dezlegat de sub conducerea preotilor români. E de mare însemnatate faptul ca chestiunea româneasca, cel putin în parte, poate fi rezolvata cu ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut în judetul Arad…”.
    Nu este de mirare ca primii predicatori baptisti printre români au fost unguri. Prin anul 1888 baptistul Kronyai Mihály predica prin Curtici, jud. Arad, si Talpos, Bihor, iar prin alte comune activau Tóth István, Csopják Attila si altii.
    Nici celelalte provincii românesti n-au ramas nemolipsite, desi în masura mai mica. Astfel, dupa 1916, baptismul a patruns în Bucovina, Moldova si Muntenia, asa ca astazi sunt în tara câteva ramuri ale sectei baptistilor.
    Cultul lor consta din rugaciuni, din cântece religioase si mai ales din predici. La cultul dumnezeiesc se practica uneori si “Cina Domnului”, o ceremonie care consta în “împartasirea” cu pâine si cu vin. Cultul public este savârsit în “Casele de rugaciuni”, în care se fac evanghelizarile de dupa masa si seara, cu deosebire duminica.
    Învataturile baptistilor sunt în majoritate cele ale protestantilor:
    a) nu recunosc Sfânta Traditie si cele sapte Taine;
    b) sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a sfintelor moaste, a rugaciunilor pentru morti, a juramântului, a postului, a simbolurilor liturgice s.a.;
    c) dreptul si puterea disciplinara o are adunarea;
    d) sunt rigoristi, neîngaduitori fata de cei ce pacatuiesc;
    e) botezul îl aplica numai celor vârstnici si se savârseste numai printr-o singura scufundare (el nu iarta pacatele);
    f) fiecare are dreptul si priceperea de a tâlcui Sfânta Scriptura;
    g) nu au decât trei sarbatori: Craciunul, Pastile si Rusaliile;
    h) sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului si a sfintilor.
    Toate aceste învataturi le au si celelalte secte, cu deosebirea ca acelea au în plus si altele, specifice lor.

    2. Adventistii

    Îsi au numele de la cuvântul latinesc adventus=venire, deoarece îi preocupa mult venirea a doua a Domnului si în special data exacta a ei. De data mai recenta decât baptistii, secta lor a fost întemeiata de William Miller, fermier din America, nascut la 1782 în orasul Pitsfield. Parintii lui au fost baptisti saraci si nu i-au putut da o cultura înalta; însa lui îi placea sa învete si, în urma unei lecturi bogate, a ajuns sa fie liber cugetator.
    Grozaviile razboiului anglo-american din 1812-1816, la care a luat si el parte, l-au facut sa se apropie de Sfânta Scriptura si sa devina credincios baptist ca si parintii lui. Dar citind cu multa staruinta Biblia si neavând pricepere si pregatire destula pentru întelegerea ei, a scos din ea fel de fel de rataciri, cum ar fi: venirea a doua va fi între 1 martie 1843 si 1 martie 1844; atunci Hristos va întemeia pe pamânt o împaratie de o mie de ani (mileniul), cu cei drepti care vor învia; iar la sfârsitul mileniului vor învia si cei pacatosi si vor fi judecati s.a.
    Data venirii a doua a stabilit-o pornind de la Daniil (8, 14), unde proorocul spune iudeilor ca pâna la curatire vor trece 2400 de zile. Prin zile, Miller a înteles ani, iar prin curatirea templului a înteles întemeierea mileniului. Socoteala a început-o de la anul 457 înainte de Hristos, fiindca în acest an a început robia babilonica. De la aceasta data si pâna la Hristos vor mai trece restul pâna la cifra de 2300 ani, adica înca 1843 de ani, dupa care va urma venirea a doua si mileniul.
    Proorocia aceasta si-a anuntat-o Miller înca din anul 1833 prin brosura sa “Învederare din Sfânta Scriptura a venirii a doua a lui Hristos în anul 1843″. Acelasi. lucru 1-a vestit apoi revista “Semnele timpului”, scoasa în 1840 de Iosua Himes, un adventist fanatic, apoi în “Strigatul din miezul noptii” (1842).
    Dar profetia lui Miller nu s-a împlinit, ceea ce a tulburat foarte mult pe aderentii sai numiti adventisti. Miller si-a recunoscut în public greseala sa si a socotelilor sale, dar totusi a continuat sa afirme ca venirea a doua trebuie sa fie în curând. Un ucenic al lui Miller, pe nume S. Snow, a cautat sa împace pe adventisti, spunând pe baza textului de la Levitic (12, 29), ca mai trebuie sa adauge înca sapte luni si zece zile, si ca data de 10 octombrie 1844 este data sigura a venirii a doua. De data aceasta a fost anuntata prin reviste, ziare si conferinte si era asa de mult crezuta, încât aderentii tarani si-au lasat cerealele pe câmp nerecoltate, iar cei de la oras îsi vindeau casele si tot ce aveau.
    Noaptea de 9 spre 10 octombrie 1844 a fost asteptata cu mari emotii. Adventistii s-au adunat într-o sala mare din orasul Boston, asteptând sunetul trâmbitei îngeresti, care avea sa vesteasca lumii a doua venire a Domnului. Dar noaptea aceasta a trecut ca toate celelalte nopti, iar adventistii, vazându-se înselati si de data aceasta, au parasit secta în masa. Însusi Miller a marturisit public ca a gresit si a sfatuit pe adeptii sai sa treaca la baptisti. Însa baptistii nu i-au primit.
    Aderentii care au mai ramas au început apoi a se împarti si a se organiza în diferite grupuri separate, ca: adventistii Evangheliei, crestinii adventului, uniunea adventului etc. Unii dintre ei au stramutat data venirii a doua pentru anul 1874. Astazi adventistii sunt de doua feluri: adventistii de ziua a saptea si adventistii reformisti, fiecare continuând sa fie preocupati de noi calcule în vederea aflarii datei celei de a doua veniri, ignorând cuvântul Mântuitorului, dupa care nimeni nu poate afla si nu poate sti ziua aceasta (Matei 24, 36).
    A. Adventistii de ziua a saptea

    Întemeietorul acestei secte a fost Iosif Bates, capitan de vapor, si mai ales sotii James si Hellen White, toti din America. Aceasta femeie, Hellen White, socotita profetesa a sectei, fiind bolnava de isterie, avea adesea halucinatii, aiureli, pe care le socotea drept descoperiri dumnezeiesti; ea a calatorit prin toate centrele mai însemnate din America si Europa, raspândind pretutindeni învatatura adventista.
    Despre datele stabilite de Miller si Snow, privitor la asa zisa a doua venire, sustinea ca ele nu au în vedere venirea a doua, ci curatirea templului ceresc de pacatele fiilor lui Dumnezeu (Evrei 9, 23) si ca acel timp este si de judecata (I Petru 4, 17) si de aceea sfârsitul lumii va fi curând sau, dupa Apocalipsa (14, 6-7), a si sosit. Previziunile si fixarea datei au continuat, fiind propusi pe rând anii: 1845, 1849, 1851, cea din urma fiind certificata si de o “viziune” a lui H. White. Tot printr-o “viziune cereasca” a profetesei, adventistii au preluat serbarea sâmbetei de la baptistii de ziua a saptea; în 1860 secta luându-si denumirea de “Adventistii de ziua a saptea”.
    Din America adventismul de ziua a saptea a patruns în Europa, unde si-a format comunitati organizate si case de edituri, sustinând o vie propaganda prin ziare si reviste. Ei au scoli confesionale si seminarii, iar centrul de propaganda îl au în orasul Hamburg (Germania), pentru Europa. În România, adventismul a fost adus la anul 1870 de Mihail Czehovschi, fost preot romano-catolic, care a activat mai întâi la Pitesti, ca reprezentant al adventistilor de duminica.
    Adventismul de ziua a saptea a fost adus mai apoi si de alti straini, mai întâi în Dobrogea, iar prin 1890 patrunde în Bucuresti. Propaganda ramâne însa fara rezultate remarcabile, fiind sustinuta numai de straini pâna în anul 1906, când studentul în medicina Petre Paulini se converteste la adventism, primind botezul de la adventistii sâmbatari. El este prima victima dintre intelectualii români. În scurta vreme, el ia conducerea sectei si o organizeaza sustinând-o printr-o propaganda în care nu a omis nici unul din mijloacele cele mai jignitoare la adresa Bisericii si a clerului nostru. În 1920 s-au organizat sub denumirea de “Uniunea comunitatilor evanghelice ale adventistilor de ziua a saptea” (de obicei comunitatile dintr-o provincie), iar “Conferintele reunite” alcatuiesc Uniunea adventistilor. Cartea lor de cult principala este “Imnele crestine”.
    Învataturile caracteristice ale adventistilor sunt:
    a) Cunoasterea datei exacte a venirii a doua;
    b) Mileniul – sau împaratia de o mie de ani a lui Hristos pe pamânt, cu cei drepti;
    c) Nu exista iad, nici suflet nemuritor;
    d) Serbarea sâmbetei;
    e) Obligativitatea Testamentului Vechi, relativ la legile despre mâncaruri curate si necurate;
    f) Domnia lui Antihrist de 1260 de zile (Apoc. 12, 6) este de 1260 de ani si anume între 538-1798 (domnia papalitatii). Alte rataciri sunt cele comune tuturor sectelor.
    B. Adventistii reformisti

    Adventistii reformisti sau, pe numele lor întreg, “Miscarea reformatoare a adventistilor de ziua a saptea”, sunt o fractiune nascuta din sânul adventistilor de ziua a saptea. Dupa moartea “profetesei” H. White (1915), s-au ivit mai multe femei adventiste, care se pretindeau a fi chemate sa o înlocuiasca. Dintre acestea a reusit sa se impuna Margareta Rowen din Los Angeles (California), care sustinea ca adventismul trebuie supus unei schimbari, asa cum i s-a descoperit ei, si anume: adventistii cu adevarat crestini nu trebuie sa puna mâna pe arme, ca sa ajute statele în planurile lor razboinice. Adventistii care în timpul razboiului au luat arma în mâna, au parasit calea adevarului. Razboiul început în 1914, spunea ea, este ultimul razboi, fiindca traim vremurile cele de apoi, când sfârsitul lumii este aproape. De aceea nici casatoria nu este admisa, ca una ce de acum înainte nu mai are nici un rost; de asemenea se interzice mâncarea de carne.
    Asa s-a nascut adventismul reformat sau rowenismul, prin anul 1916, ca o miscare reformista în sânul adventistilor de ziua a saptea. Din America adventismul a trecut în Germania, iar de aici mai departe, ajungând pe la noi în 1917-1918 prin mijlocirea unui soldat cu numele Kremer, casatorit cu o nemtoaica reformista din Hamburg. Totusi n-a reusit sa prinda teren, din cauza atitudinii lui fata de stat. Secta a fost interzisa, fapt pentru care nu si-a putut face propaganda decât pe ascuns sau prin foile lor “Pazitorul adevarului” si “Solul misionar”. Învataturile reformiste sunt expuse în brosura “O scurta lamurire a principiilor adventistilor de ziua a saptea, miscare de reforma” (Bucuresti, tip. Cultura, 1924), fiind combatuta de Petre Paulini, conducatorul celorlalti adventisti în brosura “Profeti falsi si profetii mincinoase”.
    3. Martorii lui Iehova

    Martorii lui Iehova sau studentii în Biblie, zis si milenisti sau Russelisti, este una din cele mai periculoase secte care actioneaza si în tara noastra. Adeptii ei s-au numit “Russelisti”, dupa numele întemeietorului; “Milenisti”, ca unii care raspândesc învatatura despre “mileniu”, sau “Studentii în Biblie”, ca unii ce ar studia mai serios decât ceilalti Biblia si în fine “Martorii lui Iehova”, ca singurii martori ai lui Iehova.
    Întemeietorul sectei lor a fost Carol Russel, comerciant din America, nascut la Pitsburg, statul Pennsylvania, în 1852, din parinti irlandezi, prezbiterieni, emigranti în America. Ajungând în contact cu adventistii, ei s-au molipsit de învataturile acestora despre inexistenta iadului si despre apropiata a doua venire a Domnului pentru asezarea împaratiei de 1000 de ani pe pamânt. Russel s-a apucat sa cerceteze Biblia si a ajuns la concluzia ca aceste învataturi ar fi conforme cu ea si ca venirea a doua nu se va face în scopul judecatii, ci al restabilirii sau al restaurarii, iar mileniul are un caracter purificator.
    În 1872 înfiinteaza un cerc al “studentilor în Biblie” – facând începutul sectei; iar în anul 1876 scrie cartea “Scopul si modul venirii a doua a Domnului”. Anul 1874 era data fixata de adventisti pentru venirea a doua a Domnului în trup. Profetia însa nici de data aceasta nu s-a împlinit, ceea ce a descurajat pe aderenti. Russel însa le furnizeaza explicatia ca Hristos a venit dar numai în duh si nu L-a vazut nimeni, ca a venit precum Însusi spunea ca va veni: “ca un fur”, nevazut. De la 1874 la 1878 spunea el – sunt cei trei ani si jumatate (Apoc. 14, 14-20). Apoi, în 1878 a început sa-si arate marea Sa putere si sa întemeieze împaratia Sa, iar în primavara anului 1878 au înviat Apostolii, dar si ei sunt asemenea lui Hristos, fiinte spirituale invizibile ochiului omenesc.
    Desi la început a colaborat cu adventistii, în cele din urma Russel se desparte de ei si în anul 1879 înfiinteaza revista “Turnul de veghe”, scrisa de el si tradusa în mai multe limbi, între care si româna. El a scris apoi si carti pe care le-a raspândit prin mijlocirea Societatii de Biblie si de tractate: Turnul de veghe, din Brooklin (Statele Unite) înfiintata si condusa de el în acest scop, în acest oras avându-si domiciliul si Russel.
    Dar scrierea doctrinara de temelie a lui Russel este “Studii în Scriptura”, în sapte volume . Russel se numara si el printre cei ce s-au înselat în socotelile lor. Prevestindu-si moartea, a fixat-o pentru anul 1914, când avea sa fie si venirea a doua, dar n-a murit decât în 1916, calatorind prin California.
    La noi în tara, iehovistii au patruns mai întâi prin mijlocirea unor unguri în Ardeal. Prin 1920, un român din America, Ioan B. Sima, molipsit de doctrina “martorilor”, este trimis în România ca sa organizeze secta. Neobtinând nici aprobarea necesara, o organizeaza pe baze comerciale, înfiintând la Cluj casa de editura “Viata”. Însa în 1927, convins ca iehovistii – sub masca religioasa – tind spre anarhism, paraseste secta, demascându-i toate planurile. Încercarile iehovistilor americani de a-l împaca ramân zadarnice. Conducerea sectei o iau niste unguri, iar propaganda si-o sustin prin revista “Turnul de veghe” si prin alte reviste si brosuri fara de autor, fara indicarea datei, editurii etc. La adunarile lor cânta din cartea “Imnurile zorilor mileniului” .
    Învataturile specifice iehovistilor sunt:
    a) Cunoasterea exacta a datei venirii a doua;
    b) Mileniul – împaratia lui Hristos de o mie de ani;
    c) Nu exista suflet nemuritor, omul neavând suflet, ci fiind suflet (adica fiinta vie, sufletul nefiind altceva decât viata); deci nu exista nemurire. Învierea este un dar deosebit al lui Dumnezeu dat celor alesi ai Sai;
    d) Nu exista iad si chinuri vesnice; pacatosii la înviere vor fi nimiciti; învierea va fi o restaurare sau o restabilire la loc a lucrurilor, asa cum le-a facut Dumnezeu la început;
    e) Sfântul Duh nu este o persoana a dumnezeirii, ci numai o energie a Tatalui – deci nu exista Sfânta Treime;
    f) Iisus Hristos este o creatura a lui Dumnezeu pe pamânt. El a fost numai om si ca om a murit pe cruce pentru totdeauna;
    g) Nu exista nici o sarbatoare.
    Celelalte rataciri sunt comune cu ale altor sectari, având mai multe puncte comune cu adventistii.
    4. Penticostalii

    Zisi si “Tremuratori” sau “Spiriti” sau cum se mai numesc ei “Biserica lui Dumnezeu Apostolica”. Numele de Penticostali vine de la cuvântul grecesc “penticosta”, care însemneaza Cincizecime. Ei sustin ca toti membrii sectei lor au botezul cu Duhul Sfânt si cu foc, pe care l-au primit Apostolii la Cincizecime prin pogorârea Duhului Sfânt (Spirit).
    Li se mai zice “Tremuratori” din cauza tremurarilor pe care le manifesta sub pretinsa influenta a Sfântului Duh pogorât asupra lor; si “Spiriti”, fiindca pretind a avea pe Sfântul Duh în darul vorbirii în limbi, ca si Apostolii dupa Cincizecime.
    Facând din aceasta credinta punctul central al vietii si învataturii lor, au reconsiderat toate celelalte puncte ale credintei crestine în functie de acesta, subordonându-le ca importanta si prioritate acestuia, constituindu-se astfel în secta.
    Originea sectei este tot în America, datând de abia de la începutul secolului al XX-lea, fiind înfiintata din sânul baptistilor de predicatorul baptist Carol Parham. Acesta a început sa propovaduiasca ratacirea ca Sfântul Duh se revarsa din nou cu putere la o apropiata a doua pogorâre a Sa si ca, la 3 ianuarie 1911, S-a si pogorât deja peste 13 persoane.
    În România, secta penticostala a venit direct din America prin câtiva români de acolo, printre care câstigase teren înca înainte de 1910; fiind sustinuta si propagata chiar printr-o revista în limba româna, “Vestitorul Evangheliei”, redactata în orasul Akron – Ohio, de un oarecare Paul Budeanu, român originar din judetul Arad.
    Paul Budeanu a tradus în româneste marturisirea de credinta a penticostalilor, intitulata “Declararea fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu”. Cu Pavel Budeanu stateau în legatura penticostalii din România, al caror sef a fost de la început Ioan Bododea din Brailita, fost predicator, propaganda sustinându-si-o prin reviste editate de el, ca: “Glasul adevarului” si “Stiinta Sfintilor”.
    Învataturile specifice penticostalilor sunt urmatoarele:
    a) Mileniu;
    b) Pe lânga botezul cu apa este de trebuinta si cel cu Duhul Sfânt si cu foc, pe care l-au primit apostolii la cincizecime si prin care se primeste darul vorbirii în limbi;
    c) Pentru ca Biserica sa nu fie moarta trebuie sa aiba darul Sfântului Duh, iar pentru a obtine acest dar, se cere rugaciune si post, adica nemâncare;
    d) Botezator poate fi numai cel ce are darul vorbirii în limbi (în timp ce la baptisti si la alte secte poate fi numai cel rânduit de comunitate);
    e) Slujbele duhovnicesti sunt cele ale predicatorilor, proorocilor si prezbiterilor – alesi din Biserica si ordinati (sfintiti ca preoti prin punerea mâinilor). Ordinatiunea nu se poate pierde.
    f) În adunari pot vorbi si femeile;
    g) Sfântul Duh purcede si de la Fiul;
    h) Pacatosii dati afara din adunare nu mai pot fi reprimiti.
    În celelalte puncte ale credintei se aseamana cu ceilalti eretici, îndeosebi cu baptistii, din rândul carora s-au format.
    Cultul este simplu: câteva cântari, însotite de vorbirea în limbi si predici (toate acestea au loc într-o atmosfera plina de neorânduiala, asa cum se vede din capitolele tratând despre vorbirea în limbi – glosolalia) .
    5. Nazarenii sau Pocaitii

    Numele de nazareni sau nazarineni provine din afirmatia lor ca urmeaza pe Iisus Nazarineanul nu numai în cuvinte, ci si în fapte. Se numesc pocaiti deoarece sustin ca pocainta este temeiul mântuirii si ca numai ei fac adevarata pocainta.
    Adevaratul doctrinar si întemeietor al sectei este Samuel Fröhlich, tot din Elvetia, nascut în anul 1803 din parinti saraci (calvini). El a studiat teologia calvina la Zürich si a ajuns pastor calvin în Elvetia; tineretea si-a petrecut-o în destrabalari. Apoi, dupa cum marturiseste el, la Pastile anului 1825 i s-ar fi aratat Dumnezeu îndemnându-l la o viata curata. Ca pastor era iubit de pastoritii sai fiindca era constiincios si predica regulat si cu foarte mult zel. Desi înca pe când era student teolog strecurase rataciri prin predicile sale, la început a ramas totusi în cadrul învataturilor calvine; pâna la urma însa încetul cu încetul devine baptist, desi nu oficial.
    El era pastor calvin, dar rostea predici baptiste, pâna când, descoperindu-i-se ratacirile, a fost depus. Din acest moment Fröhlich devine baptist pe fata si în anul 1832 întemeiaza o “sfânta comuna” (die heilige Gemeinde) cu 38 de aderenti, fosti credinciosi de-ai lui în calvinism, pe care i-a botezat din nou, prin cufundare. Astfel s-a întemeiat prima “comuna nazareana” având în frunte pe însusi întemeietorul si doctrinarul ei, Fröhlich, care în cinci scrieri a stabilit principiile doctrinare ale sectei sale. El sustine ca Biserica a devenit concubina a statului, cu care cocheteaza si de la care primeste plata de stat, de aceea se cere o Biserica noua.
    Din Elvetia nazarenismul a patruns în Ungaria în 1910 adus de niste ucenici ai lui Fröhlich, mai ales prin partile învecinate cu Transilvania (orasul Hódmezövásárhely). De aici a patruns apoi la românii din Ardeal, mai ales în judetele marginase: Arad, Bihor, Békés. Totusi, la noi secta n-a reusit sa se raspândeasca prea mult. Pâna astazi ea numara putini aderenti; din cauza atitudinii sale fata de stat fiind interzisa. Cartea lor de cântari este intitulata “Noua harfa a Sionului”.
    Învatatura nazarineana în cea mai mare parte seamana cu cea a baptistilor, caracteristicile ei principale fiind:
    a) Mileniul (ca la adventisti, russelisti si penticostali);
    b) Neadmiterea juramântului, deoarece poate fi îndestula-toare fagaduinta fara de juramânt;
    c) Neîngaduinta de a face uz de arma în razboi;
    d) Imposibilitatea de a mai pacatui dupa botez;
    e) Neprimirea din nou în comunitate a celor ce au fost exclusi;
    f) Toate institutiile publice sunt locasuri ale lui Antihrist. Tot asemenea este si scoala, care nu are nici un rost, deoarece copiii dupa ce primesc botezul nu mai pot pacatui; ei ajung la fericirea raiului si n-au nevoie de a fi educati în scoli:
    g) Nu exista predicatori alesi, ci fiecare poate predica, daca este iluminat de Duhul Sfânt;
    h) Sunt doua categorii de credinciosi: “prietenii si prietenele”, care sunt aderenti înca nebotezati ai sectei; si “fratii si surorile” sau aderentii botezati, care îsi zic “tu” între ei;
    i) Rigorism în ceea ce priveste viata privata si bucuriile ei, s.a.m.d.
    În celelalte parti ale doctrinei lor se aseamana întru totul cu baptistii.
    6. Evanghelistii

    Evanghelistii sau Crestinii dupa Evanghelie. Si-au luat numele acesta, sub pretextul ca toata viata lor este în perfecta armonie cu Sfânta Evanghelie. Secta a aparut în Elvetia la sfârsitul secolului XIX, unde poarta numele de chrétiens -crestini. La noi a fost adusa la începutul acestui secol de niste straini, mai întâi prin partile Sibiului (Cisnadie), apoi în Bucuresti si Iasi.
    În capitala a început a prinde teren si a se organiza sub numele de “Réunions évangeliques françaises”. Revista prin care au încercat sa se introduca în cercuri cât mai largi era intitulata “La Réunion de Croyants pour le Culte” si era editata în Bucuresti, iar secta a început a prinde teren mai cu seama dupa ce a cazut victima Grigorie Constantinescu, fiu de ofiter trimis în Elvetia spre a se perfectiona într-o meserie, dar a revenit dupa patru ani ca predicator evanghelist. Mobilizat în razboiul din 1916-1918, ajunge prin Iasi unde începe sa activeze, reusind sa faca o casa de rugaciuni. Capitala Moldovei devine centrul organizatiei sectei, datorita lui Grigorie Constantinescu, devenit predicator sef. De aici ratacirile sectei se coboara prin judetele învecinate, “crestinii dupa Evanghelie” organizându-se apoi într-o uniune a carei conducere centrala se muta din nou la Bucuresti, împreuna cu Grigorie Constantinescu.
    Învataturile lor sunt expuse în brosurile “Memoriu sau scurta expunere a punctelor de doctrina ale Comunitatilor crestine” si “Memoriu sau scurta expunere a doctrinei Crestinilor dupa Evanghelie”.
    Ratacirile proprii evanghelistilor sunt urmatoarele:
    a) Considera ca botezul este unul, dar are trei feţe:
    – botezul apei, care nu mântuieste;
    – botezul Sfântului Duh, care poate fi primit înainte, deodata sau dupa cel al apei;
    – botezul în moartea Domnului, care este starea cea mai înalta de sfintenie la care poate ajunge un credincios.
    b) cred ca sunt patru judecati:
    – a celor credinciosi, facuta în cer cu mult înainte de judecata cea mare a pacatosilor;
    – a celor în viata, la venirea a doua a Domnului, când va începe mileniul si când se vor desparti oile de capre;
    – a pacatosilor, la sfârsitul mileniului;
    – a îngerilor rai.
    c) Desi înlatura Sfânta Traditie, admit totusi ca exista trei ceruri: cerul dintâi sau atmosfera, cu nori, cu zare albastra; cerul al doilea, sau al stelelor, din jurul globului pamântesc; cerul al treilea este raiul lui Dumnezeu, în care salasluiesc îngerii si sufletele dreptilor si care este locul de odihna si de asteptare. La judecata din urma, cerul dintâi si al doilea va arde si tot pamântul va fi mistuit de foc, numai cerul al treilea va ramâne;
    d) La venirea a doua se va face convertirea iudeilor cu atâta putere, încât va fi “o adevarata înviere din morti”;
    e) Mileniul.
    Evanghelistii n-au ca celelalte secte o organizatie centrala, fiind prea putini. Celelalte rataciri sunt comune cu ale baptistilor si ale altor secte.
    7. Seceratorii

    Seceratorii sau “Crestinii ultimelor zile”, se numesc astfel deoarece se socotesc a fi chemati sa faca secerisul crestinismului, sa secere ce au semanat altii, potrivit cuvintelor Domnului, ca: Altul este cel ce seamana si altul cel ce secera (Ioan 4, 37). Originea sectei este întunecoasa. La noi în tara a fost adusa de Alexandru Török, ungur din Budapesta, de meserie rotar. Pripasit prin Timisoara, el începe propaganda printre baptisti si adventisti, cu scopul de a unifica toate sectele în una singura care sa se numeasca “Seceratorul”, dar neobti-nând rezultate, prin anul 1924 se întoarce din nou la Budapesta.
    Din fericire, secta este prea putin raspândita si cunoscuta la noi, de aceea nu cunoastem si nici nu ne intereseaza alte rataciri ale ei.
    8. Inochentistii

    Acestia îsi au originea de la calugarul Inochentie (Ioan Levizor), moldovean din judetul Soroca, nascut în anul 1873. Ca secta dateaza de prin anul 1910. El si-a facut noviciatul la Manastirea Dobrusa, judetul Orhei, de unde apoi, dupa 4 ani de ascultare ca frate, a trecut împreuna cu alti tovarasi pe la alte manastiri de prin Rusia (Kiev si Petrograd). Dupa câtva timp se întoarce din nou în Basarabia si se asaza la Manastirea Chitcani (Noul Neamt), iar de aici în scurta vreme trece la manastirea din Balta (în apropiere de Nistru), la invitatia staretului acestei manastiri.
    În anul 1909 si 1910 Inochentie a primit hirotonia în diacon si respectiv în preot la Balta. Moldovenii faceau aici mari pelerinaje la mormântul fostului staret Teodosie Levitchi, socotit ca sfânt, facator de minuni. (Acesta, nascut în 1791 si mort în 1845, fiind sub impresiile revolutiei franceze din 1789, predicase impresionant si convingator apropierea sfârsitului lumii si a înfricosatei judecati). Pelerinilor moldoveni, Inochentie le predica si le facea slujba în limba româna, cu o tinuta plina de evlavie si de convingere, încât tot mai multi pelerini veneau la Balta. Slujbele în limba româna a lui Inochentie au facut însa pe arhiepiscopul Serafim al Chisinaului sa puna la cale transferarea lui de la Balta într-un loc unde sa nu mai aiba prilej de a predica si sluji româneste si anume la una din Manastirile Valaam sau Solovat de la Marea Alba.
    Inochentismul a patruns la noi în judetele Falciu, Tutova, Covurlui si chiar în Bucuresti, unde s-au încercat tratative cu Tudor Popescu si D. Cornilescu, sefii tudoristilor. Inochentistii nu au un principiu de credinta si nici vreo doctrina specifica, sistematica, ci sunt cu totul inculti si deci incapabili de a-si formula vreo marturisire de credinta, practicând mai mult un misticism religios.
    Începuturile activitatii lui Inochentie erau alimentate de rataciri. În predicile lui de la Balta, sustinea ca este trimis de fostul staret de mare faima, Teodosie, ca sa pregateasca pe oameni pentru ziua sfârsitului, când ei vor fi judecati de Teodosie. Dupa Inochentie, sfârsitul lumii avea sa fie în anul 1913, de aceea îndemna pe oameni sa nu se casatoreasca, iar pe cei casatoriti îi îndemna sa nu aiba copii si sa-si lase averile. Cei bolnavi – zicea el – sa se unga cu untdelemn din candela de la mormântul lui Teodosie si sa se roage.
    Împartasea pe oameni în urma predicii sale fara a fi spovediti. Este posibil ca Inochentie sa fi practicat si alte rataciri. Totusi intentia lui nu a fost de a crea o miscare religioasa despartita de Biserica sau o secta. Biografii minutiosi ai lui Inochentie sustin ca Inochentie nu a fost niciodata creatorul miscarii de la Balta . Abaterile lui Inochentie mentionate mai sus n-au ramas la dimensiunile lor initiale, caci poporul habotnic le-a exagerat si le-a înmultit din ce în ce mai tare, pâna când separarea de Biserica a devenit în chip evident un fapt împlinit .
    Ratacirile la care au ajuns aderentii admiratori fanatici ai lui Inochentie sunt urmatoarele:
    a) Inochentie este un sfânt sau un prooroc (dupa unii Sfântul Ilie, dupa altii un sfânt mare în care s-a întrupat Sfântul Duh, iar dupa altii este Hristosul crestin, mai mare decât Hristosul evreu). El a avut puteri miraculoase. Pe cei care nu cred, îi asteapta iadul;
    b) Exista un Duh Sfânt masculin care este Inochentie si unul feminin, care este sora lui Inochentie;
    c) Omul trebuie sa pacatuiasca pentru ca sa aiba apoi de ce sa se pocaiasca si ca Dumnezeu sa aiba de ce sa-l ierte;
    d) Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail si altii se întrupeaza în fratii predicatori;
    e) Viata lor este în comun si se numesc “frati”;
    f) Cultul lor este unitar, caci desi unii – cei mai multi -respecta cultul ortodox si chiar participa la el, altii în schimb sunt fie prea rigoristi (îmbracati mai mult calugareste si printr-un ascetism exagerat îsi schimonosesc trupul smulgându-si unghiile si parul), fie prea libertini (adunându-se în pesteri subterane unde practica adevarate orgii). În general, ei pretuiesc pomenile si slujbele pentru morti;
    g) sunt împotriva calendarului îndreptat, facând corp comun cu stilistii.
    9. Stilistii

    În anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, într-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetând cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului Iulian si vazând ca prin îndreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si rânduielilor Sfintilor Parinti, si ca prin ramânerea în urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca rânduiala stabilita de Sfântul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarât cu totii sa îndrepte calendarul Iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, cum este acum.
    Hotarârea a fost primita de toate Bisericile Ortodoxe care au luat parte la sinod, prin mitropolitii, episcopii si delegatii lor, urmând ca fiecare Biserica sa faca îndreptarea calendarului când va gasi vremea potrivita.
    Astfel, în anul 1924, la 10 martie, au îndreptat calendarul Patriarhia ecumenica de Constantinopol si Biserica Greciei. Apoi, pe rând, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei si în anul 1924, în octombrie, a îndreptat calendarul si Biserica noastra Ortodoxa Româna, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile, cu care ramasese în urma calendarul Iulian, de la Sfântul Sinod de la Niceea.
    Iar Sfintele Pasti le serbam odata cu crestinii ce tin stilul vechi din celelalte tari, pentru unitatea si pacea Bisericilor noastre surori în dreapta credinta, care înca nu au îndreptat calendarul, precum Biserica Rusa, Biserica Ierusalimului, Biserica Serbiei s.a., care înca n-au trecut în mod practic la îndreptarea calendarului vechi, dar care la vreme potrivita îl vor îndrepta, dupa cum a fost întelegerea tuturor Bisericilor Ortodoxe la Constantinopol din anul 1923 si la Consfatuirea panortodoxa din 1948 tinuta la Moscova, care au ajuns la întelegere în aceasta privinta si care au hotarât obligatoriu ca clerul si credinciosii din fiecare tara ortodoxa sa tina stilul bisericesc local pe teritoriul careia se gaseste. Adica în tara în care se tine calendarul îndreptat, acela sa ramâna mai departe, iar în tara unde înca se mai tine stilul vechi, acela sa ramâna în folosinta pâna la vremea potrivita, când va fi întocmit si recunoscut calendarul cel mai desavârsit pentru toata Ortodoxia.
    Si acestea toate s-au hotarât de mai marii pastori ai Bisericii Rasaritului numai pentru a se tine unitatea si pacea dintre Bisericile dreptmaritoare între care Duhul Sfânt i-au pus pe ei pastori.
    Si acum trebuie sa întelegem ca aceasta hotarâre care s-a luat la Consfatuirea panortodoxa de la Moscova este un mijloc de pace si de unire între Bisericile Ortodoxe din toata lumea în ce priveste îndreptarea calendarului si este facuta cu chibzuinta sinodiceasca si traditie canonica. Deoarece noi stim din sfintele canoane si din învataturile Sfintilor Parinti ca Biserica noastra dreptmaritoare în toate vremurile de-a lungul istoriei a folosit doua mijloace de a mântui sufletele: scumpatatea si iconomia sau pogoramântul. Scumpatatea este cel mai bun dreptar al sfintelor canoane din Biserica Ortodoxa, iar iconomia – pogoramântul – este al doilea mijloc si care uneori pogoara mai mult sau mai putin din îndreptarul scumpatatii cu scopul sfânt de a folosi Biserica pe alte cai.
    Stilistii de 60 de ani lucreaza orice taina si orice sfintire în bisericile lor, fara arhiereu si fara ierarhie, si prin urmare, daca ei n-au ierarhi, nici preotii lor nu se pot numi preoti, nici Biserica lor Biserica si nici crestinii cei botezati de ei nu se pot zice cândva crestini. Pentru ca unde nu este ierarhie si arhiereu, nici sfintenie nu este, nici mântuire. Fiindca izvorul tuturor sfintirilor si darurilor vine numai prin arhiereu. Asadar, daca ei se numesc pe sinesi Biserica dreptmaritoare si traditionala, sa ne spuna în care Biserica dreptmaritoare s-a mai lucrat vreodata Sfintele taine fara arhiereu?
    Iar daca ei zic ca au arhiereu, sa ne spuna care este episcopul lor, cine l-a hirotonit si unde îsi are resedinta? Caci canonul 13 a sinodului I-II zice: “Semanaturile ereticestilor zâzanii aruncându-le în Biserica lui Hristos, diavolul cel cu totul rau si acestea vazându-le din radacini taiate cu sabia Duhului, au venit pe alta cale de mestesugiri sa desparta Trupul lui Hristos cu mantia schismaticilor. Si pe aceasta vrajmasie a lui, Sfântul Sinod zadarnicind-o, a hotarât ca de acum înainte, orice preot sau diacon, care osândind pe episcopul sau pentru orice vinovatie, mai întâi de sinodiceasca judecata si de cercetare si osândirea cea deplina asupra lui, vor îndrazni a se desparti de împartasirea lui si numele lui nu-l vor pomeni la sfintele rugaciuni ale Liturghiilor, dupa obiceiul predat Bisericii, acestia sa se supuna caterisirii si de toata ereticeasca cinste sa se lipseasca. Caci, ca cel rânduit în ceata preotiei, a îndraznit a rapi judecata mitropolitilor si mai înainte de judecata el osândeste.
    Înca sa citeasca ei si canoanele: 18 al sinod. IV ec. si 6 al sinod. II ec. si sa înteleaga ca singuri, rupându-se de ascultarea episcopilor si hulind Biserica si pe conducatorii ei, au cazut sub anatema care o arata sfintele canoane 17 ale sinod. VII ec., 3, 4, al sinodului IV ec., 31 Apost., 31 si 34 al sinod. VI, 1 al sinod. I-II, 5 si 6 Gangra si 5 Antioh., asupra celor ce nu asculta de episcopii lor.
    Decât a judeca ei pe episcopii si mitropolitii din Biserica noastra Ortodoxa, mai bine ar întoarce ochiul asupra lor, ca sa-si cunoasca grelele vinovatii canonice pe care le au, ca au rupt legatura duhovniceasca cu Biserica Ortodoxa si se conduc dupa mintea lor cea întunecata de mândrie, de ura si de nesupunere.
    Stilistii au si grave abateri canonice. Iata care sunt cele mai grave:
    a) Nu asculta de hotarârea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, din anul 1923, care a hotarât îndreptarea calendarului celui vechi: Can. 3, II Ec.; 28 IV Ec.; 36 Trulan.
    b) Nu asculta nici de Patriarhia Ierusalimului: Can. 34 Apost.; 2, II Ec.; 12 IV Ec.; 36 Trulan; 19 Antiohia.
    c) Nu asculta de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române si de hotarârea întâi-statatorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, care s-au adunat la Moscova în anul 1948.
    d) Considera calendarul sfânt si fac din aceasta o dogma;
    e) Preotii lor, precum si crestinii condusi de ei, se departeaza de la slujirea si împartasirea cu preotii si ierarhii nostri, din ura, mândrie, razvratire si neascultare.
    f) Boteaza si cununa a doua oara, savârsind o mare erezie si greseala dogmatica; Can. 47 Apostolic; 48, 72 Cartagina; 1, 47, 91 al Sfântului Vasile cel Mare; stilistii nu au Sfântul si Marele Mir, pentru ca nici episcop nu au care sa li-l sfinteasca, si din aceasta cauza ung copii cu untdelemn de prin candele, când îi boteaza, si prin aceasta falsifica botezul si duc în eroare pe crestinii care dau copiii pe mâna lor ca sa-i boteze.
    g) Au rupt legatura duhovniceasca cu ierarhia canonica a Bisericii Ortodoxe Române; Canonul 31 al Sfintilor Apostoli; 13, 14 si 15 ale Sin. I si II din Constantinopol; 6, II Ec.; 3, III Ec.; 18, IV Ec.; 31 si 34, Trulan; 5, Antiohia; 10, 11, Cartagina.
    h) Hulesc si defaima patriarhii, episcopii si preotii Bisericii care tin stilul nou, numindu-i “catolici”, “lipsiti de har”, “eretici”, cazând astfel sub osânda canoanelor: 31, 39 Apostolic; 18, I Ec.; 8, IV Ec.; 34 Trulan; 58 Laodiceea; 7 Cartagina.etc.
    i) Au facut manastiri fara aprobarea Sfântului Sinod.
    j) Preotii stilisti se duc prin sate straine si fac slujbe pe ascuns, fara sa tina seama de aprobarea episcopului locului si a parohului din acele parohii, cazând prin aceasta sub osânda canoanelor 34 Apostolic; 4, 6, 7, I Ec.; 2, 3, II Ec.; 8, III Ec.; 28, IV Ec.; 36, 39 Trulan; 9 Antiohia.
    Si acestea sunt câteva din greselile si abaterile canonice ale celor ce tin stilul vechi în tara noastra.
    Stilistii sunt considerati schismatici, adica dezbinati de Biserica Ortodoxa, caci au calcat legile bisericesti administrative, organizându-si manastiri si biserici deosebite, fara aprobarea Sfântului Sinod. Iar daca îndraznesc sa boteze a doua oara, atunci se fac eretici, potrivit cu canonul 47 Apostolic si alte canoane.
    Si acesti stilisti care sunt nesupusi Bisericii pâna în ziua de azi, ramân o fractiune schismatica. Dar sa se stie caci calendarul în decursul istoriei a mai fost schimbat de cinci ori pâna acum, si când va fi nevoie, iar o sa se schimbe.
    10. Tudoristii

    Sunt numiti asa dupa numele întemeietorului sectei lor, Tudor Popescu, fost preot ortodox în Bucuresti, la biserica Sfântul Stefan, zisa “Cuibul cu barza”. Ei alcatuiesc singura secta înfiintata la noi în tara din sânul Bisericii Ortodoxe Române.
    Tudor Popescu, originar din judetul Prahova, ca paroh la “Cuibul cu barza”, era un preot zelos si constiincios. Însa prin anul 1919 începe sa alunece, fiind împotriva cultului sfintilor. Totusi, înca pe la sfârsitul anului 1923, sustinea ca el nu s-a lepadat de doctrina Bisericii Ortodoxe. Ratacirile lui se înmultesc si se accentueaza, mai ales dupa ce se împrieteneste si colaboreaza cu ierodiaconul D. Cornilescu, molipsit de protestantism .
    Acesta îl introduce în literatura protestanta, din care îsi alimenteaza din ce în ce mai mult predicile. Având darul vorbirii, prin predicile lui patetice atrage tot mai multi credinciosi la Biserica “Cuibul cu barza”. Împreuna cu D. Cornilescu organizeaza si cursuri de seara, adunând credinciosi în fiecare marti seara la scoala de lânga “Cuibul cu barza”.
    Predicile din biserica si conferintele de la scoala, precum si publicatia “Adevarul crestin” si alte brosuri scoase de Tudor Popescu si D. Cornilescu, vadeau tot mai mult intentiile lor de a se înstraina de Biserica Ortodoxa. Ei începusera chiar sa scoata din serviciile divine rugaciunile si otpusturile care cuprind ceva din cultul sfintilor si al Sfintei Fecioare Maria. Totusi în teorie sustineau ca sunt ortodocsi. În cele din urma însa, lepadara si Sfintele Taine, cultul sfintelor icoane etc., devenind cu adevarat sectari.
    Sfântul Sinod, sesizat de ratacirile de la “Cuibul cu barza”, l-a caterisit pe preotul T. Popescu (sentinta 152 din 2 aprilie 1924). D. Cornilescu rupsese deja orice legatura cu Biserica si plecase în strainatate, unde se pare ca s-ar fi casatorit, dând dovada de câta vocatie avusese pentru monahism.
    Dupa caterisire, Tudor Popescu a facut tovarasie cu anglicanul Adeney, seful scolii anglicane din Bucuresti. În aceasta scoala si-a fixat activitatea de propaganda, câstigând aderenti printre care si câtiva preoti si scriitorul D. Nanu. Tudor Popescu a cerut de la Ministerul Cultelor autorizatie pentru a-si exercita cultul în libertate. Ministerul Cultelor i-a dat autorizatia însa numai pentru conferinte religioase. Dar T. Popescu – pe lânga conferinte – practica si diverse acte de cult ca: citiri biblice, rugaciuni, cântari etc., ajungând cu timpul sa aiba si casa de rugaciune.
    Tudoristii ratacesc cu urmatoarele:
    a) Nu admit cultul sfintilor, al icoanelor, al crucii, al sfintelor moaste, socotind ca rugaciunile pentru morti n-au nici un rost;
    b) Întrebuinteaza Biblia tradusa de D. Cornilescu;
    c) Nu admit Sfintele Taine, socotind ca nici Botezul nu este o taina, deoarece nu iarta pacatul stramosesc. De asemenea, zic ca nici preotia nu este o taina; oricine poate boteza, cununa etc.;
    d) Mântuirea se obtine numai prin credinta în Iisus Hristos, Care a murit pe cruce pentru pacatele noastre. Credinta produce nasterea din nou a omului, iar aceasta consta în iertarea pacatelor si în împartasirea cu Sfântul Duh;
    e) Mântuirea are trei fete:
    – pentru trecut: iertarea pacatelor si scaparea de osânda;
    – pentru prezent: izbavirea de sub puterea pacatului;
    – pentru viitor: izbavirea de prezenta pacatului;
    f) Botezul este aplicat si copiilor, însa nu este o taina, ci doar un simbol.
    Alte puncte de credinta sunt tot la fel cu cele comune tuturor sectarilor. Fiind o secta prea recenta, n-a ajuns sa-si cristalizeze o învatatura unitara într-o marturisire de credinta mai mult sau mai putin completa. Doctrina lor este un amestec de învataturi protestante, fara a avea ceva nou si original. De asemenea, n-au nici o organizatie proprie, ci doar câteva organizatii destul de slabe si putin numeroase. Cultul consta, ca si la toate sectele, din predici, cântari, citiri biblice si rugaciuni .
    11. Teosofii

    Numele lor provine de la învatatura pe care o numesc teosofie, adica întelepciune divina. Locul de bastina al teosofiei este probabil India, timpul aparitiei ei fiind îndepartat.
    În Europa, teosofia s-a ivit prin anul 1875, datorita rusoaicei Helena Petrovna Blavatsky, o femeie de moravuri usoare, constienta de starea pacatoseniei sale. În urma unei calatorii în America de Nord, H.P. Blavatsky ajunge la New York, unde intra în legatura cu spiritistii. Facând cunostinta cu colonelul J. Olcott, înfiinteaza la New York, împreuna cu acesta, o societate teosofica. Din New York, H. P. Blavatsky pleaca în India, unde a convertit un baron, – de Palme -, care la moartea sa lasa societatii teosofice o avere considerabila.
    Teosofia a patruns si la noi, centre teosofice mai însemnate fiind la Bucuresti (cu Zoe Palade, Maria Sachelarie, Mircea Nenitescu etc.), Craiova, Timisoara s.a. Teosofii sunt împartiti în câteva secte greu de deosebit una de alta. În general se apropie de spiritisti, cu care uneori pot fi usor confundati. Fiind un sistem filosofic religios, teosofia poate patrunde numai în clasa culta.
    Temeiurile învataturii teosofice sunt expuse în cartea “Secret doctrine” (Doctrina secreta).
    Iata câteva puncte din doctrina teosofica:
    a) Legea generala a naturii este legea karmei, pe baza careia fiecare fapta are urmari, care sunt apoi cauze ale altor fapte sau activitati, iar acestea la rândul lor devin iarasi cauze ale altor fapte si asa mai departe, pâna ce urmeaza linistea deplina, în care înceteaza orice activitate.
    b) Sufletul dupa moarte se reîntrupeaza (reîncarneaza) de mai multe ori spre a se curati, pâna când ajunge desavârsit si egal cu Dumnezeu. Starea aceasta de perfectiune este Nirvana, sau suprema fericire si consta în împreunarea sufletelor într-un tot unitar, în Dumnezeire. Reîncarnarea este necesara tuturor, în scopul purificarii si perfectionarii.
    c) Moartea nu este altceva decât trecerea sufletului dintr-un corp în altul, sau dintr-o viata în alta. Pe patul de moarte, omul chiar îsi poate alege parintii din viata în care urmeaza sa se reîncarneze. Când omul moare, sufletul paraseste corpul fizic si îmbraca un corp astral; apoi trece într-un corp mintal, luând o forma infinita si devenind astfel o fiinta eterica, fara sex;
    d) Tot ce exista, exista în mod necesar, caci evolueaza spre bine;
    e) Nu exista iad sau munci. Mântuirea vine în mod necesar, prin evolutia sufletului în sirul de vieti prin care trece, pâna ce ajunge în Nirvana. Suferintele prin care evolueaza omul în diferitele lui vieti catre Nirvana, acesta este iadul;
    f) În Nirvana toti vom fi una;
    g) Dumnezeu nu este transcendent, ci imanent, în natura.
    h) Nu exista îngeri rai sau diavoli. Mânia, invidia, rautatea, desertaciunea, razbunarea, etc., iata dracii din noi; altii nu mai exista;
    i) Iisus Hristos n-a fost Fiul lui Dumnezeu si Rascumparator al lumii, pentru ca oamenii se rascumpara singuri, purificându-se prin reîncarnari. El a fost numai o pilda de perfectiune;
    j) Fiecare epoca îsi are Mântuitorul ei propriu, potrivit cu gradul de civilizatie si de dezvoltare spirituala a ei. Astfel a fost Buda în epoca lui, apoi în alta epoca Iisus Hristos, iar acum, în epoca moderna, când doctrinele lui Buda si Hristos au ramas neîndestulatoare si acum, când se cere un nou mântuitor cu o doctrina mai potrivita nivelului intelectual înalt al epocii, acesta este Krishnamurti;
    k) Se înlatura dogmele si autoritatile bisericesti;
    l) Orice religie, într-o oarecare masura relativ mica, este expresia vointei lui Dumnezeu si descopera o oarecare parte de adevar. Iar teosofia este adevarul curat si întreg;
    m) Lumea aceasta va trece printr-o prefacere cosmica, transformându-se într-un continent nou, regenerat;
    n) Mai exista o lume astrala, în care vom ajunge si noi, ce cuprinde locuitori, animale si alte fiinte; sufletele oamenilor se duc acolo ca spirite;
    o) Nu numai oamenii, ci toate vietuitoarele au suflet nemuritor, si de aceea nu se cade a fi ucise; consumarea de carne de animale este interzisa;
    p) Scopul ultim al vietii este “fratia universala”, care nu este un vis, o conceptie poetica, ci o conditie esentiala si de aceea trebuie sa existe;
    r) Scopul pe care îl urmareste teosofia este de a forma un sâmbure de înfratire universala, fara deosebire de rasa, limba, credinta etc. În societatea teosofica poate intra oricine, de orice credinta;
    s) Limbajul tehnic si ideile fundamentale ale teosofilor provin, dupa ei, din vechile secrete ale Cabalei, care li s-ar fi transmis prin viu grai pâna azi, întreaga si neschimbata, chiar cu magia si astrologia ei.
    În toata doctrina teosofica, influenta budismului este vizibila si covârsitoare, teosofia fiind mult mai apropiata de budism decât de crestinism. Cu crestinismul n-are aproape nimic comun. De aceea ea nu este o secta crestina, ci o secta religioasa si filosofico-mistica, ivita si printre crestini, având la baza un amestec întunecos de idei luate din riturile popoarelor orientale.
    12. Spiritistii

    Denumirea le provine din faptul ca prin anumite experiente fac comunicari cu spiritele (sufletele) mortilor. Ca si teosofii, sunt o secta religioasa filosofico-mistica, având o doctrina foarte îndepartata de cea crestina, desi ei pretind a fi crestina.
    Testamentul Vechi face amintire de practici spiritiste, ca de pilda de cazul lui Saul cu vrajitoarea din Endor (I Regi 28, 7-20; IV Regi 21, 6, s.a.). Ele însa erau interzise cu asprime, ca fiind contrare religiei date de Dumnezeu (Deut. 18, 9-12). Spiritismul s-a practicat chiar si în primele veacuri crestine, începând de la Simon Magul (Fapte 8, 9) si de la vrajitorul Elima (Fapte 13,); desigur a fost practicat între pagâni si în continuare, pâna târziu, am putea spune pâna în zilele noastre. Desi spiritismul nu este în spiritul doctrinei ortodoxe, totusi, multi crestini s-au molipsit de el, practicându-l alaturi de crestinism. Spiritismul vechi s-a întemeiat pe practici si experimente, fara a avea o doctrina cristalizata. Abia spiritismul modern încearca sa aiba o atare doctrina, desi nu chiar unitara.
    Spiritismul modern îsi are începuturile în America de Nord. Prin 1846, în locuinta unui crestin, numit Weckman, din oraselul Hydesville, statul New York, au început sa se auda pocnituri misterioase în mobila, usi, pereti etc. Neputând afla cauza lor, Weckman se muta în alta locuinta, iar în locul lui, în 1847, se muta familia Fox. Pocniturile continuara, pâna ce noii locatari începura a sustine ca în spatele ciocaniturilor se afla un spirit care le-ar transmite mesaje necunoscute. La aceasta clara înselare demonica au fost atrase dupa aceea o multime de oameni, mai întâi din America si apoi din Europa.
    În România au cazut în ratacirea spiritista, printre altii B. P. Hasdeu si Dr. Istrati.
    Doctrinarul spiritismului este juristul si medicul Hippolyte de Nisard Rivail, cunoscut sub pseudonimul de Allan Kardec. Cartea lui “Le livre des esprits” (Cartea spiritelor) este socotita ca biblia spiritistilor. Spiritistii n-au o doctrina unitara, desi fiecare doctrinar pretinde a o avea prin comunicari de la spiritele cele mai luminate.
    Ei însa au câteva puncte comune, cum ar fi:
    a) Dumnezeu este marginit; El Si-a primit existenta din haos, deci nu este din eternitate. El este spirit, sau mai corect, o asociatie infinita de spirite divine, devenite, printr-o lunga evolutie, perfecte si luând toate la un loc forma de sfera, cea mai desavârsita forma din univers;
    b) Mai sunt si alti dumnezei, inferiori si subordonati Dumnezeului suprem, dar mai mari ca îngerii. Fiecare soare, sistem planetar si planeta îsi are dumnezeul sau, supus Dumnezeului suprem. Dumnezeu nu este Atotstiutor, decât numai indirect, prin informatiile pe care le primeste de la ceilalti dumnezei, pe calea undelor si pe care acestia le-au primit de la spiritele mai desavârsite. Dumnezeii solari poarta numirea de fii ai lui Dumnezeu (nu însa si cei planetari);
    c) Exista mai multe Sfinte Treimi. Asa de pilda o alcatuiesc Dumnezeul central, cel solar si cel planetar. Aceasta este treimea centrala superioara. Mai este apoi una, solara, inferioara aceleia, iar alta, planetara, inferioara celei solare. De altfel toate fortele din lume, lucreaza treimic, caci forta treimica: pozitiva, negativa si neutra, este întâlnita peste tot;
    d) Dumnezeu este numai un Arhitect, iar nu creator al lumii, caci lumea nu este creata din “nimic”, ci este facuta din ceva ce a existat mai înainte si care în ultima analiza este aceeasi cu Dumnezeu. Din acest “ceva” Dumnezeu a format o materie vie – primul eter sau fluid -, din care au fost facute apoi toate câte exista în lume;
    e) Din acest eter au fost formate spiritele. Aceste spirite evolueaza prin reîncarnari si apoi prin evolutie spirituala, cum evolueaza îngerii, pâna când vor ajunge dumnezei. Pe toate corpurile ceresti exista spirite: pe unele mai mult, iar pe altele spirite mai putin evoluate. Spiritele superioare se pot reîntrupa între oameni, pentru a grabi evolutia acestora;
    f) Exista patru universuri. Ele se învârt în jurul sferei divine centrale, formând în jurul acesteia o cruce. Ele sunt despartite unul de altul printr-o materie fluidica si sunt create de Dumnezeu, din substanta preexistenta, sau din El însusi. Dumnezeu creeaza si astazi, nu însa direct, ci prin mijlocirea spiritelor superioare. Iar când creeaza, sufera si El, pentru ca nu exista creatie fara durere;
    g) Exista si providenta divina, dar tot indirecta;
    h) Iisus Hristos este un spirit superior si este dumnezeul solar al nostru. La aceasta treapta a ajuns si El prin evolutie. Hristos nu a adus mântuirea, pentru ca fiecare om trebuie sa-si ispaseasca singur pacatele sale, dupa dreptate, sau dupa legea talionului. Daca El ne-a învatat sa iertam, a facut-o în favoarea victimei, pentru ca aceasta sa nu mai caute într-o alta viata razbunarea cuvenita;
    i) Biserica nu este infailibila. Ea a gresit de multe ori si nu poate sa mântuiasca pe nimeni prin taine sau altceva, mântuirea facându-se prin reîntrupari si evolutie;
    j) Duhul de om, creat de Dumnezeu, a trecut prin pietre, plante si animale, pâna a devenit duh uman, care apoi a trecut prin mai multe forme, pâna a ajuns la forma de om;
    Perispiritul este compus din doua corpuri: unul astral si altul mintal. Corpul fizic este de asemenea format din doua parti: una carnoasa si alta eterica, o copie a celei carnoase, numita de aceea si dublul eteric, invizibil ochiului fizic, dar vizibil vederii astrale, pe care o au unele persoane;
    k) Moartea este mutarea spiritului din trup împreuna cu perispiritul;
    l) Odata despartit de trup, spiritul este dus pâna acolo unde sunt si alte spirite la fel cu el din punct de vedere moral si intelectual. Ele pot comunica cu cei de pe pamânt si pot sa-i influenteze. Unele sunt bune (îngerii pazitori), altele rele (dracii);
    m) Dupa o anumita vreme, spiritul se reîncarneaza, spre a se purifica si evolua. Reîncarnarea, precum si locul, familia, starea, sexul si alte conditii ale reîncarnarii, sunt hotarâte de spiritele superioare; tot de acestea sunt hotarâte si durata vietii si întâmplarile din ea, toate în conformitate cu faptele lui din viata dinainte, în scopul ispasirii si al evoluarii;
    n) Nu au temple sau case pentru cult.
    Dupa toate aceste învataturi si practici, sunt multi spiritisti care sustin totusi ca spiritismul reprezinta cea mai autentica doctrina a lui Hristos. În fond însa spiritismul nu este altceva, decât un amestec ciudat de budism, deism, politeism, panteism, animism si crestinism .

    ***

    Din aceasta scurta privire istorica de mai sus asupra sectelor, rezulta urmatoarele concluzii:
    1. Toate sectele sunt de data recenta, caci istoria nu le cunoaste, dupa cum – poate tocmai de aceea – nici ele nu cunosc si nu recunosc istoria. Deci n-au dovada unei continuitati apostolice – de la Apostolii Domnului – si n-au în ele garantia adevarului.
    2. Aproape toate sectele au fost nascocite de oameni neînvatati, sau cel putin fara o pregatire îndestulatoare, necesara întelegerii si aprofundarii Scripturii. Pregatirea lor nu le-ar fi putut garanta competenta tâlcuirii nici macar a unui articol de ziar sau a unui text profan oarecare, oricât de iluminati sau pretiosi s-ar pretinde a fi. Ei vorbesc în numele religiei cam cu aceeasi competenta cu care ar vorbi lacatusii în numele agriculturii, semidoctii si analfabetii în numele stiintei si al progresului, sau agricultorii în numele astronomiei. De necontestat este faptul ca doctrinele lor n-au reprezentat un pas înainte în tâlcuirea si aprofundarea Bibliei, ci dimpotriva, au dat dovada numai de nepricepere si de misticism fanatic si bolnavicios.
    3. Cele mai multe secte din tara noastra sunt de provenienta straina, unele din ele fiind sadite cu scop vadit împotriva neamului nostru românesc.
    4. Unele s-au nascut din liberalismul protestant, ca reactie împotriva îngradirilor dogmatice ale Bisericii catolice, iar altele provin dintr-un habotnicism care n-a fost multumit cu gradul de pietate si disciplina al Bisericii Ortodoxe .
    5. Fiecare secta a cautat sa aduca ceva nou, propriu numai ei, prin care sa se caracterizeze si sa se deosebeasca de toate celelalte secte.
    6. Fiecare secta aparte, precum si toate la un loc, sunt numai forme diferite de manifestare ale neînlaturatului sectarism, care de veacuri a bântuit si a hartuit Biserica lui Hristos si apoi cu rusine s-a stins prin puterea si întelepciunea lui Hristos, Care este Capul si Mirele Bisericii.

  6. Andreiro on said:

    Ar trebui sa te trezesti si sa cunosti adevarul si sa vii singur la Hristos.,, Nu te rezema pe nimeni..Vino singur la Hristos..Toate celelate-s pierderi..El e singurul folos”A venit timpul sa nu te mai increzi in John Smith sau alti asa zisi predicatori ci sa te in crezi in Domnul Iisus Hristos a caruia este imparatia, puterea si slava. Amin. Sa revii cu picioarele pe pamant si sa vezi adevarul ca stii ce zice Domnul:,,Ioan 14, 6 Eu sun calea adevarul si viata sau iubiti Adevarul ca el va va face liberi. Deci pocaieste-te cu adevarat si vino la Hristosul propovaduit de Sfintii Apostoli si nu cel propovaduit de William Miller, Carol Parham, John Smith sau altiii. Deci sa stii ca eu nu fac copy si apoi paste, eu stiu ce argumente aduc si ce scriu, asa ca nu sunt asa prost cum crezi tu fara grija, imi dau seama cand cineva face un spirit de gluma mai de proasta calitate.A doua la mana vorbesc in cunostinta de cauza. De fapt asa fac toti sectarii indiferent de confesiune rad si isi bat joc de oameni. Asa ca leapada sectele si primeste-l cu adevarat pe Domnul Iisus, dar nu ca pana acum, ca esti in pierzare esti in cadere libera. Nu vezi??????Pocaieste-te!!!!!fara sa mai judeci pe altii fara sa stii ca judeci Biserica lui Dumnezeu care este stalp si temelie a adevarului(I Timotei 3;15). Rog pe Domnul Iisus Hristos, pe Maica Domnului pururea fecioara sa iti lumineze calea si sa vii la cunostinta adevarului.,,Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.(1Timotei 2,4)”Har si pace de la Hristos Domnul! Amin

  7. Pentru Andreiro

    Vreau sa te dezamagesc… biserica Ortodoxa nu este de 2000 de ani. Biserica Ortodoxa a aparut din 1054 de la marea schisma a bisericii. La inceput a fost biserica apostolica, CARE NU AVEA TRADITII, NU AVEA OBICEIURI SI PUNEA ACCENT PE SCRIPUTRA. Dar cu timpul a aparut traditia in biserica si credinta s-a racit. in 1054 biserica s-a despartit in Catolica si Ortodoxa. Iar in sec XVII, cand biserica Catolica a inceput sa vanda indulgente, Martin Luther a adus reforma in crestinism spunand ca mantuirea vine doar prin credinta.

    Ceea ce ai scris mai sus, din nou ai copiat si ai pus aici. Nu e de ajuns sa citesti aceste lucruri de undeva. Ceea ce spun altii despre baptisti sau penticostali nu este nici 10% din adevar. Incearca sa cunosti macar unul din ei si te vei convinge. Isus a zis ca ii vei cunoaste dupa fapte. Nu zic aceleasi lucruri despre adventisti si Turnul de Veghe. Ei nu pun pe primul loc scriptura ci anumite scrieri si proorocii.

    Am observat ca vorbesti mult despre pocainta.
    Ce este pocainta despre care vorbesti? De ce biserica Ortodoxa cheama atat de putin la pocainta? 15 ani am frecventat biserica Ortodoxa si NICI ODATA NU AM auzit chemare la pocainta. Am vazut doar traditie si traditie. Traditie mai presus decat Biblia. Obiceiurile au distrus biserica ortodoxa. Isus condamna obiceiurile si datinile
    Mar 7:8 Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spalarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea.“
    Mar 7:9 El le-a mai zis: „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra.

    Sfantul Pavel condamna datinile

    Gal 1:14 si cum eram mai inaintat in religia Iudeilor decat multi din neamul meu, de o varsta cu mine. Eram insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti.
    Gal 1:15 Dar cand Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pantecele maicii mele, si m-a chemat prin harul Sau, –

  8. Păi şi biserica catolică de ce s-a despărţit, oare nu din cauza proclamării papei ca locţiitor de Dumnezeu pe pămînt, oare asta nu a fost o hulă împotriva duhului sfînt, deci sectele ulterioare au apărut de la catolicii care erau în rătăcire. Păcat că 15 ani ai fost la biserica ortodoxă şi nu ţi s-a vorbit despre pocăinţă, recunosc sunt imperfecţiuni, dar dacă ne ţinem de învăţăturile sfinţilor părinţi nu avem cum să greşim, să citim spre exemplu omiliile sfîntului Vasile cel Mare, care nu face alt ceva decît tîlcuiri la scriptură. Da sunt imperfecţiuni în biserică, dar primul care este fără de păcat să arunce cu piatra în preot, care este şi el om, dar mai întîi de toate slujitor al lui Dumnezeu, nu trebuie să ne smintim din cauza lor trebuie să căutăm răspuns la sfinţii părinţi, ştiu sunt preoţi care te smintesc dar tu fii tare şi roagăte lui Dumnezeu pentru cel căzut şi roagăte şi tu să nu cazi.
    Despre astfel de rugăciuni despre care vorbeşti, ele au apărut mai mult din necesitatea omului de al avea pe Dumnezeu în orice clipă şi nevoie lîngă el ca să poată apela la El să-şi spună nevoia.
    Despre cintirea sfinţilor şi nu adorarea lor, ce să-ţi spun, cine au fost sfinţii au fost oameni care au dus o viaţă creştină, de înfrînare de post, de rugăciune necontenită, de aceea mulţi din ei făceau minuni chiar fiind în viaţă, dar cinstirea lor era datorată minunilor ce aveau loc, şi după moartea acestora, trupurile lor rămîneau intacte şi emanau un miros plăcut, indiciu al proslăvirii lor, ei sunt mijlocitori între om şi Dumnezeu, omul în starea sa păcătoasă nu mai are curajul să apeleze la Dumnezeu în anumite situaţii ale vieţii iar sfinţii mijlocesc pentru noi înaintea lor asemeni îngerului păzitor pe care îl avem.
    Îţi mulţumesc pentru atenţie.

  9. Andreiro on said:

    …………………. Cenzurat …………………….

  10. Dar unde e comentariul meu???

  11. Draga Andreiro,

    Imi pare rau ca ai un vocabular atat de urat… Oare asa vorbeste un crestin ca tine? Ce sa iti spun: Pe langa faptul ca citesti multe lucruri urate, mai bine te-ai convinge sa vezi cine sunt acesti oameni.

    Daca ai fi crestin, nu ai fi vorbit asa cum vorbesti… imi pare rau. Credeam ca voi putea sa discut frumos cu tine. Dar m-am inselat.

  12. Draga Veaceslav,

    Nu stiu de ce comentariile tale nimerise in Spam, de aceea au aparut putin mai tarziu.

    Referitor la comentariul tau: Citesc Scriire Parintilor Bisericesti, si interesant, sunt atat de multe lucruri cu care sunt de acord cu ei si CARE NU SE FAC ASTAZI IN BIESERICA ORTODOXA. Cu parere de rau in ziua de azi in biserica Ortodoxa au ramas doar traditiile si nimic mai mult. Ceea ce se face se face formal iar multe lucruri oamenii nici nu le stiu de ce le fac. Majoritatea nici nu mai stiu de ce boteaza copii de mici, de ce se impartasesc, ce inseamna postul… cu parere de rau, pe majoritatea cand ii intrebi daca cred in viata dupa moarte spun ca nu stiu … Traditiile distrug biserica. Doar Sfanta Scriptura te poate intari in credinta. Credinta vine in urma auzirii Cuvantului. Asa spune Biblia. Credinta nu vine in urma obiceiurilor sau traditiilor. In Imparatia lui Dumnezeu nu vor fi nici Ortodoxi, Nici Catolici, Nici baptisti, nici penticostali, nici Martori, nici adventisti… etc. In Imparatia lui Dumnezeu vor fi COPII LUI DUMNEZEU – cei ce au crezut in Fiul Lui Dumnezeu, spalati prin sangele lui. Cei care s-au pocait de pacatele lor si au fost nascuti din nou.

  13. Andreiro on said:

    Eu nu mai va zic nimik ca nu are rost tot nu intelegeti. Nu as fi vrut sa vorbesc putin mai frumos dar nu intelegi realitatea. Uite eu sunt ortodox si nu pastrez nici o traditie prosteasca de asta. Adevarata traditie sau sfanta traditie este diferita de traditia oamenilor care se practica pe la inormantari nunti etc, care sa infiltarat in crestinism de la daci, romani si alte popoare. Problema e ca un adevarat crestin nu practica aceste traditii. Eu sunt ortodox si nu practic nici o treditie paganeasca. Respect sfanta Traditie dupa ce respect Scriptura. Dar din adevarata traditie a sfintilor care sa consemnat in scris pana la al saptelea sinod ecumenic, sunt toate lucruri care te ajuta la mantuire deci construiesc la mantuire. Dar ce vezi tu pe la inmormantari sau altele nu-i sfanta traditie sun basme babesti mostenite de la daci romani greci etc…
    Deci sa fim intelesi Sfanta traditie e cutotul diferita de traditia pe care o tin unii oameni. Chiar multi ortodocsi nici nu tin traditiile babesti. Eu sunt ortodox si ma iau dupa Scriptura si apoi citesc si scrierile sfintilor , Vasile cel Mare , Ioan Gura de Aur care sunt niste comentarii la evanghelii, sfaturi ale sfintilor care fac totusi parte din Sfanta Traditie, dar se bazeaza tot pe Scriptura. In rest poate vorbim mai multe pe messenger. Pe mine nu ma mantuieste religia, ci Hristos daca fac tot ceea ce imi zice El si am dragoste. Deci nah am niste scuze fata de voi dar trebuie sa intelegeti unele lucruri nah…. ca nu vorbesc de pe pereti.

  14. Andreiro on said:

    Acum ca sa vorbim mai multe si poate iesim la o intelegere, daca aveti id-ri sa vorbim pe messenger. astept rasp de la tine administratorule Maranatta”Domnul nostru vine”, si de la Veaceslavv care a dat un comentariu bun. Daca se poate sa le postati aici pe pagina asta id-rile…Har si pace!

  15. Andreiro on said:

    ORI VA SPUN CA SE VORBESTE DESPRE POCAINTA IN BISERICA ORTODOXA DAR SE INTAMPLA SI AKUM CA IN TIMPUL MANTUITORULUI OAMENII SA NU DOREASCA SA LASE FAPTELE LOR RELE. DECI ADEVARATA POCAINTA E ACEEA IN CARE URMEZI CALEA ADEVARUL SI VIATA CARE ESTE NUMAI HRISTOS DOMNUL, AI DRAGOSTE, FACI MILOSTENIE, CREZI CU ADEVARAT IN ATOTPUTERNICIA LUI DUMNEZEU, MERGI LA BISERICA SI TE ROGI LUI DUMNEZEU IN CASA LUI, TE IMPARTASESTI CU TRUPUL SI SANGELE LUI CA SA AI VIATA VESNICA, TE LESI DE BAUT, CURVIT, CRIME, HOTII ETC, ETC, ETC. SI DUPA ACESTEA PUTEM ZICE CA ESTI UN POCAIT SI AI SANSA SA TE PRIMEASCA HRISTOS IN CEATA PRIETENILOR SAI. DACA NU AI MACAR ACESTE PUTINE FAPTE NU TE POTI NUMI POCAIT FRATE SI SA STII CA POCAINTA TREBUIE SA O AI PANA IN ULTIMUL CEAS AL VIETII SA MORI POCAIT ASTA-I ADEVARATA FILOZOFIE. CAND AI MURIT SA TE DUCI INAINTEA LUI HRISTOS CURAT FARA PATIMA, NEINTINAT. HAR SI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL NOSTRU!

  16. Andreiro on said:

    INCA UN LUCRU IMPORTANT NU V-AM SPUS. CA DOCTOR IN TEOLOGIE IN ISTORIA RELIGILOR CUNOSC ORICE FENOMEN RELIGIOS SI TOTODATA SCRIPTURA, SCRIERILE PARINTILOR APOSTOLICI,CAT SI ISTORICUL TUTUROR BISERICILOR ATAT PROTESTANTE CAT SI NEOPROTESTANTE, ICLUSIV RELIGIILE ANTICE(NECRESTINE) PANA LA CELE ACTUALE, MORMONI, NEW AGE,(ANTICRESTINE)ETC ETC ETC.

  17. Către Andreiro, cunoştinţele sunt de folos atunci cînd au şi trăire, dă dovadă te rog de dragoste creştină, asemeni lui Hristos care s-a rugat chiar şi pentru cei ce l-au răstignit, uneori dacă pui prea mult zel să nu se primească totul alt fel, da tu eşti un ortodox-convins dar pe cei mai slabi trebuie să-i iei cu încetu, nu-i dai unui copil hrană pe care acesta nu o poate mînca. Te rog să mă ierţi dac am greşit cu ceva!
    P.S. Nu am id, din păcate…

    Către Maranatta, adevărat grăieşti, mulţi creştini-ortodocşi sunt pe departe de ceea ce înseamnă să fii creştin, ei văd în a fi ortodox o religie simplă care presupune să vii poate o dată în an la biserică, mulţi nu ştiu nici rugăciune Tatăl Nostru, dar aceasta se evidenţiază mai mult la oraş căci la sat credinţa are o bază mai solidă. Mîntuirea nu vine prin lucrurile externe- obiceiuri şi tradiţii dar acestea sunt pentru întărirea creştinului, căci atunci cînd ţi se vorbeşte la nivel înalt despre Dumnezeu, nu-l înţelegi iar atunci cînd spre exemplu primeşti agheazma, cu rugăciunea pe care o spui atunci cînd o bei, te simţi mai aproape de Dumnezeu, îi simţi ajutorul haric ce lucrează prin lucruri materiale. Despre ce tradiţii şi obiceiuri ai în vedere??? Uite mai departe nu sunt de acord cu tine că indiferent de religie(baptist… ), oricum te mîntuieşti, nu te mîntuieşti dacă ai o credinţă greşită, o credinţă practicată, presupune o cale, o cale spre mîntuire, şi ea poate fi doar una, cea propovăduită de Hristos, fără abateri dogmatice.

  18. Draga AndreiRo,

    Scuzele tale sunt acceptate. V-am iertat, pentru că aşa ne învaţă Mântuitorul – să iertăm pe oricine ne greşeşte şi ne cere iertare. Mă bucur de atingerile dvs în domeniului Teologiei. Şi eu am studiat Teologia şi încă nu am ajuns la doctorat, dar, dacă va voi Bunul Dumnezeu, voi ajunge. Dar nu aceasta este important. Important este studierea Scripturii. Nu în zadar părinţii bisericeşti, şi scrierile lor sunt bazate pe Sfintele Evanghelii, pe Scriptură. Deci ceea ce trebuie să vorbim la oameni este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar astăzi, cu părere de rău, în Biserica Ortodoxă, nu se predică Cuvântul lui Dumnezeu. Când ies din Biserica ortodoxă nu mai ţin minte ce s-a vorbit. De ce? Pentru că totul e formal şi nu este un mesaj adresat credincioşilor, predicat din Sfânta Scriptură. Am întrebat pe mulţi care ies din biserică şi nimeni nu ştie despre ce s-a vorbit. Deci, cum au venit, aşa au şi ieşit. Au sărutat câteva chipuri şi au ascultat ceva cântări şi atât. Biblia nu o citesc, pentru preotul le spune că este prea grea pentru ei… iată cum.

    Nu spun nimic rău împotriva dvs, doar vă arăt ce se întâmplă prin biserici. Bisericile sunt pline de oameni care ţin tot felul de tradiţii păgâne (pe care le-aţi recunoscut şi dvs). De ce biserica nu le opreşte?! De ce dvs ca şi doctor în Teologie nu opriţi această mare rătăcire? Pentru că 90% din toţi creştinii ortodoxi ţin doar aceste tradiţii. Cu părere de rău…

  19. În al doilea rând.

    Aţi prezentat mântuirea ca una care se primeşte prin fapte. Sunt de acord cu dvs în faptul că mântuirea trebuie să fie însoţită de fapte căci „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2.17, 18) . Totuşi nu te poţi mântui făcând doar aceste fapte. Căci Efeseni 2:8 spune – „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”
    Deci, mântuirea vine prin har, este un dar de la Dumnezeu. A te pocăi, înseamnă aţi cere iertare de la Dumnezeu pentru toate păcatele tale, a crede în Isus Hristos cu toată inima ta, a trăi în continuare pentru Dumnezeu. Şi aceste fapte te vor însoţi ca şi creştin.

    Îmi pare rău că nu am aflat aceste lucruri din biserica ortodoxă. Nu am nimic împotriva bisericii ortodoxe decât faptul tradiţiilor păgâne, care o distrug. Eu îndemn oamenii să meargă la biserică. Indiferent ce fel de biserică e: Ortodoxă, Catolică, Baptistă sau penticostală. Să nu fie Martori (care sunt eretici, nu îl cred pe Isus ca şi Fiu al lui Dumnezeu) şi adventişti. Omul care îl caută pe Dumnezeu, Îl va găsi.

    Iată de ce, dragă AndreiRo, dacă aveţi influenţă, faceţi ceva să scoateţi tradiţiile păgâne din Biserica Ortodoxă şi faceţi tot posibilul să fie predicat acolo Cuvântul Lui Dumnezeu. Citesc şi eu scriirile părinţilor bisericeşti, şi ei anume aceasta şi făceau. Să ştiţi că Dumnezeu aceasta aşteaptă de la dvs.

    Harul şi Pacea Domnului să fie cu voi toţi!

  20. Andreiro on said:

    Da frate ma lupt cu lupta cea buna fiindca am fost trimis de Domnul ca urmas al apostolilor, fiindca si Pavel zice: Vai mie daca nu voi binevesti Evanghelia aceasta. Este un lucru imbucurator sa vad ca unii dintre ortodocsii care ii pastoresc cauta cuvantul lui Dumnezeu si au dragoste fata de Hristos si incep sa-si puna inceput bun. Eu incerc din toata puterea sa le propovaduiesc pocainta asa in formele ei cum ne-o arata Scriptura, si pe langa aceasta merg si eu ca unul dintre cei mai pacatosi cum spune Sfantul Pavel, cu exemplul meu personal.Sa stii am si oameni care nu vor sa auda de cuvantul Domnului de intoarcerea la Dumnezeu, dar eu sunt bucuros ca ii indrum ii povatuiesc uneori ii mustru cu blandete ca apoi sa-i castig pe toti in Hristos cum spune si Sfantul Pavel. Ca inaintea lui Dumnezeu este mai mare bucurie pentru un pacatos care se pocaieste decat 99 de drepti care n-au nevoie de pocainta. La mine in parohie nu este Dumnica in care sa nu organizez cu credinciosii agapa crestina,la care participa credinciosii ramasi la Sf Liturghie. Scopul acesta este de a intari dragostea dintre noi si de a ne aduce aminte si de agapele crestine de la sfintii apostoli care se intalneau dupa frangerea painii(Imaprtasaniasau Euharistia) si participau la masa dragostei unde se intarea cuvantul Domnului si se vorbea despre cuvantul Domnului. Atat ma simt responsabil si dator sa vestesc cuvantul Domnul prin cuvant si fapta cat si responsabil fata de trupul si sangele Domnul(Euharistia): Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.(I Corinteni 10,16-17).Aceasta este mare taina si ne-a lasat-o noua prin apostoli sa o slujim, aceasta a fost una din dorintele arzatoare ale Domnului:„Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.” (I Corinteni 11, 23-32)
    Asadar pe langa aceasta Taina si alte taine pe care le savarsesc mai am datoria de a face lucruri frumoase cu oamenii,,de a da zilnic cate o masa calda copiilor si batranilor saraci din cele 3 sate ale comunei, prin care le-am pus dispozitie un autobus zilnic care ii aduce la biserica unde in micutza cantina, pot servi o masa zilnic. Am facut un cor special cu, copii din parohie, deasemena mergem in pelerinaje cu credinciosii din parohie, facem vizite cu cate un dar pentru fiecare bolnav la spitale din oras, facem program de cateheza cu titlul,,Hristos impartasit copiilor”-la care avem program special, mergem deasemena cu cativa credinciosi cu cate un cuvant de imbarbatare si nadejde si un mic dar la penitenciarul orasului, la cei inchisi pe nedreptate sau dreptate- Dumnezeu este al tuturor!!!. Avem lucruri frumoase si inca vrem sa ne extindem aria de lucru. Si aceasta o facem spre slava lui Hristos cel viu preamarit in Sfanta Treime. Si nimic n-as fi putut face daca nu m-ar fi ajutat Hristos, Maica Domnului care este ocrotitoare Bisericii noastre ce poarta hramul,, Bunei Vestiri”. Pe langa ajutorul suprem care este Hristos, m-au ajutat cu mic cu mare, tanar sau batran, sarac sau bogat, credinciosii parohiei cu tot ceau putut, de la sfaturi pana la ajutor financiar fiecare dupa putinta lui. La mine in parohie oamenii nu respecta nici un obicei, desi sunt o masa de oameni sunt ortodocsi practicanti convinsi. Deacea am alta parere mult mai buna despre ortodocsi , poate si deaceaa am sarit sa-mi apar biserica si pe unii dintre ei care sunt drept-credinciosi. La mine Dumnezeu ma ajutat si pana akum oamenii au inteles unii dintre ei ce insemna ortodoxie, ce inseamna pocainta si dealtfel au inceput unii sa lase viata imorala, tutunul, curvia, alcoolul, avortul, si multe alte pacate. Multi dintre credinciosii din alte parohii sau fratii preoti care au mai slujit cu mine la altar sau mirat si m-au intrebat: Parinte cum de ai niste oameni asa de buni si de cum vin la Biserica in numar asa de mare si decum ai reusit sa faci atatea activitati caritabile in parohie si cu cei dinafara parohie?, la care eu le-am raspuns: frate draga dapoi eu imi pun sufletul si trupul meu in slujirea Adevarului care este numai unul singur, Hristos, dapoi tot ce vezi la noi in parohie nu de la mine am facut ci puterea si Harul lui Dumnezeu a lucrat prin mine, si a schimbat viata si comportamentul oamenilor. Sa uitat parintele la mine si mi-a zis cu lacrimi in ochi:,, Parinte n-am mai vazut asa pastor sa isi puna sufletul asa de mult si sa se jertfeasca pentru oile sale. Sa faceti in contiuare lucrarea ca buna este’’. Ma bucur ca pana akum sau facut atatea lucruri carea un marturisit pe Dumnezeu, au schimbat inimile oamenilor spre bine, dar toate acestea mai mentionez inca odata nu puteau fi posibile daca nu era Hristos in mijlocul nostru si ajutorul credinciosilor. Aceastea vi le-am spus voua nu spre mandria mea sau lauda mea ci spre slava unuia care este Domnul Domnilor si Imparatul imparatilor care stapaneste peste toate si nu este nimeni altul decat Iisus Hristos.Deacea cum am mai amintit, am vorbit cu voi mai rastit si aspru fiindca sunt pastorul sufletesc al unei parohii ortodoxe adica preotul satului care de fapt este resedinta de comuna, si la mine in parohie sunt cam 300 de familii si 1370 de suflete; dar credinciosii mei sunt adevarati ortodocsi,au inteles ca obiceiurile nu folosesc la nimik,sunt buni la suflet si cauta zi de zi, ceas cu ceas in pastorul lor un model, unul care mijloceste inaintea altarului pentru ei, unul care sa-i conduca in imparatia cerurilor acolo unde nu este nici durere nici intristare nici suspin.Acolo este pace, acolo unde se vor intalni cu sfintii, acolo este viata adevarata desavarsita in Duhul Sfant.Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Duhului Sfant sa fie cu voi cu toti! Amin.

  21. Parinte Andrei, din cite inteleg sunteti din Romania, as vrea să ţin legătura cu sfinţenia voastră, contactaţi-mă vă rog la adresa mea de email: veaceslavv@mail.ru

  22. Draga Andrei Ro,

    Multumesc mult pentru o marturie atat de frumoasă!

    Vreau să vă spun că nu am întâlnit mulţi ortodoxi care fac lucrarea pe care o faceţi dvs. Domnul sa va intareasca si sa va calauzeasca in continuare ca ceea ce faceti sa faceti in Numele Domnului Isus Hristos.

    Odata ce lucrarea cuiva se bazează pe credinţă, pe pocăinţă, şi nu pe tradiţii şi obiceiuiri, este o lucrare plină de fapte ale credinţei.

    Mă rog ca mai multe biserici ortodoxe să caută să facă lucrarea pe care o faceţi dvs. Să nu se ţină de obiceiuri ci de propovăduirea pocăinţei şi să pună accentul pe credinţa vie, pe naşterea din nou.

    Într-un comentariu dvs m-aţi numit eretic, şi că îl urmez pe Smith… Dacă sincer, nici nu ştiu cine e ăsta, smith. (ştiu din istorie, dar nu am avut onoarea să îl cunosc şi nici nu s-a vorbit niciodată în biserica despre el). Eu Îl urmez pe Hristos Isus, Cel ce a murit pentru păcatele mele şi a întregii omeniri. Cred în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, m-am pocăit şi m-am lepădat de toate patimile firii pământeşti. Şi mă rog ca Domnul să mă ţină aproape de El, în dragostea de oameni şi în slujire faţă de alţii. Vestesc altora dragostea lui Dumnezeu şi sunt uimit cât de multe persoane nici nu cred în viaţa veşnică.
    Isus a zis odată ucenicilor Săi:
    Mar 9:38 Ioan I-a zis: „Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele Tau; si l-am oprit, pentru ca nu venea dupa noi.“
    Mar 9:39 „Nu-l opriti“, a raspuns Isus, „caci nu este nimeni, care sa faca minuni in Numele Meu, si sa Ma poata grai de rau indata dupa aceea.
    Mar 9:40 Cine nu este impotriva noastra, este pentru noi.

    Oare este corect să pui ştampila şi să numeşti pe cineva eretic? Oare cea mai mare erezie, nu este a ceea de a zice că sunt cu Isus şi să mă ţin de datini şi obiceiuir păgâne?

  23. Pentru Andrei ro

    Am hotărât să vă spun o mărturie care am auzito chiar astăzi. Nu vă spun acum despre mine, deşi am multe de spus ce a făcut în viaţa mea.
    Am vorbit azi cu un om, venit de curând din altă ţară, pe care Dumnezeu l-a eliberat de viciul beţiei, drogurilor. Familia lui era pe cale să fie distrusă. Copiii deveaneau tot mai răi, şi soţia deja nu mai dorea să fie cu el. El a încercat să se lecuiască prin diferite metode, a fost şi la diferite spitale, dar nimic şi nimeni nu îl putea salva şi elibera de robia păcatului. Era o persoană care mereu îi povestea de Dumnezeu şi îi spunea că doar Dumnezeu îl poate elibera. El nu dorea să îl asculte. A mers şi la multe biserici ortodoxe. Orice preot îl sfătuia să pună lumânări, să cumpere aghiazmă, să cumpere icoane… să postească.. . DAR NIMENI DIN EI NU I-A SPUS CĂ TREBUIE SĂ SE POCĂIASCĂ ŞI SĂ CITEASCĂ BIBLIA. Când a văzut că nimic nu îl ajută, în clipa când nu mai ştia ce să facă, şi-a adus aminte de persoana care mereu îi vorbea de Dumnezeu şi care i-a spus şi de pocăinţă mai apoi. Atunci a venit cu o rugăciune în faţa lui Dumnezeu, şi pocăindu-se de păcatele lui a fost eliberat ca prin minune de viciul alcooluli şi drogurilor!!! Numiţi cum vreţi această persoană, baptist, penticostal, harizmat… nu ştiu cum îl veţi numi, eu îl voi numi creştin! Pentru că adevăratul creştin este cel ce îl urmează pe Hristos, care se pocăieşte de păcatele lui şi spune şi altora despre aceasta! Şi credinţa lui se vede prin faptele lui. El citeşte Biblia şi împlineşte ceea ce este scris în ea. El nu se ţine de tradiţii şi obiceiuri păgâne. Acesta este adevăratul credincios!

  24. am si eu o intebare este bine sa spun rugaciunea asta

  25. Rugați-vă cu cuvintele dvs mai bine.

  26. valent_ini on said:

    Multumesc din suflet!
    Mare este Dumnezeu! Nu stiam ca sfantul Antipa este grabnic ajutator in dureri!
    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: